Posts tagged ‘prieteni fictivi’

De veghe în lanul de ocară

Nici nu s-a-nfiripat bine ARD că au şi început săpăturile şi gâlcevile. Nimic mai dezamăgitor decât să asişti la manifestările păguboase de vanitate infantilă ale unora dintre  protagonişti, la care se adaugă frenezia cu care nişte suporteri ai unora aruncă cu brichete-n ceilalţi şi fireşte, în arbitri.  Exact acum, când peste puţin timp  se va da startul în  bătălia decisivă din războiul dramatic cu barbaria uselistă.

De când simptomele de turbare au luat proporţii de masă democraţia pare a fi ajuns bătaia de joc a unor potăi infectate. Asta nu e o noutate. Straniu e că pe lângă javrele-n spume cu zgarda usele la vedere, există şi alte vietăţi care le vin în ajutor. Mă refer la manipulatorii breslaşi, purtătorii de cuvânt ai propriilor lor ambiţii de un egoism feroce care nu lasă să se-nfiripe nimic fără „acordul” lor! Chiar justiţia o înţeleg doar ca pe propriul lor justiţiarism. Recurg până şi la tehnici securiste, lăsând impresia că ştiu lucruri grave despre persoane  cu realizări excepţionale pentru statul de drept. Că deţin date  compromiţătoare, că au informaţii de sus, sau de jos, sau cine ştie de unde! Altfel spus, serviciu secret în toată regula, măi, tată! La nevoie îşi inventează prieteni fictivi, că aşa se construieşte un fan club! Deşi fac orice ca să dea impresia că sunt idolatrizaţi de mulţime, n-au prieteni, alţii, decât pe duşmanii duşmanilor lor. Pentru societate, o solidaritate de acest tip, bazată pe o sumă de nuluri, e nulă. Un magnetism ciudat, contagios, care anesteziază luciditatea responsabilă, blochează conştiinţe, generează forţe fals constructive.

Poate tonul meu e mai aspru, dar pur şi simplu nu mai pot privi cu nepăsare la tăiatul crăcii de sub picioare! Ce raţiune constructivă să aibe, de pildă, atacurile la Monica Macovei? …Rachete „patriot” lansate chiar de pe teritoriul ADR, de aşa-zişi „sprijinitori” ? Ce poate aduce acel tipic voiculescian „las’ că ştim noi mai mult despre această persoană?? Cui prodest? Cine susţine ADR  servind USL?

„Ar fi trist dacă după alegerile din decembrie 2012 vom privi în urmă doar pentru a vedea o fosta Alianţă România Dreaptă (şi fostă pro-Europa), respectiv ARD(E). Căci ţara (va) arde mocnit în braţele partidului-stat USL îndreptându-se spre ieşirea din Europa în vreme ce dreapta se piaptănă. Pur şi doctrinar. Pe tuşă.” ( de aici)

16 septembrie 2012 at 11:33 133 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: