Aventuri în grădina de hârtie

Cultul vorbelor cu valoare adăugată

Câteva observaţii privind modul de manifestare a  acestui cult atoatedominator în societatea noastră. 

1. „Când bălăcăresti si pe ăia cu bune intenţii si pe cei cu rele intenţii, de-a valma, îi pierzi pe toţi”.  Un principiu formativ, dacă vreţi, funcţional şi în societate, a cărui importanţă e de regulă, trecută cu vederea.  Am reluat această frântură de comentariu de la postarea trecută cu referire la protestele în curs, în special la cel declanşat de legea Ponta-RMGC , gândindu-mă că nici un observator responsabil nu va trece peste ceva care, evident, într-un fel sau altul, a răscolit societatea românească. Pentru un  anonim, nici o problemă. Pentru cei cu veleităţi de lideri de opinie, lucrurile stau altfel. Reprezentând reducţionist, de pe poziţii demonstrativ-ideologice, o tabără, un curent de opinie, o doctrină, o pot compromite ireversibil. Tratând tezist, adică reducând toate aspectele la un singur punct de vedere, înseamnă a înlocui analiza de context în toate segmentele ei, a cauzelor şi efectelor posibile ale unui eveniment, cu un „deci” suveran de la un capăt la altul. Iar asta nu deschide minţile, ci le încuie. Socotesc că o analiză de folos a ce se -ntâmplă în societate e orientată spre exterior şi nu prizonieră a unor fixuri mentale. Înseamnă înregistrarea detaşată a seismelor publice , studiul dinamicii lor în perspectivă electorală şi, mai mult, a unor posibile schimbări în viitor.

2. Evident, de când justiţia  a pornit asaltul împotriva corupţiei, sistemul e necontenit în bătaia focului. Mai puţin evident, chiar paradoxal, e felul în care diverse găşti o sabotează – făcându-se c-o apără, cel mai adesea, strident. Ceva ce dăunează grav sănătăţii sistemului. Spre lămurire, puţină istorie recentă:  lansate în vară când cu pactul de coabitare,”procedurile” de sabotaj ponta-anteniste la care a accesat  și lume bună din zona zisă de dreapta, l-au vizat în principal pe Băsescu şi s-au extins la Kovesi. Acum, contându-se pe buna credinţă a celor revoltaţi de lovitura dată DNA-ului prin eliminarea ilegală a procurorului Papici (cu sprijin din interior!), apărătorii de „gaşcă” au recidivat folosind prilejul pentru a opune nişte profesionişti, altora, sub aceeaşi acuză de acoperire: numirea procurorului Niţu la șefia PG. Bun motiv pentru a genera o breşă între profesioniştii lui „Băsescu” şi cei rămaşi în PDL ori cu afinităţi pentru mini-partiduleţele lui MRU şi NR. …Şi atunci, cine apără de diverse găşti, justiţia? Cine apără DNA de ea însăși?

3. Autopropunerea, ca mijloc de parvenire a unor personaje care declară, în fine, ce  se ştia ( „un sacrificiu” vizibil de la bun început): c-au intrat în politică cu acest scop.
3.1. Crin s-a autopropus (autoproclamat) acu’ vreo lună, preşedinte.
3.2. MRU (mai modest) s-a autopropus candidat din partea dreptei. Înainte ca dreapta să decidă. Dacă din motive de strâmtorare, de criză de timp, PMP ar accepta totuşi, aşa cum se aude, o joncţiune cu FC,  strădaniile autoprezidenţiabilului MRU devin mai realiste.  Mai ales într-o societate în care primează vorbele şi nu faptele.

Aici avem un caz de vorbe. De vorbe cu „valoare adăugată”. Gonflate. Deşi personajele sunt extrem de diferite au şi ceva comun: obsesia parvenirii! Fluenţa, repeziciunea, discursul avântat de miercuri seara în emisiunea de la B1 al prezidenţiabilului MRU, autopropus, la întrebările pe chestiunile de pe agenda politică (chestiuni deloc greu de anticipat)) erau, previzibil, din cele care stârnesc ceva admiraţie, la cei înrolaţi.(mie mi-au adus aminte de refrenul-argument „vai, da’ ce bine le zice”, al unei vecine  admiratoare înfocată a lui Vadim în anii 2000, personaj complet opus faţă de MRU). Cazurile de  vorbe fiind, aşadar, cât se poate de diferite, m-am străduit să trec peste cârcotelile din gând şi s-ascult discursul lui MRU (deşi de obicei nu reuşesc), mai ales că aranjamentele partinice de ultimă oră păreau să-i fi dat un plus de energie. Totuşi, cu toată bunăvoinţa pe care încercasem să mi-o impun n-am putut scăpa de senzaţia de ceva prefabricat, deloc spontan (în ciuda repeziciunii cu care vorbeşte). Strădania lui căznită de a-şi confecţiona o imagine de politician perfect (superior, civilizat, patriot etc) în contrast cu restul tagmei părea că merge  pe pilot automat când, brusc,  încurcat de o întrebare neprevăzută şi pus pe direct, omul MRU se deconspiră : „Nu sunt perfect. Dacă eram perfect, eram în Elveția sau în Germania.”

10 octombrie 2013 at 15:19 noradamian 51 comentarii