Posts tagged ‘reguli’

Revoltă juvenilă împotriva gramaticii

regulile
cât or fi de multe și de ciudate
se cer aplicate
fără târguieli

ok. am înțeles.
dar e aici și un îndemn
să le încalc
cu nerușinare

în goană după înțelesuri fugare
să ajung în lumi misterioase

să extrag – cu cruzime
nervii unui gând
sau inima unui cuvânt

să disec silabele adormite
chiar dacă mă tai, câteodată

ca, pe urmă,
ieșind tiptil printr-o paranteză
să calc, fără milă,
câteva semne de punctuație
și să le salvez, tot eu, ipocrită,
ceva mai târziu
provocând o sintagmă
să fluiere
a mirare
ori o locuțiune
să țină alocuțiune

24 aprilie 2017 at 13:44 13 comentarii

Noile legi ale lui Murphy

Din categoria  ” folclor de internet”

Teoria distribuirii spaţiului

Este loc sub soare pentru toată lumea.
Inutil, pentru că toată lumea vrea la umbră.

Legea ciocoirii

Un cap ridicat la putere devine pătrat.

Axioma liberală

Tot ce e de stat – stă.

Decembrie 1989

Toată lumea a tras: armata – în unii, securitatea – în alții,
justiția – de timp, nomenclatura – foloase, poporul – nădejde.

Teorema nostalgică

O dreaptă nu poate fi paralelă c-o stângă.

Legea simplă a caselor naţionalizate

Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da.

Legea fundamental  parlamentar-guvernamentală
a lichidelor, fluidelor vâscoaselor şi lipicioaselor

Dacă nu curge, pică. Cât curge, nu pică.

Regula partidelor

Unde nu e cap sunt multe aripi.

Decretul emblemei

Emblema vremurilor noi este secera și ciolanul.

Legea privatizării

Dacă din ceva scoți ceva, te poate prinde; mai bine iei cu totul.

Principiu universal

O revoluție e întotdeauna începută de naivi,
continuată de intriganți și exploatată de escroci.

 

23 mai 2014 at 09:25 70 comentarii

Greşelile de trei simple

Greşeli planificate, uşor de observat. Ca şi scopul lor. Altfel spus, reguli obiective încălcate cu nesăbuinţă voioasă. De ce? …Aici rămâne să găsim răspunsurile după ce le examinăm observând, cu imparţialitate, faptele. Şi efectele! Presupun că nişte reguli nescrise care fie n-au fost luate-n serios fie c-au fost încălcate din prostie au rezultate uşor de anticipat. Pentru conformitate, nu rămâne decât să fim atenţi la urmări. Toate acestea, ţin să precizez, n-au nimic de-a face cu speculaţiile şi previziunile.
I.Agendă dublă, lipsa unui barem de igienă morală. E traseul politic obişnuit al tuturor formaţiunilor. O tehnologie partinică de la care părea să se abată, însă, la începuturile ei, Noua Republică. Şi ar fi reuşit dacă liderul ei n-ar fi luat-o, altfel, pe arătură. În rest, nimic surprinzător.Tratamentul aplicat (dosnic) comisiei de etică a ARD, de pildă, de către Blaga şi MRU&Pavelescu, ca lideri, fiind ultima mare cacealma.
II.Epurări demolatoare
pe criteriile individuale ale liderului. Aici avem trei exemple:
1. NR unde liderul Neamţu a epurat dintr-o lovitură, psihanalizabilă, aproape toată baza fondatoare, activă, a formaţiunii retezând ireversibil forţa ei de creştere
2. PNL, unde Antonescu a curăţat de curând, exemplar 🙂 partidul, de indezirabili
3. PDL-ul actual, unde Blaga aplică cu zel acelaşi procedeu (vadimist la origine!)
III.Achiziţii cantitative cu potenţial de dezechilibrare. Aici intră toate comasările şi alianţele politice de conjunctură. Toate au sfârşit prost. Cât-mai-multul prostiei ariviste şi a obsesiei oarbe de putere nu poate duce decât în fundături sau râpe. Pe tobogan, tocmai îşi dă drumul USL. Pe partea dreaptă, vedem reţeta aplicată, modest, de MRU. A pornit cu epuraţi din NR (asta a fost salutar  :)) şi a continuat tenace, pândind oportunităţile politice gata destrămate sau în curs de destrămare. Ciugulind orice, fără greţuri, microbul destrămării inoculat astfel va produce, în timp, acelaşi efect.

3 iunie 2013 at 13:00 33 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: