Aventuri în grădina de hârtie

Teatru-n viaţă, viaţa-n teatru (4)

„În biroul lui Brook e o singură fotografie: grupul său reunit în cerc. În programul Tragediei lui Carmen redescoperim interpreţii dispuşi în cerc. În Australia, aceeaşi imagine se impune, cercul, mereu cercul. În Africa, mărturiseşte Brook, ceea ce a căutat a fost tocmai posibilitatea de a face teatru pornind “de la acest punct zero pe care îl constituie un grup de oameni dispuşi în cerc”. Cercul favorizează concentrarea acţiunii dramatice, el reduce lumea pentru a o elibera apoi. Teatrul lui Brook vrea să fie simplu “în măsura în care cercul este simplu fiind în acelaşi timp simbolul cel mai încărcat de sens”. Oare un maestru – caligraf nu-şi demonstrează, în interiorul unei mînăstiri japoneze, perfecţiunea desenînd cercul perfect?”

Ce valoare pot avea aceste- întâmplătoare– descoperiri pentru cineva care nu e legat de teatru, în sens profesionist vorbind? Poate nu mai mult decât o preocupare pentru felul în care-şi joacă rolul în piesa vieţii, într-o lume, care, cum spunea Shakespeare, e un teatru… Dar şi atât- şi e foarte mult. Înseamnă, de pildă, regăsirea atenţiei pentru o artă a observaţiei deopotrivă cu observarea artei (Bertholt Brecht). Înseamnă regăsirea capacităţii de a te lăsa surprins. De a descoperi că atunci când ai încredere-n viaţă ţi se răspunde cu încredere. Încrederea e contagioasă (Demarchy). Raportul naivităţii cu lumea, verbul „a te uimi”, conferă spontaneitate; spontaneitatea ca duşman absolut al rigidităţii. Regeneratoare, această forţă se manifestă „subversiv” mai ales în momente de ruptură a unui corp social. Ca revoltă, nu împotrivindu-se ideii de autoritate ci autoritarismului micilor şefi care blochează energiile societăţii, devine forţa de germinare a unei noi culturi; dar şi a unei noi vieţi dăruită culturii. Înainte de orice, revoluţia spirituală înseamnă tot ceea ce include entuziasmul omului şi rodnicia naturii ca manifestări naturale ale vieţii. Implică divinitatea şi bucuria de valorizare a darurilor ei în reconciliere cu viaţa. Se vede-n dragostea de culori, atât de firească în culturile solare… în pasiunea pentru sunet, pentru armoniile muzicale…în regăsirea imaginaţiei, a ingenuităţii… Bucuria, cel mai serios lucru de lume (poet brazilian, nu i-am reţinut numele);”sub pietrele caldarâmului se află plaja„…

Conferinţă, spectacole… curgerea artei în cetate şi mai departe. Pe cursul fluviului societăţii în care trăim viaţa curge repede dinspre munţi spre deşert…

va urma…

30 iulie 2011 at 12:29 noradamian 42 comentarii