Posts tagged ‘reformişti’
Atunci şi acum
La masa puterii au ajuns mai mulţi ca niciodată şi prada de-mpărţit nu mai e atât de uriaşă ca pe vremuri. Slugile iau locul stăpânilor şi cozile de topor devin săbii ninja. Lumea dă din umeri: ce să-i faci, asta-i politica; un partid nu e pension de domnişoare şi nici şcoală de maici! Aparatnici comunişti şi securişti- de carieră, azi coloraţi în fel şi chip, au ieşit triumfători, după recentele alegeri, ca rahatul la suprafaţa apei! Iar de la nişte stabilimente politice profitabile pentru borfaşii care se-nghesuie democratic acolo nu poţi pretinde vreun respect pentru lege, pentru ţară şi oameni. Se joacă la cacealma, pe măsluite, cu interesele ţării şi viitorul ei, pe masă şi pe sub masă. După atâtia ani de la masacrul din decembrie, aceleaşi ganguri rivale care s-au îndeletnicit cu jocurile sângeroase de atunci, refreshuite între timp, le vedem jucând acum nestingherite, tot la masa roşie a poftelor lor.
Ceeace aştepta o mare parte a electoratului şi era posibil în precampanie, când a lipsit un singur vot ca să fie scoşi de pe listele ARD-ului (în principal ale PDL-ului) câteva zeci de personaje sancţionabile juridic, nu mai e posibil acum! Atunci, nişte indivizi importanţi cu rol de decizie politică şi-au bătut joc de ideea de etică, au luat în râs criteriile care, aplicate, ar fi demonstrat că între politică şi moralitate poate exista compatibilitate! Iar alegătorii, vreo zece milioane (nu suporterii de partid) au priceput că-şi fac speranţe degeaba şi au tratat alegerile-n silă aşa cum meritau!
Observ că se face o confuzie regretabilă între ce ar fi trebuit făcut atunci şi ce e posibil acum. Atunci Monica Macovei era în fruntea comisiei de etică, acuma e doar un candidat la şefia partidului în care au rămas majoritatea pătaţilor, adică aceia pe care-i considerase incompatibili cu exigenţele unui partid mai curat. Altfel spus, candidata Macovei e la mâna lor. De una singură, e limpede că are şanse minime. În acest context, găsesc realistă intervenţia preşedintelui Băsescu, ştiut susţinător al reformiştilor, prin care o aduce şi pe Udrea mai în faţă- ca şi ideea unei şefii colective conjuncturale avansată de Cristian Preda. Diferenţa uriaşă între ce se putea face în ajunul alegerilor parlamentare şi ce se mai poate face acum la nivelul acestui partid, singurul iniţiator al reformării statului din cei 23 de ani, schimbă complet posibilităţile de acţiune, în ciuda reacţiilor previzibile, în funcţie de coterii şmecherii şi cumetrii, care au apărut în sfera politică şi publică. Nu şi modul de a privi situaţia al unor jurnalişti, altfel verticali, care par să confunde acum cu atunci.
Totul sau nimic?
Fructele amare ale trădării
De afară se aud tot mai tare vocile celor care o vor pe Monica Macovei la şefia PDL, dar şi bruiajul vocilor antenei care-l vor pe Blaga. Alţii, până mai ieri lătrăi în spume ai buldogului, se-ntrec să pună virgule printre vocile dreptei. Iar Traian Băsescu o consideră aptă pe Udrea. Momentul decisiv pentru destinul partidului bate la uşă. Dar, indiferent ce doresc cei de afară, viitorul lui va fi decis de cei dinăuntru. Crede cineva că-n acest partid coşcovit e dorită Macovei la conducere? Păi nici Udrea nu pare să se mai bucure de mare trecere! Ca o frunză-verde-n vântul trădării, spiritul buldogului bântuie pe unde nu te aştepţi! Prin sud, zice-se, mişună şacalii. Iar vulpile politice tocmai au ieşit din rolul de căprioare. Aplauze! Oligarhia salvează România! Dacă bănuiam că distinsa doamnă Turcan îşi va declara preferinţa pentru buldogul fără dinţi, fără curajul de a duce bătălii electorale şi, mai ales, fără priză la electorat, nu m-aş mai fi obosit în decembrie să merg la secţia de votare! Delicata Raluca şi-a-ncheiat cariera: încă un pufuleţ care preferă dulăii năpârliţi!
Dat la o parte de o perspectivă dezolantă, optimismul meu are un moment de gol: în acest context Monica Macovei şi cei care se luptă de cel puţin doi ani de zile să moralizeze-reformeze mediul pedelist au ajuns la finish. Probabil la sfârşitul lui martie, lucrurile se vor aşeza, nu cum ar dori electoratul, ci patronatul de partid. Eventuala plecare a Monicăi Macovei, poate şi a celorlalţi, în aceste condiţii, nu e nicidecum o problemă de oportunism şi nici de traseism ca la majoritatea politicienilor din soiul varani, buldogi, şacali, vulpi, pentru care partidul e locul de învârteli şi adăpostul de justiţie. Şi n-ar fi deloc rău dacă spiritul buldogului n-ar fi compromis unitatea dreptei şi prin alte părţi care au pus umărul la trădare.
Câtă încredere pot avea reformiştii şi-n primul rând, Monica Macovei în forţa civică a partidului lui MRU? Ce au avut în cap cei din stafful lui când au pornit, prin toamnă, o campanie a la Ivan pesedistul, anti-Macovei? Să fi fost în necunoştinţă de cauză fostul şef de servicii de informaţii, de manevrele astea? Abia când au văzut cât de susţinută e pe toate fronturile au făcut ciocu’ mic! …Le-o fi fost de folos? Se mai poate repara o asemenea nerozie? Cu tot parcursul lui păgubitor din vremea constituirii, partidul d-lui Neamţu cel puţin n-a trădat-o! S-ar putea trece peste toate? Chiar şi peste săgeţile otrăvite ieşite din aceleaşi surse insalubre pentru a bloca o asemenea nenorocire? Acum grupuri de pe Facebook cer forţelor dreptei, unitate. Înduioşător! Par nişte copii care le cer părinţilor despărţiţi să refacă familia.
Raţiuni politice dincolo de bârfe
Interviu în RL, aprilie, 2010. Sabina Fati îl întreabă pe Vasile Blaga: ” Ce model de politiciană preferaţi: Elena Udrea sau Monica Macovei? Vasile Blaga: Din punctul de vedere al vieţii de partid, nu mă feresc să spun: Elena Udrea. Într-un partid atunci când s-a luat o decizie ea trebuie respectată, fiindcă nu suntem ONG, iar atunci când ridici probleme e bine să aduci şi soluţii”. Răspunsul, de altfel previzibil, al unuia din onorabilii tripletei BVB, părea şi foarte motivat, comentam atunci într-un articol. Iar întrebarea asta generase o altă întrebare, anume, dacă modelul politic PDL, aşa cum era desenat de grupul greilor sub acoperirea conjuncturală a d-lui Boc, va mai rămâne model de partid preferat în România post 2010. …Dacă criteriile interne ale acestui partid mai sunt şi cele ale electoratului! Cam asta ar fi trebuit să-i frământe, fiindcă exact peste doi ani, scrisesem, dacă lucrurile merg pe acest trend, portocaliada se poate duce definitiv la fund.
Numai că privitul spre exterior şi viziunea spre viitor nu făceau parte din cutumele politice ale pedeleului greilor, preocupat exclusiv, atunci, de maşinăria internă şi relaţiile tradiţionale cu rudele politice feseniste. Cum să le placă, prin urmare, ideea de reformism? Cum să accepte aşa o grozăvie? Cum să se-mpace cu exigenţele unor novici? Cum să nu respingă asemenea termene de comparaţie nefavorabile pentru ei, în partidul lor? Iar dacă reformiştii au reuşit să-şi pună-n practică unele iniţiative, acţiunile s-au petrecut pe frontul guvernării datorită ex-premierului Boc şi preşedintelui Băsescu. Că prin asta au adus valoare socială şi puncte pedeleului, n-avea cine să recunoască şi n-are nici acum, în afara unei minorităţi- care o include însă, şi pe Elena Udrea! În 2006, Udrea a fost cea care l-a dezvăluit public pe Tăriceanu ca fiind omul din guvern al lui Patriciu, susţinând în felul ei spectaculos, refuzul demn al Monicăi Macovei de a le face jocul celor doi. Udrea i-a susţinut şi pe Boc, Funeriu şi-n general pe reformatori. Iar ca ministru în guvernul Boc a avut procentul cel mai ridicat (deşi nu mulţumitor) de fonduri europene absorbite. Şi nu bârfele legate de excesele ei vestimentare au trimis-o pe margine-n vară ci strict greşelile cu campania din Bucureşti. Mai presupun că ruptura de grupul Blaga şi al acoliţilor săi are deja vreo două- trei luni vechime. Intervenţia laudativă -surprinzătoare- a preşedintelui pare să confirme că aceeaşi Elena Udrea ar putea juca rolul de placă turnantă şi în perioada următoare. În această situaţie, marea necunoscută e cum se vor poziţiona reformiştii.
Câteva variante ar fi de luat în seamă: Vor accepta o asemenea coabitare dat fiind că are girul lui Băsescu, cel care i-a adus şi pe ei în PDL? (1) Vor emigra la FC (2)? Vor întări partidul d-lui Neamţu? (3) Vor crea alt partid? (4) Interesant de urmărit!
Doi ani de derută
Câteva evenimente care au avut loc în lanţ, pe parcursul ultimilor doi ani ne-au dat peste cap atât speranţele de aliniere reală la exigenţele clubului european de care aparţinem, cât şi încrederea în noi şi societatea noastră. Văzute retrospectiv, prin conexiunile şi efectele lor, cele petrecute ne pot explica destul de limpede cum de-am ajuns aici. Adunarea forţelor ostile justiţiei într-un nou partid, de sinteză, a însemnat clar, un pol de atac la statul de drept. Totuşi, USL a luat fiinţă legal şi, până la un punct, tot ce a întreprins a fost în limitele constituţionale. Iar când punctul respectiv a fost depăşit, deja devenise atât de puternic, de înarmat mediatic prin arsenalele proprii, de susţinut de o bună parte a populaţiei, încât a putut lua cu asalt, mai întâi Cotroceniul, apoi direct justiţia, momentul apariţiei fiind perfect ales.
Reformele, oricât de necesare, de indispensabile, sunt întâmpinate oriunde-n lume cu ostilitate. Iar în zone mai debile democratic reacţiile pot fi lesne amplificate prin manevre politice. Pe fondul reacţiei exacerbate a televiziilor penalilor autohtoni, contaminarea a reuşit. Primăvara uselistă ne-a târât cu forţa şi viteza unui tsunami politic deopotrivă sub zodia racului-comunist şi sub cea a cancerului-securist– distrugând mai tot ce s-a clădit pân-atunci. Dar să nu ne imaginăm că pe partea politică opusă avea cine să-nţeleagă şi să prevină toate astea! Practic, tornadei useliste n-a avut cine să-i bareze drumul. Nici o forţă politică! E suficient să revezi ce au făcut nişte personaje aşa-zis de opoziţie (dinadins nu folosesc sintagmele de dreapta ori stânga, astea au ajuns ceva comic). Altfel zis, e destul să revezi jocul tembel-pervers al nucleului greilor PDL-ului prin care s-a deschis drum USL-ului.
Dar asemenea perioade turbulente sunt fertile şi pentru germenii unor noi forţe politice. Care au şi răsărit! Copăcelul Noii Republici s-a umplut de frunze, crescând în câteva luni mai ceva ca feseneul în ani! Dacă ar fi continuat astfel, România ar fi avut şansa de a fi reîmpădurită politic. Rapid! Dar n-a apucat. Din nou, leadershipul autohton a arătat ce poate! Chiar mai mult: în ştiuta manieră comunist-bolşevică, şi-a fixat ţinta de tragere, tot spre Cotroceni, ca şi USL-ul! Şi, în aceeaşi viziune dictatorial-inchizitorială, înainte să-nveţe să se semneze corect şi-a retezat iute şi niscaiva rădăcini, a cosit iarba ca să-şi pună-n valoare vârful şi-a ajuns , logic, un arbust oarecare. Iar odată cu asta, practic, o întreagă generaţie politică s-a veştejit brusc. I s-a dus încrederea-n tovărăşie şi solidaritate activă. Prilej salutar ( ;)) valorificat rapid, ca la o ştafeta pe-ncercate, de alt lăstar, mai copt şi mai promiţător.
Iar acum vine partea cea mai derutantă. Felul în care joacă politic aceşti noi actori nu le prea lasă şanse de succes. Şi nu atât lor, cât ţării! Fiindcă e tot mai clar că şi datorită lor, useleul îşi întăreşte dominaţia fără probleme. Mai întâi fiindcă n-au priceput nici după lunga vară fierbinte că singura cale de a câştiga suport popular şi a apăra statul de drept de ocupaţia uselistă constă în cultivarea solidarităţii civice ca şi a solidarităţii între ei (pe care doar le-au mimat). Iar calea asta îl include şi pe preşedinte, în ciuda scuzelor cu scăderea lui de popularitate. Ca şi pe reformiştii promovaţi de preşedinte. Atitudinea faţă de ei e şi un indicator al poziţionării faţă de statul de drept, Monica Macovei fiind, că vor sau nu, reperul de necontestat -şi aici şi în UE, al apărării justiţiei şi combaterii corupţiei. Numai că partidul lui MRU, sau cel puţin leadershipul lui- o tratează cu aceeaşi ostilitate, greu disimulată, ca şi Blaga şi nucleul greilor lui! În al doilea rând, egoismele astea la vârf se răsfrâng în escaladarea fricţiunilor din societatea civilă. Iar dacă noii jucători nu par apţi pentru a-nţelege rolul solidarizării pe principiile statului de drept oricât s-ar întrece în declaraţii, grupurile din on-line şi din societate, nici atâta. Useleul e liber, prin urmare, să asalteze nestingherit instituţiile. Încă mai e timp, totuşi, s-apară în prim-planul politic, forţele dedicate societăţii -reformiste, proeuropene.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii