Posts tagged ‘recesiune’
Paradoxuri şi contradicţii
Faptul că demersurile preşedintelui (premeditate, aş îndrăzni să spun) legate de prezidenţiabili provoacă reacţii negative generale, inclusiv pe flancul dreptei (unele nu numai ostile ci şi triviale) pare a nu-l deranja. Ceva nu se potriveşte aici. Cât despre precocitatea agresivă a reacţiilor n-o găsesc cel mai inteligent răspuns. Rezolvabilă sau nu (acum sau mai târziu) ecuaţia are câteva aspecte vizibile care se bat cap în cap.
I. După Congresul din 7 Iunie, partidul Elenei Udrea ar trebui redenumit.
…Nu PMP, ci „micul PDL”, din moment ce, dezorientaţi şi dezamăgiţi, membrii de frunte ai Fundaţiei şi ai partidului MP au părăsit, unul după altul, organizaţia pe care au fondat-o exprimându-şi mai dur sau mai discret, nemulţumirea şi indignarea.
În această situaţie, se remarcă două aspecte contradictorii:
1. Preşedintele continuă s-o susţină pe Udrea, depăşind nişte limite pe care le-a respectat în toţi anii de preşedinţie (dând frâu liber comentariilor de peluză) ca şi o limită, raţională, să zicem, conştient că generează o stare de confuzie şi indignare.
2. Deşi fondatorii MP şi, în general, apropiaţii lui TB au părăsit organizaţia iar unii din ei o susţin acum pe Monica Macovei (îi fac campanie) nu-şi transferă criticile şi resentimentele asupra preşedintelui girant al PMP-ului d-nei Udrea. Interesant!…
II. Opiniile şi intervenţiile critice repetate ale unor oficiali UE şi NATO la adresa atitudinii şi acţiunilor politice ale puterii instalate în 2012 denotă constant dezaprobare, neîncredere şi îngrijorare (mai ales în contextul geopolitic al ultimei perioade). O serie de aspecte negative, politice şi economice par a arunca ţara în incertitudine. Absobţia fondurilor europene e dezastruoasă, iar intrarea în recesiune e de-acum oficială în ciuda asigurărilor guvernamentale de crestere economică (desfiinţate recent de Eurostat). Cu un preşedinte „roşu”, însă, la Cotroceni, situaţia ar putea deveni ireversibil dramatică
În aceste condiţii, se observă alte două aspecte contradictorii:
1. Preşedintele Băsescu vine cu un avertisment public în premieră aruncând în discuţie exploziva chestiune a „dublei comenzi” sub care s-ar afla cel puţin un candidat.
2. Deşi prost văzută, puterea pesedistă câştigă un post de comisar european esenţial care impune serioase competenţe şi o obligă (forţează!) la responsabilitate…
Supoziţii
1. Dezvăluirea pripită a candidatului acoperit i-ar putea compromite efectul într-un moment cu o miză internă şi externă extrem de mare privind viitorul ţării şi nu numai. Cu toată nerăbdarea stârnită de lansarea subiectului, momentul optim al „dezbrăcării” nu poate fi decât la înscrierea oficială a candidaturilor.
2. Postul de comisar în care a fost numită pesedista Creţu, în ciuda informaţiilor (deloc secrete) şi a suspiciunilor (legitime) legate de trecutul, „misiunea” şi legăturile ei politice este şi unul de testare (a „caracterului”!) Orice mişcare a d-nei Creţu fiind sub control. Evaluarea activităţii d-sale fiind de-acum un proces permanent, transparent, pe criterii de competenţă şi corectitudine, orice abatere de la normele respective va duce la repercursiuni negative asupra ţării şi grave (probabil) asupra suportului ei politic (PSD) .
3. Mutaţiile partinice în 2015 care se prefigurează deja odată cu nemulţumirile care au urmat preluării PMP-ului de către Udrea, cu recenta ieşire a Monicăi Macovei din PDL şi cu cele care mocnesc sub capacul Blaga în ex-PDL, vor îngropa ACL. Efect pozitiv! Reaşezarea partinică pe dreapta va fi decisă însă de efectul rezultatelor la prezidenţiale obţinute de reprezentanţii ei. Nu-i exclus s-apară un Partid Democrat Popular…
Resurse şi rosturi
Trecând peste procedeele de căpătuire ale celor mai mulţi din bănoşii naţiei, oricâte resurse ar avea cineva mai trebuie să vrea şi să se priceapă să le folosească cu rost. Şi oricâte resurse ar avea o ţară, asta nu garantează câtuşi de puţin că oamenii ei se vor bucura de bunăstare. Banii câştigaţi „din pix”, aranjamente, şpăgi, licitaţii trucate etc. produc arareori altceva decât sărăcie şi risipă pentru societate. Îmbogăţiţilor fără muncă, pe căi dosnice, le lipseşte responsabilitatea folosirii publice, cu rost, a ceea ce au dobândit astfel şi, prin urmare, n-au cum să producă dezvoltare de durată pentru societatea în care trăiesc. Am asistat neputincioşi la prăbuşirea unor întregi sectoare, nu neapărat fiindcă erau „uzate fizic şi moral” ci fiindcă au încăput pe mâini lacome şi nepricepute, incapabile să le găsească rost sau să le modernizeze, să le înlocuiască cu ceva mai bun şi cel puţin la fel de necesar. Nu numai casele nelocuite, clădirile de CAP-uri şi instalaţiile de irigaţii din sate amărâte au căzut pradă unor indivizi fără căpătâi care le-au făcut praf, ci şi achiziţii „grele” ale capitaliştilor de „partid” în goană după „capital”. Fabrici, lacuri, deltă, mine, case, terenuri, staţiuni, păduri, surse de energie, înşfăcate de-a valma aşa cum fac borfaşii când, din câteva raiduri prin curţi de gospodari, adună grămadă ce prind, ăsta fiind, după ei, rostul politicii pe care o servesc plini de zel. Ori să-şi ascundă prada în capital speculativ, acareturi luxoase şi conturi pierdute-n lumea largă. Din capitalism de gang şi de clan nu se produce bogăţie socială, nici siguranţă ci doar dezechilibru economic. IMM-urile răsuflă tot mai anevoios sufocate de taxe târându-se în urma industriei footbalului, cohortei de pub-uri, televizii, intermedieri, entertaiment, reprezentanţe, bănci şi alte locuri de trai pe picior mare ale unor „investitori strategici” care nu rareori, ţin de”altă ligă”, una din zona întunecată a banilor spălaţi unde fiscul devine timid şi stângaci. Lipsa de fundament creativ, productiv, a economiei pune-n paranteze valorile, duce la decădere instituţională, deprofesionalizare şi scăderea capacităţii de ocupare până la limita de suportabilitate a societăţii. (De)capitalizată „legal” de cei aleşi să-i gestioneze zestrea, România ar avea nevoie de alt capitalism nu de cel tocător de resurse în dauna rostului ei.
Nesiguranţă
Criza mondială a scos din funcţiune ambarcaţiunile statale cu sisteme economico- financiare depreciate necruţându-l nici pe legendarul „Averoff ship”. Fără valurile crizei ar mai fi rezistat un timp, probabil, dar cu ce preţ? Cu ce preţ, neluat până ieri în serios de competenţii eurobirocraţi, rezistă în prezent chiar Uniunea Europeană? De obicei astfel de efecte dramatice sunt rezultatul unui lanţ de cauze din care, după declanşarea sau consumarea tragediei, se selectează -exact pe acelaşi suport de iresponsabilităţi care a făcut posibile evenimentele, doar ce convine unora sau altora. Rareori se merge pe tot lanţul pentru a se identifica pas cu pas toată istoria catastrofei, a tuturor cauzelor, factorilor favorizanţi şi vinovăţiilor; la fel cum justiţia, funcţională în cazul furturilor mărunte, devine literă moartă, incapabilă şi ineficace în atâtea cazuri de infracţiuni financiare scandaloase şi de răsunătoare crime economice. Dar să rămânem la noi în ogradă, încă departe de zona euro (din fericire). Fără valurile crizei, probabil şi recesiunea economică românească ar fi rămas mascată şi, poate, depăşită. Oricum, risipa deşănţată, scurgerile de miliarde, cum se vede, n-au fost câtuşi de puţin dureroase pentru puzderia de (i)responsabili din trecutele mandate ministeriale; şi nici pentru puhoiul de analişti financiari, politici, militari etc. care ne populează spaţiul media până la sufocare slujindu-şi cu obedienţă sponsorii financiari în dauna intereselor naţiei, de vreo două decenii. Pentru ei asemenea date au importanţă doar dacă pot fi utilizate, nu odată prin contrafacere, în luptele politice şi pentru aiurirea prostimii. Lanţul furturilor şi minciunilor postdecembriste pe cale acum să ne împingă într-un punct nevralgic extrem de dureros a început să fie scos la vedere, verigă cu verigă, din sordida construcţie financiar politică autohtonă abia de câţiva ani; o acţiune de salubrizare pe cât de dificilă pe atât de necesară pentru însănătoşirea statului devine, însă, tot mai riscantă. Din nefericire, înrăutăţirea situaţiei economice pe fondul crizei şi al recesiunii oferă contextul perfect pentru o contraofensivă cu sprijin sindical a partidelor bogate în clientelă penală. Un război greu, de uzură care în condiţiile uriaşei mase de „suporteri” agăţate de acest lanţ al mizeriei devine şi mai greu. Un război susţinut de prea puţini, cum se vede, şi, din păcate, trădat urât chiar de unii din cei angajaţi politic să-l poarte.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii