Posts tagged ‘reparaţie’

A dangerous area

–  Alo! Carmen?
–  Nu, nu e Carmen, aşteptaţi puţin.
N-apucasem să spun cine sunt, aud nişte şuşoteli, un oftat, apoi tăcere. Aştept de două minute, timp suficient ca să rememorez toată seria de gânduri, de griji, mai bine spus, cu care mă-mpovărasem mai adineaori. O listă de adrese şi telefoane peste care dădusem întâmplător făcând ordine. Parcă-i înghiţise pământul pe oamenii ăştia! Nu telefoane, nu un semn de viaţă! Probabil la fel era şi invers, în ce mă priveşte. E adevărat că, ori de câte ori am o stare proastă mă cam ascund, ba chiar nu-mi place să fiu căutată „să dau raportul”.  Carmen, însă,  are altă fire.  De ce oi fi uitat de ea? Cine ştie ce…
–  Alo! Îi aud vocea. Indiferentă, rece, chiar(însfârşit, bine că o aud!)
–  Ce-i cu tine? De atâta vreme nu…
Temerea mea se adeverise. Carmen e bolnavă. Nu ştie ce are.  Nu ştie de când.  Nu-şi dă seama. Nu ştie ce să facă. Nu, nu mai era în Sibiu de mai bine de o lună, stă la Alba, cel puţin aici nu e singură, mai schimbă o vorbă cu Lena, cu toate că  şi Lena… Acum ar vrea să doarmă, măcar vreo oră( e unsprezece dimineaţa). De câteva nopţi n-a închis un ochi…
Rămân pe gânduri.  Ce-i cu ea? De ce nu doarme? Ce i s-o fi întâmplat?.  Caut să-mi aduc aminte când ne-am văzut ultima dată. Era într-o joi, la un concert cu Petre Sbârcea, la filarmonică, de asta sunt sigură. Mussorgski, Ravel, Rapsodia spaniolă( Ravel îi place lui Carmen),  Romeo şi Julieta de Ceaikovski, Uvertura, ale cărei acorduri dramatice le dusesem cu mine o vreme după ce concertul luase sfârşit) …Pe la începutul lui februarie fusese asta?  Da, cred că da.  „Nu poţi spune, de fapt, că e o piesă e mai frumoasă decât alta. Şi selecţia lor, dar şi interpretarea…”  De fapt ne plăcuse tot programul.  Abia aşteptam următorul concert, săptămâna care urma, tot joia. „Acum  am de terminat o grămadă de treabă” mă anunţase pe un ton grav, Carmen, „am de rezolvat nişte integrame care-mi dau mare bătaie de cap” …
Am lăsat-o pe Carmen cu „integramele care-i „mâncau viaţa” şi am plecat spre casă râzând. Un drum plăcut, însoţit, în minte, şi de refrenele persistente auzite ceva mai devreme. Dar şi de frânturi din conversaţie.  Şi de  gânduri. Uite că n-am întrebat-o ce-i cu analizele alea pe care urma să le facă în săptămâna care urma. O fi vorba de analizele obligatorii. Până la urmă s-o fi hotărât să le facă…
Şi pe mine mă aşteptau, de a doua zi,  tot soiul de probleme. Altfel de probleme. Ca şi în următoarele zile,  săptămâni.
Am uitat de concerte.
… O fi tot la Alba?…  Pun mâna pe telefon! De data asta, îmi răspunde direct Carmen.
Da, îmi răspunde, de la analizele alea începuse totul. Îi găsiseră ceva atunci, dar nu ştiau ce… Ce era să facă?
Convorbirile lungi telefonice, din ce în ce mai lungi,  îmi dădeau, oarecum, sentimentul de reparaţie în ce mă priveşte. (Când dintr-o pricină sau alta, neglijăm pe cineva din apropiaţi, oare, lipsa noastră de atenţie nu-l expune unor primejdii?. Ciudat simţământ)
…Doctoriţa de familie avea o expresie dezolată, îşi aminteşte Carmen momentul acela de pe la jumătatea lui februarie.  „Nu prea îmi place, doamnă, ce văd aici. În plus mai aveţi şi tensiune” … Mai mult nu se lungise cu explicaţiile, ocupată cum era să completeze fel şi fel de trimiteri. „Veniţi cu rezultatele de la toate astea,  hotărâm atunci ce avem de făcut”…
Într-adevăr, avea şi tensiune! Confirmase medicul cardiolog câteva zile mai târziu. „Nu vă speriaţi, nu-i foarte mare”. (Îi eliberă braţul din strânsoarea manşonului negru). „Dar n-o putem lăsa aşa…”
…”Nu putem pleca fără să luăm ceva de pe aici, cadouri, îmi sună minte vocea prietenei, uite câte nimicuri nostime sunt… Hai să facem rondul pieţei!
Asta fusese cu vreo două luni mai-nainte. O plimbare care-mi părea acum de pe altă lume şi alte vremuri!…  În ciuda gerului în Piaţa Mică era tare plăcut în seara aceea de decembrie.  Animaţie, colinzi, bazar cu mărfuri de artizanat, miros de scorţişoară şi vanilie, copii încântaţi de fuioarele albe, aromate de vată din zahăr ars) alergând în jurul bradului uriaş. Ne întâlnisem  cu prieteni, cunoştinţe. Urări de sărbători, glume. Ne-am întors pe jos, am mai fi stat, dar se făcuse tare frig.
„Matiz-ul meu e la iernat” îmi spusese Carmen.  „Până-n aprilie nu-l scot din garaj… De fapt, mai încolo poate o să-mi iau altceva! Un avion, dar nu ştiu de care. Mă mai gândesc”  Râsesem tot drumul, imaginându-ne cum vom survola pieţele Sibiului, împrejurimile… ” La unşpe cu şase tensiune,  îndeplinesc condiţiile, nu crezi? n-are cine ce să comenteze!…”!
…”Uită-te aici, la electrocardiogramă”, îi spusese doctorul, mai întâi, asistentei.   „Vezi asta? Aproape sigur că  doamna a avut un preinfarct”, îmi povesteşte Carmen la telefon, vizita  de la începutul lui martie la cabinetul medicului cardiolog. Ca urmare, Carmen înghiţi zilnic, cu stoicism, o mulţime de pastiluţe. Îi ajunseseră până spre sfîrşitul lunii când reveni, cu încredere, la doctoriţa de familie. „Mda, se observă o îmbunătăţire”, constată încântată doamna doctor.  Valorile erau mult mai apropiate de limitele normale. În legătură cu stările de nelinişte care îi  făceau probleme de la un timp, doctoriţa  îi prescrise nişte calmante şi  somnifere uşoare. Carmen începu de a doua zi să-şi organizeze timpul  în funcţie de culoarea medicamentelor. Până şi plimbarea de seară cu Luki, căţeluşa, şi-o adaptase în funcţie de asta. Ca de obicei, înainte de culcare, făcea un tur-retur pe alee povestind cu vecinii de companie a patrupezilor amici cu Luki. Îi făcea bine ieşirea cu Luki, o relaxa şi în plus, aflase că nu era singura care-şi rânduise treburile zilnice în conformitate cu orarul de tratament.
„Cu tensiunea stăm mai bine, dar să vedem ce facem cu anxietatea! Nu vă las aşa, trebuie sa mergeţi la un psihiatru!”
O pastilă, atâta apucase să ia! Carmen poate să jure că de la pastila aia i s-a tras! Începuse să tremure, nu mai vedea limpede, îi înţepeniseră muşchii faciali, la un moment dat! După aceea şi ai picioarelor.  Trebuia să se interneze! Mai întâi o săptămână de investigaţii amănunţite. Pe urmă…
„Pe urmă a venit Lena şi m-a luat la Alba.  Cu Luki cu tot! Nu mă mai ţineam pe picioare, ce era să fac? Nu mai mâncam, nu mai dormeam” …Cu doctoriţa? A, nu, nu mai vorbise cu ea de când se-ntorsese cu rezultatele de la analize. Ba, să nu mintă, mai fusese odată şi  îşi ceruse şi fişa medicală.  Atunci văzuse, negru pe alb, că nu mai avea nimic bun în organism! Tiroida, ficatul, rinichii, nervii! Dezastru! Calciu lipsă, magneziu lipsă, nici nu ştie ce nu era lipsă, sau în stare proastă! După alte pastile adăugate la tratament, ceva cu hormoni tiroidieni, i se făcuse brusc rău! Biata Lena o duse de urgenţă la un spital. Internare, perfuzii, tratament intensiv, complet. Tot ce se putea face.
–  Sper că toate astea să te pună pe picioare, încerc să-i dau curaj la telefon, dar tonul vocii ei îmi transmitea cu totul altceva. Repeta mereu „nu ştiu, nu-nţeleg, nu mai vreau. Nu, nu, nu!” Câtva timp nu ne-am mai auzit. Mai ţineam legătura cu Lena, dar nici ea nu ştia mare lucru.
–  Alo?  Carmen?… Însfârşit dau de tine. Unde eşti? Ce faci ?
–  Bine, îmi răspunde Carmen pe un ton stins. Sunt acasă. Acuma fac dezintoxicare. Dacă renunţ deodată, intru în sevraj. Tot doctorul mi-a spus.
–  Care doctor?…
–  Nu ştiu care. Altul. A zis că tot ce am luat a fost o mizerie! Iar tratamentul, o tâmpenie.  Că n-am nimic organic. Nici o afecţiune. Ceva lipsuri de minerale. O uşoară disfuncţionalitate a tiroidei. Atât…
Carmen ar vrea să se plimbe un pic, dar are un picior negru şi umflat. După ce ieşise din cabinetul doctorului s-a-ntâmplat. Habar n-are cum.  Căzuse, pur şi simplu. Noroc că pe Luki o lăsase la Lena.
–  A, nu, acuma, nu!  Nu sunt în stare să mă duc la nici un doctor! Să mă întremez, mai întâi, să mă pun pe picioare…

28 mai 2009 at 19:26 55 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.232 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.232 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: