Posts tagged ‘ridicol’
Pufuleţ, culmea consultanţei
Ascensiunea şcolii autohtone de consultanţă într-ale manipulării (adică de a părea altceva decât eşti, în esenţă) pare să fie, în prezent, cel puţin, într-o stranie rezonanţă cu involuţia educaţiei naţionale (aceea de a ajunge om întreg, de presupus…) Corifeii acestei bănoase meserii, în mod ciudat, sunt bine cunoscuţi pentru rateurile lor spectaculoase încununate cu o formidabilă doză de ridicol. Guşă Cosmin, 2000: tânăr şi promiţător om politic, apropiat câtva timp al preşedintelui Băsescu. Reconvertit în duşman consecvent, după doar câţiva ani de neobosită agitaţie pe scenele de talk-show, devine un prototip al eşecului (incluzând-o aici şi pe jumătatea lui politică, vechea actriţă de pin-şantan, Şandru). Ajuns, între timp, după noua tradiţie politică a locului, şi universitar, ţine un curs de… manipulare (cel puţin aşa se lăuda prin emisiunile de o monotonie egalată doar de prostie, de pe „Realitatea”). Iar mai nou, între două sondaje, amicul omnipotentului Vântu îl consiliază pe prezidenţiabilul Geoană.
Săftoiu Adriana, 2000. O reuşită personificare a fidelităţii şi credibilităţii. V-o mai amintiţi, nu, pe doamna aceea serioasă şi înţeleaptă alintată cu numele de Pufuleţ? Responsabilă şi plină de grijă faţă de starea preşedintelui, în faţa camerelor de luat vederi de la intrarea în spitalul din Viena, acum vreo doi sau trei ani? De aparenţa ei calmă, plăcută, sugerând blândeţe şi integritate? Delicată, bucurându-se de unanimă simpatie, impunând respect, să n-o atingi nici cu un crin… Ca-n bancuri însă, fidelitatea „distinsei doamne”, cum ar spune amicul domnului Guşe, patronul trustului de manipulare, era, de fapt, masca perfectă a imposturii; credibilitatea dumneaei, numai bună ca bancnotă de schimb, iar seriozitatea, doar în ce priveşte cura de slăbire. Cât despre competenţele din fişa postului ei de înalt consultant capabil să le confecţioneze unor politruci autospulberaţi, imaginea de oameni responsabili, credibili, serioşi şi înţelepţi, e suficient să-l privim pe Ludovic Orban. Un produs penelist reambalat fără chitară şi cu accesele de misoginie de maidan trecute în regim silenţios, de la care era de aşteptat să facă dintr-un rol mărunt un eveniment! Efectul Pufuleţ, it isn’t? Numai că lucrurile stau exact pe dos. Un Ludovic Orban agitîndu-se printre cabluri, fire şi hârţoage din care nu pricepe o iotă. O comedie în care, lipsit de talentele care l-au consacrat, anchetatorul Ludovic nu e decât personajul care duce tava ministresei Udrea. Nu singur, ci ajutat de consultanta Săftoiu. Nedreaptă soartă! Şi atunci cine şi cum să-i mai vină de hac omului de la Cotroceni? Ce, partidul meu, să-i mai faci, după ce a scăpat nevătămat din operaţiunea suspendarea, viu după operaţia de la Viena, imperturbabil după trădarea săftoaicei, vesel după săritura-n cap a lui ridzi? Cum să-ţi mai facă plăcere o altă anchetă? Plus o anchetă de anchetă? „Doamnă Săftoiu, până la urmă ce aţi reuşit să-l învăţaţi pe învăţăcel? Să cerceteze noi surse de atac la Băsescu? Să ia la şuturi un director din ministerul favoritei? Chestii răsuflate, doamnă, complot de operetă. Sfatul meu, stimată Pufuleţ, ar fi să vă reprofilaţi. Dacă tot aţi făcut trupă cu consiliatul, mai bine să cântaţi împreună „My Way”. Cu ceva consultanţă muzicală o să aveţi succes, acuma, că tot aţi slăbit…”
(Mai) nimic nou pe frontul de presă.
Privind la lucrăturile ciudate lăsate în urmă de mercenarii politici trădaţi de propriile lor strategii.
Rezultatul referendumului din primăvara lui 2007 avea să-i ducă în colţul învinşilor, laolaltă cu puciştii, şi pe tainicii lor sfetnici. Într-un articol de atunci, Cristian Pătrăşconiu aprecia că „Victoria spectaculoasa de la referendumul din 19 mai obtinuta de Traian Basescu le apartine si celor trei consilieri-minune cu care PNL a incercat sa revina: Dan Andronic, Tal Silberstein si Arthur Finkelstein.” O chestiune pe care nu cred ca a negat-o oricine a fost martor la cum s-a desfăşurat acel război anti-naţiune.
Se amintea în articol şi faptul că de numele a doi dintre cei trei se mai leagă şi victoria din 2004 a aceluiaşi Traian Băsescu, atunci când, „in fata unui PSD faraonic si discretionar si a unui Adrian Nastase arogant si inspaimintator, Traian Basescu a avut, in doua rinduri, finisuri memorabile si victorioase.”…„Pentru cine nu isi mai aminteste, mai spunea CP, ” Dan Andronic si Tal Silberstein erau printre cei care turnau in urechile pesedistilor tactici si strategii de campanie. Cu rezultatele pe care le cunoastem foarte bine cu totii.”
Pentru cine nu îşi mai aminteşte, spun şi eu, cei trei au reuşit până la urmă ceva: să-l transforme pe „moliceanu” în…„trădiceanu„. și atât! Nu poţi să nu te-ntrebi, prin urmare, de ce politicienii români antrenaţi de Silberstein&Comp nu figurează alături de Yehud Olmert, Bill Clinton, primarul Vienei etc. în palmaresul reuşitelor celebrilor consultanţi din alte locuri ale lumii? De ce, antrenaţi din greu în meciuri de kix box cu Cotroceniul, au fost făcuţi k.o.?… Adică au dat kix? Mai mult decât rezultatele, oarecum hazlii, cauzele acestora merită analizate. Contactat încă din 2002 de actualul preşedinte (pe atunci primar al Capitalei) celebrul Tal Silberstein n-a reuşit să intre în graţiile lui Traian Băsescu tocmai pe motivele costurilor uriaşe pretinse (după cum recunoştea chiar consultantul într-un interviu). A găsit însă, repede, încredere şi bani, la ceilalţi, menţionaţi mai sus. Doar că în ţara asta de căpăţânoşi, nici promovarea din ce în ce mai agresivă prin media n-a ajutat! Şi asta în ciuda faptului că faimoşii consultanţi au analizat profesionist terenul (cultural, religios, istoric etc) mai-nainte de a demara operaţiunile. (Ba chiar şi palinca d-lui Blaga cu care au rămas în relaţii mai bune decât cu d-l Blaga însuşi, cum spune chiar onorabilul Silberstein). Dar poate ne lămurim mai bine urmărind câteva din aprecierile consultantului Tal Silberstein făcute asupra consiliaţilor şi neconsiliaţilor săi, în interviul Monicăi Iordache publicat în Jurnalul Naţional din 23 iunie 2008.
Tal Silberstein despre Ion Iliescu:„…Chiar dacă au fost cîteva incidente triste în istoria României, şi nu spun că nu au fost, totuşi a trecut mult timp de atunci, iar Ion Iliescu a fost preşedinte pentru mult timp după ele. I-am urmărit mandatul pe parcursul cîtorva ani, cît am fost în România, şi cred că a fost un preşedinte al consensului. Nu s-a implicat prea mult în politică şi a avut imaginea unui preşedinte apropiat de oameni, lucru care în România este foarte important.
„Tal Silberstein despre Traian Basescu (cel care l-a respins din pricina pretenţiilor financiare exagerate): „… din nefericire pentru el, cota lui în sondaje scade pe măsură ce retorica lui devine din ce în ce mai politicianistă şi foarte des conflictuală. În ultimul sondaj naţional pe care l-am făcut în urmă cu două săptămîni, o majoritate de 48% dintre respondenţi au fost de acord cu următoarea afirmaţie: „Concepţia lui Traian Băsescu asupra mandatului prezidenţial a adus haos în politica din România şi a îngreunat activitatea guvernului”.
Tal Silberstein despre Tăriceanu: „Premierul Tăriceanu este, poate, persoana cu care îmi place cel mai mult să lucrez… Are calităţi rare pentru un politician şi o personalitate unică, ascultă mereu cu multă atenţie, ia în serios şi funcţia pe care o deţine şi contractul pe care îl avem, şi nu îşi pierde niciodată cumpătul în situaţii de criză, ceea ce este foarte rar în România. Sînt convins că premierul Tăriceanu, dacă ar fi fost preşedinte, ar fi fost unul foarte bun”.
Tal Silberstein despre Adrian Năstase: „…o personalitate excepţională. Dacă ar fi cîştigat alegerile, Adrian Năstase ar fi fost un preşedinte bun”
Tal Silberstein despre şansele PNL în alegeri: „Fără îndoială, în mintea mea, PNL are şanse să cîştige alegerile. Cred că premierul Tăriceanu face o treabă impresionantă în dezvoltarea economică şi în rezolvarea problemelor sociale. Cred că lumea începe să înţeleagă rolul PNL, mîna forte cu care premierul conduce ţara şi faptul că acesta are o calitate necesară în România: competenţa economică. De aceea cred că PNL are şanse să devină primul partid din România”
Strategia mercenarilor, cum se vede privind în urmă, nu-i decât o colecţie de roluri dintr-o piesă jucată strident, ridicol şi costisitor, de nişte manechine uzate, pe o scenă de carton vopsită în culori ireale. După stilul adoptat, presupun că ne-au luat drept o naţie de tâmpiţi. Doar creditul de 3 % pe care-l obţine fostul premier din partea electoratului conform ultimului sondaj (Insomar) şi ar fi suficient ca argument.
Totuşi trebuie să le recunoaştem şi un succes. Singurul, de altfel. Uzând de o gălăgie infernală, de provocări joase, au reuşit să-i scârbească pe români de teatrul politic. Un succes de loc de neglijat care stă la baza deschiderii în forţă a stagiunii post alegeri, a acelei presei „angajate” cu aceeaşi piesă, într-un nou aranjament de manipulări indigeste. Un succes devenit şi el indigest, după cum se vede, însă, mai mult pentru ofertanţi decât pentru adresanţi.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii