Posts tagged ‘premier’

Au ieftinit halatul

Nicicând un guvern n-a avut un teren mai favorabil la dispoziţie să se desfăşoare. Nicicând un prim ministru nu s-a bucurat de mai multe avantaje din capul locului: servicii de imagine la discreţie care ar fi stârnit şi invidia ceauşeştilor, un clan beton de familie politizată înşurubată în miezul mizeriilor politice şi administrative (nevastă, socru, naşi, verişoară etc), televizii înşeuate la scară, un parlament aproape integral la picioare. Cuplată cu un caracter bubos însă, inteligenţa se dovedeşte a fi cea mai stranie formă de prostie. Iar în cazul celei lipsite de caracter, personajele îşi alungă norocul. Cu toate cărţile câştigătoare în mână. O bună parte din rezerva, aparent invincibilă şi inepuizabilă de vieţuitoare politice cu care ne-am trezit după ’89 par a nu fi aflat că hibele, cele prin care au ajuns unde au poftit, o să-i dărâme. când le va fi lumea mai dragă. N-au înţeles şi nu vor înţelege cât vor trăi, de ce sunt condamnaţi să cadă în dispreţ şi uitare.

Premierul şi-a schimbat tricoul, joacă în prelungiri, joacă la cacealma, încercând să mai ascundă boborului sedus cu vorbe că tot ce a promis a fost la plezneală şi păcăleală. Nevenindu-i să creadă că tot ce-l aşteaptă e exact ce-a făcut: plezneală şi păcăleală. Şi cu cât va forţa mai mult, chestiune de aşteptat în zile următoare, cu atât va plăti mai mult. Pe de altă parte, dacă placida opoziţie şi nevrozata societate civilă ar fi stat mai bine cu caracterul, (acest ceva de negăsit la actuala putere), probabil inteligenţa i-ar fi avertizat asupra unor prostii la care nici acum nu par dispuşi să renunţe. Sau, poate, nu pricep.

E dezolant să mai abordezi subiectul libertăţii de exprimare când, în numele acestei libertăţi şi prin servilismul puhoiului de curteni arondaţi, mandataţi şi bine plătiţi ca să împiedice deversarea de mizerii, o parte covârşitoare a mediei continuă să polueze în voie, fără scrupule, mediul social. Nu mai puţin dezolantă e şi răzgăiala elitist-preţioasă a unor caractere, imature sau veştejite deja, de la masa societăţii civile, nemulţumite de lipsa tacâmurilor de argint ori a paharelor de cristal, în veme ce prin acoperiş plouă.

4 martie 2014 at 15:12 31 comentarii

Matrafoxeală şi trozneală

Satiră cu duhneală de realitate. 

Cu paşi de pisică, consilierul se apropie spăşit de biroul premierului. „M-aţi chemat?”, întreabă-n şoaptă, cu capul plecat. Premierul face un gest de lehamite. Îşi scoate ochii din vraful de acte de pe masă şi îşi ţuguie buzele a înjurătură.

Băi sociologie, mi-ai făcut-o! Ştii ce ţi-ar spune Iliescu? Că şi o ţaţă  bârfitoare ştie că dacă-ţi denigrezi aiurea duşmanii le faci trafic, le creşti cota de încredere. Păi tu eşti postac ori consilier? Eşti în serviciul meu ori al lui Băse? Cecesebistule, habar n-ai ce-nseamnă un consilier de premier, mai bine te lăsam în curtea varanului!

Din ce în ce mai nervos, premierul continuă să răscolească printre hârtii.

Am scăpat de un prost şi am dat de altu’ care bubuie! Păi mai bine-l luam pe clovnu’ de badea, cu o grimază de maimuţă, cu un şpagat, măcar m-ar fi distrat. Mă, tu eşti conştient că din cauza ta m-au înghesuit ziariştii de la hotnews? Că economisti, juristi, jurnalişti, de-atunci toţi râd de mine? Că din cauza tâmpeniei tale s-au prins că-s tufă la economie? Nici nu vreau să-mi aduc aminte cum m-am încurcat în chestiile alea cu accizele!… că nu-s pentru aia, că-s pentru ailaltă…  Tu ştii ce-nseamnă să simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare? …Să nu ştii pe unde să scapi? … Mi-e jenă să dau ochii cu iliescu, o fi supărat că m-am lăsat pe seama unui animal ca tine. Mă lua şi el pe vremuri cu de-astea, cârlăneşti, c-aş fi imatur, cam labil, nepregătit, da’ de fapt el era singurul care-şi dăduse seama de ce sunt în stare! Spunea că n-a văzut pe cineva mai abil în a răsturna orice adevăr din vorbe. „Mă băiatule, eşti bun”, păi o vorbă ca asta de la el e mai mult decât orice titlu de doctor!

Premierul  scoate, în fine, din vraful de hârtii, documentul căutat! În culmea furiei, flutură ameninţător „memorandumul”. Consilierul stă smirnă, nu-ndrăzneşte să caşte gura.

Ai citit bă’, asta?  Ce insolvenţă, nefericitule, de unde ai scos gugumănia asta? Dacă nu ştii ce-nseamnă să-ţi fugă pământul de sub picioare, o să vezi! Acu’ o să rămânem fără bani de ajutoare pentru votanţii noştri, plus c-o să iasă-n stradă ăia din educaţie, ăia din sănătate şi mai ştiu eu care nesimţiţi! Să te duci tu, matolule, să le spui că Băsescu-i de vină! Şi să te creadă, da? Degeaba te guduri, lingăule, crezi că dacă l-ai făcut matrafoxat pe Băsescu ai dres-o? Nu-s toţi tâmpiţi, libidinosule, ca ăia cu care te frenduieşti pe feisbuc! Mai bine tăceai, naibii, iresponsabilule, acu’ o să sară toţi pe mine! Va trebui să-mi asum prin HG, memorandumul, pagubă mare, că doar n-o să ţi-l asumi tu! N-ajunge ce am păţit cu oltchimu, cu cefere marfă, cu remegece? Nici cu comisia din parlament n-ai nimerit-o, mitomanule! Aoleu, nu cumva eşti băut? nu te apropia, că duhneşti, fricosule! De când te-am adus aici n-ai fost în stare să dai un singur răspuns coerent ziariştilor, arogantule! Nici după două rânduri de cinzeacă! Plagiatorule, gata, şterge-o că trebuie să guvernez. Vezi că e unu’ la uşă, lasă-l să intre. Dacă-i mai bun ca tine, te-am şi expediat. În insula Paştelui ei de treabă!

25 noiembrie 2013 at 13:07 86 comentarii

Discuţie cu un om serios

După mai multe încercări eşuate,  Reprezentantul Asociaţiei de Cercetare a Misterelor Politice e primit, în fine, de premier, pentru o discuţie  amicală.

RACMP ( în picioare, emoţionat)   –  Sunt bucuros, d-le premier că ne dăruiţi câteva minute din timpul d-tră atât de preţios. ( la semnul premierului, ia loc pe un scaun)  Mulţumesc! (Deschide un blocnotes şi îşi drege vocea )
–  … Sunt aproape trei ani de când, d-le premier, aţi început să urcaţi spectaculos pe firmamentul politicii autohtone şi de atunci nu v-aţi mai oprit. De aici aş începe discuţia noastră. De la memorabila zi de februarie 2010, când, cu mesajul de înnoire, dinamizare și regăsire a identității social-democrate a PSD, aţi convins partidul  că doar un politician cu seriozitatea d-tră merită să le fie lider suprem fiindcă…

Pm. P ( îl întrerupe amuzat)  – Da, a fost o bătălie strânsă cu colegul Geoană, un om politic de mare valoare, pesedist de al nostru, pe care l-am ajutat, dar l-am surclasat atunci prin forţa istorică a mesajului meu. Lucru recunoscut şi de  susţinătorii lui.

RACMP (înviorat)  – Între alţi admiratori, dl. Vanghelie îşi exprima, cu acea ocazie, speranţa că veţi rezolva problemele care apasă România: comunismul şi corupţia… …Greşesc?

Pm.P  (râde)  -Tare, domle! Eu mi-amintesc mai curând ce spunea atunci dl. Dâncu: „Sunt bucuros, pentru ca un prieten a ajuns sa fie din nou o speranta pentru mine, o speranta ca vom face ceva odata cu politica asta de carton din Romania. Cred ca este o victorie a Romaniei reale impotriva politicii de carton si victoria tarii, cred, care a infrant Bucurestiul cu subteranele lui politice”. Ha, ha! Ai fi zis că nimeni nu-i mai departe de modul de a fi şi de a gândi al lui Vanghelie!  …Mare pişicher, Vasilică…

RACMP  -Pentru cei care au uitat, îngăduiţi-mi să amintesc esenţa mesajului d-tră de atunci :  „Trebuie sa oferim modele de lideri si oameni. Azi, tupeul, lacomia, banul necinstit sunt modele. Va promit ca voi fi aspru in aceasta evaluare.” Un mesaj de forţă, d-le premier, un mesaj care nu trebuie uitat, un mesaj care va învinge timpul!
Deşi sunt  multe de discutat despre cei aproape trei ani care au trecut de atunci, ar fi de mare interes, cred, d-le premier, să trecem la problemele din prezent, să vedem, în mare, ce va rămâne din tot ce aţi realizat  în ultimele 68 de săptămâni de când conduceţi guvernul- având, practic, susţinerea din partea întregii clase politice.

Pm.P ( bine dispus)  – N-o să reuşiţi să mă atrageţi pe un teren alunecos, poate nu credeţi dar am rămas la fel de tare, chiar mai tare. …Mă ştiţi, eu spun doar adevărul.

RACMP ( profesionist) –  Admirabil, dar mă gândesc totuşi, d-le premier, că e o premieră, ceva demn de Guiness book, ca 12 miniştri din guvernul pe care cu onoare-l conduceţi, să ajungă unul după altul, la DNA pentru corupţie,  plagiate, incompatibilitate, incompetenţă, să fie măturaţi într-un an  şi …

Pm.P (sarcastic)    -…Şi patru luni trei săptămâni şi două zile!… Păi ce pot răspunde? Doar ştiţi deja: Boc, Udrea, Criza, Băsescu… Aş ţine-o tot aşa, da’ vine şi Antonescu…

RACMP (răbdător)  – Da, ştim, astea-s obiecte de activitate pentru noi şi diverse alte oengeuri!… Mai greu e să asociem avalanşa de ratări, presiuni, distrugeri, eşecuri, pagube, absenţe în momentele dificile, cu obligaţia asumată public de a arăta electoratului ca sunteţi altfel. Citez tot din d-tră (şi tot cu ghilimele!) “nu voi promova nonvaloarea, primitivismul, chiar daca acestea aduc voturi. Cine seamana nonvaloare, asta va culege.  () Nu voi confunda PSD cu o bursa in care totul se tranzactioneaza, nu voi face bisericute in partid. Sunt gata sa jur că…”
Mă opresc aici  şi vă-ntreb, domnule premier, oare o să puteţi trece peste propriile d-tră spuse? În ce fel? Consideraţi c-ar ajuta să invocaţi iar chestii precum „flota”?

Pm.P Cât timp trăim în regimul lui Băsescu n-ar trebui să vă miraţi. Asta-n primul rând. Şi, de fapt, în toate. În al doilea rând, să fim serioşi, mesajul din 2010 era unul de scenă, pentru partid! Cu poporul, e altceva. În al treilea rând, mai băgăm pe ici pe colo şi „flota”, c-am avut grijă să conservăm subiectu’, a mers bine mult timp, dar acum, strategic,nu prea mai ţine. Orice politician normal stie că e ceva epuizat, că nici un şurub nu i se va imputa, preşedintelui, că juridic n-au existat probe în afara celor fabricate de madam Stănoiu, demult demontate. Colegilor din penele, însă, unora de acolo cu simţ politic rudimentar şi imaginaţie redusă, le place. Tre’ să spună şi ei ceva.

22 august 2013 at 16:58 100 comentarii

Aniversare cu MCV

Cu doi ani în urmă, în primele zile din februarie 2011, simţind suflarea rece a  justiţiei în ceafă, varanul îşi aduna toţi ciracii sub sorcova uselistă. De-atunci şi până azi, nici supuşii mamei omida n-ar fi reuşit să scuture mai abitir naţia de creier, de bănuţi şi de noroc, decât au făcut-o omizile lui taica felix. Şi cum să nu se dea de ceasul morţii  simţind că binele lor s-ar putea-încheia oricând, după gratii?

…Cine şi-a imaginat că premierul va folosi raportul MCV  pentru scosul castanelor din foc, că va vedea în acest eveniment o oportunitate de a se debarasa elegant de hărţuielile antenei lui felix, de obsesiile copilotului penelist şi de behăielile lui becali, nu s-a lămurit pe deplin că răspunderea lui ca premier n-are nimic a face cu binele promis. Dictate din umbră, acţiunile lui ţin, înainte de toate şi mai presus de logica politică, de scopul cu care a fost investit. Orice altceva şi-ar dori nu poate depăşi condiţia de şantajat. N-a dovedit nici un moment c-ar fi în stare de asta. Să ne amintim că-n urmă cu vreun an vrând să pară mai breaz, mai pro-european decât nevroticul său coechipier favorit al varanului, mai toată presa a sărit să-l laude: iată eroul capabil să se lepede de şoric!… Nici o nădejde! Un mitoman de top format la şcoala de marionete politice îşi trădează poporul, da’ stăpânii, ba.

Scrisoarea adresată Evz, doar „ca exerciţiu”, cum declară, cinic, premierul  nu-i decât încă o dovadă de fidelitate faţă de lanţ. Oricât de sigur de sine s-ar arăta, nu-i greu de dedus că dacă s-ar vedea scăpat de el, de bossul- care-l hărţuieşte ca pe un şoarec la antene, ca şi de beleaua crin, ar pupa toate moaştele şi pe călugărul vasile  🙂 Pân-atunci, însă, până se va- strica socoteala sponsorilor, se descurcă şi el, săracu‘, cum poate! Într-o parte cu aroganţă, în cealaltă, cu capul plecat.

2 februarie 2013 at 13:53 77 comentarii

Opoziţie vândută, cumpăr premier. Rog seriozitate.

După ce ceauşismul a făcut din dezbinarea socială un succes „major”, urmaşii lui au ridicat-o la nivel de război cotidian. După ce colaboraţionismul-securist organizat prin frică şi opresiune atinsese, sub paravanul regimului comunist, un prag patologic, astăzi, colaboraţionismul instituţional-infracţional în libertate i-ar da clase. Viaţa publică a cucerit nemaiatinse culmi de  insalubritate civică cu atâţia noi înscrişi în slujba vechilor urâciuni. Printre ei, foşti dizidenţi şi jurnalişti la Europa Liberă dar şi tineri crescuţi în deplină libertate. Un potenţial de intoxicare, de degradare psiho-socială care depăşeşte puterile carbonifere ale lui ilici din anii ’90. Prin ei boala a evoluat galopant ajungând acum, la apogeu. În ciuda bunei credinţe şi a eforturilor sale de netăgăduit pentru a reaşeza societatea  în parametri economici raţionali, premierul Boc, singurul care a demarat, într-adevăr o transformare a cadrului economico-social, n-are suficientă putere şi susţinere pentru a face câte ar mai fi de făcut. Cu întârzieri şi destule greşeli a trecut totuşi, aproape miraculos, stacheta, ceva mai înaltă decât înălţimea sa, cu bolovanul crizei şi recesiunii legat de un picior şi cu opoziţia trăgându-l de celălalt. De apreciat că a reuşit şi atât, dacă  luăm în considerare şi păcatul politic originar: împins din start, de „centrul de greutate al pedeleului”, dl Boc a subscris ca şi înaintaşii săi, la păguboasa „tradiţie” a politizării generalizate a instituţiilor. Pentru alegătorii lucizi, asta a însemnat ca şi-n alte dăţi, „răul cel mai mic”. Răul cel mai mic însă, poate oricând permite un rău mult mai mare.  Posibil şi acum. Este fisura prin care opoziţia încearcă să-şi facă loc cu  promisiuni acoperitoare de vechi dosare şi de noi prăzi. O opoziţie flămândă care caută figurant pentru rol de premier. Unul  care să semene cu „Icoana-Grivco”? …Ori cu Ghiţă? „A-se-soft! Haide Vîntu fă-le rost!”

Din lipsă de timp, repostez acest articol din toamna anului trecut. Şi pentru că am impresia că această „cumpărătură” le va crea crize dureroase de digestie reciprocă, cu efecte inevitabile, uslaşilor.

26 octombrie 2010 at 23:45 94 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.628 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.454 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.628 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: