Posts tagged ‘relații bolnave’

Urma nu scapă turma

Cazul Udrea a ajuns în epicentrul furtunii politice. De fapt, mai-nainte de a fi judecată, a fost deja pusă la stâlpul infamiei publice de cei care o detestă. Asta nu reușește să împiedice tsunami-ul care avansează spre servicii, spre jurnaliștii și magistrații sub dublă comandă. De așteptat ca-n drum să atingă și sistemul fraudulos de finanțare a campaniilor electorale prin mulgerea statului și a prostului de contribuabil votant, bine pus la punct în ani de zile, de partidele serioase. Iar odată furtuna pornită, e cam greu de oprit- cu sau fără Udrea la-nchisoare. Deja valurile au scos la suprafață atât complicități cât și răfuieli interinstituționale. Se răscolesc și fricțiuni intrainstituționale derivate din aceleași relații bolnave. Și parcă începe să se clarifice de ce au sărit ca arse instituții de forță și personaje cu statut politic de top s-o rezolve stahanovist, cum nu s-a mai întâmplat în perioada postdecembristă. Așadar nu e „urma care scapă turma”, cum zic unii. Mai curând e invers. Turma e în alertă, pericolul e mai mare decât pân-acum, pe de o parte din pricina a recentelor dezvăluiri și a celor care ar putea urma, pe de alta, fiindcă DNA e nevoită să-și repare credibilitatea afectată în acest moment prin precedentul creat chiar de unii procurori. Mai cu seamă după ce deputățimea și-a demonstrat cu exces de zel, obediența oarecum selectivă față de diverse cerințe din partea justiției și SRI.

În deontologia parlamentară asta înseamnă integritate instituțională. Grijă față de statul de drept. Parlamentul e stâlpul democrației în stat, ni se amintește uneori, cu respect, prin tocșouri. Te-ntrebi cât mai rezistă statul dacă stâlpul lui de susținere e în halul ăsta de putregăit, iar din pilonii guvernamentali curge rumegușul. Și-ncepem să ne punem tot mai serios problema dacă, în situația posibilă a declanșării unui război prin proximitate nu cumva tocmai stâlpul de rezistență e cel care ne pune în pericol. Mai ales că președintele, mai preocupat de imaginea sa decât de ravagiile furtunii, pare că n-a ieșit din campanie. Singurele probleme la care a reacționat prompt, pe măsura importanței pe care le-o acordă,  fiind niște banale stângăcii de protocol.

11 februarie 2015 at 17:52 105 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.232 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.232 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: