Posts tagged ‘reclame’

Martie în Israel (22)

Rachel

Pe ecran, un clip publicitar pe care-l mai văzusem zilele astea: o tânără şterpelind un borcan dintr-un market. La tribunal, rumoare-n sală. Judecătorul, un tip cam fioros, cere linişte. Moment de tesiune. Urmează sentinţa! Mai-nainte însă, judele gustă dintr-un borcănel identic. Se entuziasmează. Ce bun e! Zâmbeşte. Imposibil să te abţii!… Tânăra, (evreică româncă) trebuie iertată. La ceva atât de gustos, nu se poate nimeni abţine, spune judecătorul golind borcănelul, cu poftă, spre bucuria celor din sală…

Miriam n-are timp de televizor. Se-mbrăcase, mai are de ambalat frumos platoul cu dulciuri. „Eşti gata?” O aud  strigând din bucătărie. …E Purim. Singura sărbătoare veselă a evreilor. Pe scene şi în săli de spectacol, la radio şi la TV, în ziare şi reviste. În pieţe şi-n şcoli. În oraşe, kibutzuri şi moshavuri. În localuri şi pe terase.  E Purim, cu pietre şi cu răniţi în Hebron şi Bethleem… Ştiri obişnuite întrerupte de câte o reclamă. Cele mai multe reclame, remarc, sunt hazlii sau în manieră artistică, poetică. …Şi din nou, bătăi cu pietre, poliţie, ambulanţe, răniţi. În fiecare zi, ca un ritual. Evreii vin să se roage la mormântul “părinţilor”, Abraham şi Sara. Palestinienii  îi aşteaptă în poziţie de atac. Cele mai sângeroase episoade au loc tocmai de sărbători, când e multă lume în localuri şi pe terase, în locuri intens circulate. Nu numai în Hebron ci peste tot. Iar de Purim tensiunea e maximă. La Ierusalim ca şi  la Tel-Aviv. Chiar şi-n Bethleem…
–  Eşti gata? Mă-ntreabă iar Miriam. Ai ajuns ca mine. Toată ziua cu ochii la ştiri. Hai!…

“Cam nesinceră” mi-o descrisese Miriam pe Rachel. Face parte din felul ei de a fi. Ceva specific mediului din care venise, crede Miriam. Orice spune are şi o doză de închipuire. Nu cu un scop anume. O vreme, din acest motiv, o ocolise. Îi era greu să se obişnuiască, să accepte asta, îmi mărturisise pe drum. Problema e că ţine la ea! Rachel e alifie pe rană: afectuoasă, săritoare la necaz. Rar o femeie atât de bună!

Rachel ne pofteşte-n living. Robustă, trăsături orientale, privire caldă. Masa e deja plină cu bunătăţi şi ea continuă să aducă, pe lângă prăjiturile aromate cu scorţişoară, şi boluri cu fructe (migdale, curmale, smochine, fisticuri). Totuşi, dulciurile lui Miriam, spune Rachel, au ieşit mai bune ca ale ei…  Conversaţia se poartă-n ivrit. Pronunţia, felul în care vorbeşte îmi pare puţin diferit de al lui Miriam. E mai apropiat de al lui Yael. Miriam îmi traduce câte ceva. Doi băieţi din cei patru copii ai Rachelei sunt studenţi în America. Nu, nu crede că se mai întorc! Unul se-nsurase deja, în Florida, tot cu o evreică iraniană. Tare ar fi vrut să-i ştie aproape dar, dacă ei au ales aşa, speră să le fie bine.

E relaxant aici în livingul ăsta răcoros, luminat discret. Pardoseala, din gresie de un verde brun, aproape negru, cu modele geometrice fine, contrastează plăcut cu pereţii albi şi perdelele albe, simple, din muslină. Ferestrele, ca şi la Miriam, sunt glisante. Două picturi în ulei (peisaje din Galil, spune mândră Rachel, pictate de unul din băieţii ei) un vas în culori intense pe o pianină neagră, câteva rafturi cu cărţi. Pe peretele din spatele pianinei, un peisaj luminos cu ambarcaţiuni albe pe valuri.  Îmi place cum arată camera asta, îi spun… Rachel e încântată. Înţelege şi fără să-i traducă Miriam.

Pălăvrăgim…  Aroma cafelei umpluse încăperea. Rachel ne lăsase singure. Revine după vreo două minute împreună cu soţul ei. „Shimon”, se prezintă. Înalt, subţire, atletic, bronzat. Fizionomie de nordic. …Îmi place în Israel? Mă întreabă în engleză. Are un zâmbet prietenos. Evreu danez, îmi spusese Miriam. De ani buni profesor la Tehnion, de electronică. Shimon e în cărucior. Supravieţuise unui atentat în urmă cu trei ani.

din volumul “Martie în Israel”
Nora Damian, 2009

1 septembrie 2014 at 12:37 8 comentarii

Martie în Israel.Rachel

Pe ecran, un clip publicitar pe care-l mai văzusem zilele astea: o tânără şterpelind un borcan dintr-un market. La tribunal judecătorul, un tip fioros, încruntat, face linişte. Urmează să dea sentinţa. Mai-nainte,însă, gustă dintr-un borcănel identic. Se entuziasmează! Ce bun e! Imposibil să te abţii… Tânăra, (evreică româncă) trebuie iertată. La ceva atât de gustos nu se poate nimeni abţine, spune judecătorul golind tot borcănelul, cu poftă, spre bucuria celor din sală… (Miriam împachetează prăjiturile. Eşti gata? Strigă din bucătărie).
…E Purim. Pe scene şi în săli de spectacol, la radio şi la TV, în ziare şi reviste. În pieţe şi-n şcoli. În oraşe, kibutzuri şi moshavuri. E Purim, cu pietre şi cu răniţi în Hebron şi Bethleem… Ştiri obişnuite întrerupte de câte o reclamă. Cele mai multe reclame, remarc, sunt din categoria hazlii sau în manieră artistică, poetică. (Eşti gata? mă-ntreabă a doua oară Miriam în timp ce-şi pune lucrurile în geantă).
…Din nou ştiri. Hebron. Bătăi cu pietre, poliţie, ambulanţe, răniţi. În fiecare zi la fel. Evreii vin să se roage la mormântul „părinţilor”, Abraham şi Sara. Palestinienii sunt permanent în poziţie de atac. De Purim tensiunea e maximă, în rezonanţă tragică cu atentatul de la Tel-Aviv. Lucrurile par să stea la fel şi în Bethleem…  „Gata, gata. Ai ajuns ca mine. Toată ziua cu ochii la ştiri. Hai!”… Miriam închide televizorul.
…Rachel se bucură când ne vede! Robustă, brunetă cu părul strâns într-un coc la ceafă, numai zâmbet. „O mincinoasă” mi-o descrisese Miriam. Face parte din felul ei de a fi. Ceva specific mediului din care venise, crede Miriam. Orice spune are şi o doză de închipuire. Nu cu un scop anume. O vreme, de aceea, o ocolise. E tare greu cu aspectul ăsta, îmi mărturisise pe drum. Dar…ţine la ea! Rachel e săritoare la necaz, plină de viaţă. Rar o femeie atât de bună!… Masa din living se umple cu bunătăţi. Rachel continuă să aducă, pe lângă prăjiturile aromate cu scorţişoară şi boluri cu fructe (migdale, curmale, smochine, fisticuri). Prăjiturile lui Miriam, spune, au ieşit mult mai bune ca ale ei!… Conversaţia, animată, se poartă-n ivrit. Felul în care vorbeşte Rachel îmi sună puţin diferit de cel al lui Miriam. Mai apropiat de cel al lui Yael. Din cînd în cînd Miriam îmi traduce câte ceva. Doi, din cei patru copii ai Rachelei sunt studenţi în America. Nu, nu crede că se mai întorc! Unul se-nsurase deja, în Florida, tot cu o iraniană. E plăcut aici, în livingul ăsta răcoros, luminat discret. Pardoseala, din gresie de un verde brun, aproape negru, cu modele geometrice fine, contrastează plăcut cu pereţii albi şi perdelele albe, simple, din muslină. Ferestrele, ca şi la Miriam, sunt glisante. Câteva picturi în ulei (peisaje din Galil, spune Rachel, pictate de unul din băieţii ei) o pianină neagră cu vase decorative, două trei rafturi cu cărţi. Îmi place cum arată camera în care suntem, îi spun. Înţelege şi fără să-i traducă Miriam. Se bucură. „Scuze, revin imediat”…Uite şi o marină, acolo! îi arăt Miriam. Pe peretele opus ferestrei, un peisaj cu ambarcaţiuni albe pe valuri… Rachel pune pe masă tava cu cafele. Mai dispare odată şi se-ntoarce împreună cu soţul ei Shimon, se prezintă. Înalt, subţire, atletic, bronzat. Fizionomie de nordic. Îmi place în Israel? Mă întreabă, în engleză. Are un zâmbet tare plăcut. Evreu danez, îmi spusese Sara. Profesor la Tehnion de electronică. Shimon e în cărucior. Supravieţuise unui atentat din urmă cu trei ani.

14 martie 2009 at 22:18 8 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 934.481 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 1.454 de urmăritori

Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 934.481 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Feed-uri


%d blogeri au apreciat: