– „S-a uitat că 1 mai în sec al XIX-lea nu a fost o zi de sărbătoare, ci una de luptă, chiar daca în ultimii ani a fost timp şi de mici şi de bere„… Liderul împături foaia cu discursul şi o puse în buzunarul interior al hainei.
– Mareane, ai grijă că la Bucureşti ne trebuie o demonstraţie de forţă…
– Garantat, Şefu’, de la internarea la urgenţă a lu’ don Voicu, numa’ luptă visez! Să le arătăm forţa noastră, să băgăm ai noştri-n luptă şi ţara-n marşuri până-i dăm jos! Că-n România, dacă n-ai un dram de putere şi un pic de bagabonţeală, nu rezolvi nimic.
Marean făcu un gest obscen care nu-i displăcu lui Vitor şi continuă cam văicăros:
– Da’ mă simt lezat din luna în care a început campania şi mă simt şi acum. Nu pot preciza data la care m-am simţit calomniat, cre’ c-a fost…
– Ştiu, Mareane, ai toate hârtiile, ai mai zis asta, dar poţi să faci ceva pe ele dacă peste doi ani n-ajungem noi să facem legea…
Posts tagged ‘satiră’
Podul de piatră
În urmă cu cinci ani “Grădina de hârtie” îşi asuma rolul de a cultiva „cuvintele cu miez, muzica şi poezia, spiritul liber şi creativ, autenticitatea şi solidaritatea civic-intelectuală”. Şi a rămas în continuare fidelă acestei poziţii indiferent de schimbările de climat politic, de permutările şi de comutările din on-line. A-nceput cu literatură (povestiri şi minieseuri, satiră, reportaje, pamflet) apoi a intrat în domeniul analizelor politice din dorinţa de a face parte din grupul sprijinitorilor activi ai statului de drept. Şi, implicit, a preşedintelui Băsescu, a Monicăi Macovei şi a micului grup reformator din jurul lor, păstrând permanent o dimensiune culturală. Categoria „vedere-n infraverde” a apărut în 2008 exact cu această motivaţie susţinută prin cele aproape o mie de materiale. Din 2009 a intrat şi în publicistica scrisă.Consecventă în principii, flexibilă şi integră critic, „Grădina” n-a scris analize şi materiale politice ca să placă unora ori altora, n-a trecut peste nimic important, n-a încurajat de fel spiritul de gaşcă şi nicidecum partizanatul obedient de genul „greşelile alor noştri nu există, ori, dacă există, ăilalţi sunt de vină”. Nu numai cele peste 260 de postări care formează conţinutul unei cărţi tipărite de editura Proema Baia Mare îşi păstrează actualitatea, dar şi cele publicate după 2010. Cu doi-trei termeni schimbaţi ar părea scrise azi. Vreau să spun că acum mi-ar fi uşor de scris, ar fi un fel de „reciclare”, dar găsesc inutil de repetat la nesfârşit ce vede acum tot omul normal:că sistemul putred întreţinut de politicieni, de clientela lor şi de partizanii răului mai mic ca ideal a ajuns la faliment. Nu în ultimul rând şi din cauza gregarităţii societăţii care se complace-n fricţiuni mărunte, incapabilă să depăşească spiritul de galerie. Segmentul strict politic se va încheia firesc, deci, pe măsură ce ne apropiem de 2014. Opiniile civic-politice, pamfletul, satira vor continua dar nu exclusiv.
Am avut şi alte motive să-nchid blogul, nu numai cele aparente. L-am redeschis acum în primul rând pentrucă prietenul Bsk mai are câteva lucruri interesante de postat. Pe urmă om vedea. Perioada rămasă până la finalul anului ar putea fi şi un intermezzo spre un gen de postări mai puţin politice, anunţate deja şi, în orice caz, fără ambiţii de socializare. Îi mulţumesc Copacului pentru sprijin şi mă bucur că vederile noastre comune primează în faţa altor aspecte fără relevanţă. Mulţumesc în mod deosebit pentru interesul pentru blog prietenilor Neax, Mih, Sareînochi, Filadel, Oldhasu, Creangă, Eugeni, Felixks, Maria Hulber, Nicole, Joe Braşov, Tucu2, Ellapop,Vericu, Nightmare .
PS. Un podeţ de lemn e mai natural, mai la locul lui, mai potrivit într-o grădină modestă, nepretenţioasă decât unul de piatră (mai bine zis din betoane) zgâlţâit de tiruri. 🙂
Moştenitorul
Mefistofelix e trist. S-ar retrage undeva departe de lumea dezlănţuită degeaba de antenele sale. Acţiunea intensă a paraziţilor de la instalaţiile acelea a smintit boborul dar nu destul: socoteala de la Grivco iar nu s-a potrivit cu cea din târg. După calculul pitbulilor lui devotaţi plus al lui Ober Lt. Şova, revoluţia în noua ediţie, reeditată minuţios, ştiinţific, cu planuri de rezervă, ar fi trebuit să fie un supertriumf.
…Şi poftim: doar dureri de cap şi pierderi. Phiii, ca să vezi în ce anarhie a băgat Suspendatu’, biata ţară! Până şi roşul vertical al Jurnalului naţional pare ruginit şi a prins miros de beci. Istoria lumii nu duce lipsă de moştenitori putrezi de bogaţi pe care-i trădează norocul! …Dar să i se-ntâmple şi lui? Lui Mefistofelix? Cum naiba? S-a lăsat dus de haita gudurătoare? Cu reţelele verificate şi versate de supuşi prin politică şi administraţie mai avea un pas şi justiţia era cu laţul de gât. Că de-aia a şi făcut acum cerere la instituţie, convins că validarea o să-i aducă şi decizia asortată cu semnificaţia momentului. Dar, vai ce dezamăgire: să înhaţi averea diavolului, să-ţi pui moştenirea la adăpost de curioşi, s-o înmulţeşti prin bunătatea infinită a statului, s-arunci bani peste bani, să faci din anti-băsescism doctrina fundamentală, să-ţi aduci toţi dalmaţienii la picioare şi toate astea să n-ajute…
Mefistofelix are greţuri şi coşmaruri. Şi o poftă nebună de răzbunare. Ce se va-ntâmpla cu imperiul lui văzut şi nevăzut? În cine să se-ncreadă? În doamna Mona?… În ăia ai casei cu dosare puturoase, în interlopii politici? Oameni de nădejde, grupul ăsta infracţional, dar şi-au cam jucat partitura şi au ajuns aproape de gratii. Lui i-au plăcut grozav recitalurile lor veninoase, cum îşi proiectau turbaţi, nemernicia -asupra duşmanilor, dar ce folos? Că acum şi aliaţii încep să mârâie! Ce ţi-e şi cu resursele astea umane! …Judecători ai cinstitului Ilici? …Unu-i Predescu, fie-i lupta uşoară! Şapte milioane patru sute de draci!… Cu numărătorii lor cu tot! Azi mâine o să-i vedem votând cinstit. Până şi pe Şova (că titirezul de Ponta nu se pune, va fi ocupat până peste cap cu lucrarea de doctorat)
Oi, oi, uite-o şi pe Zoe! E în fruntea unor intelectuali de calibru. Talentaţi scriitori de informări, de telegrame pentru Ceauşescu, rapsozi celebri laureaţi la „Cântarea României„, autori geniali de materiale, istorici fără operă, dizidenţi cu damf de butoi, plagiatori şi coordonatori de plagiatori, etc. Creatori care se confundă cu opera! Pe ăştia, zic unii mai răutăcioşi, nu se poate conta, că-s prin natura lor, laşi. Nu mai mult, însă, decât tinerii lor urmaşi spirituali, mai ales maeştrii specializaţi în snobism şi decadenţă. Oricum, cât timp mai capătă câte ceva sau speră să capete, mustesc de inspiraţie. Ca şi armata de popotari în rezervă. Ca şi revoluţionarii, plagiatorii revoluţiei, cei moşteniţi de la săracu’ Ilici! Ghinion, prostie, nenoroc? Totuşi, încă mai există ceva resurse de exorcizat plebea. De indus niţică agitaţie dincolo de sticlă. Pe urmă, gata, vine retragerea. Eventual la Tanacu.
Stop cadru politic
În rolul principal, azi, Dinu Patriciu. Vorbind, DP spune mai mult decât orice jurnalist ori analist. E o imagine grăitoare a nefericirii României. Expresia feţei sale care se doreşte totodată, detaşată şi preocupată de necazul ţării, vocea gâfâită, insistenţa cu care repetă câteva idei, unele corecte luate ca atare (cine ştie mai bine cum stă treaba cu banii negri, cu corupţia, decât un beneficiar de top al ei?) par a te duce cu gândul că omul ăsta trăieşte odată cu ţara căreia i-a supt resursele din greu, un proces, o dramă de conştiinţă. „Romania se afla in situatia Greciei, deoarece cauzele crizei sunt aceleasi: aparatul birocratic supradimensionat, corupţie, risipa banilor din impozite si taxe”, a declarat sambata Dinu Patriciu, la Realitatea TV. … şi Duminecă la Protv; acelaşi lucru şi pe Hotnews; şi prin ziare. De la anunţul lui Băsescu privind reducerea fondului financiar de la buget destinat salariilor şi pensiilor, miliardarul parcă a prins roate: circulă prin media şi îşi prezintă neobosit ideile „salvatoare”. SOS de la conu costache! Oare pentru România? Ori pentru el, celebrul miliardar făcut din poala statului? Teoria sa se rezumă de fapt, la două soluţii: calea falimentului care ar duce la scutirea de plată a datoriilor (sună cunoscut, nu?) şi calea amnistierii marilor tunuri cu care s-au umplut seifurile băncilor din Elveţia dar şi din cunoscute paradisuri fiscale, în schimbul impozitării. Aşa cum motanul felix găsit cu urme securistice pe musteţi căuta, cu ceva vreme -n urmă, cu cinism, să-şi împrăştie jegul asupra tuturor românilor („toţi românii au colaborat cu securitatea”, v-amintiţi), domnul patriciu se apără cam la fel spunând că „trei milioane de romani au dosare penale”. Aşa că statul n-ar avea ce să facă mai mult decât să ierte tot al cincilea român acuzat de hoţie că doar „toţi sunt la fel”. Formula e chiar mai veche, producătorul originar fiind cine altul decât ilici care, încă din ’90, se tupila împreună cu structurile mafiot-comuniste în spatele celor cinci milioane de purtători de carnete roşii. Bolşe, „onorabili” vicioşi!
In 2001 Complexul Petrochimic Midia-Navodari, devenit SC Petromidia SA (simbol RRC), a fost vandut lui Dinu Patriciu, dupa ce tot el incercase preluarea companiei cativa ani mai devreme. Un cadou inestimabil făcut liberalului de guvernul pesedist al lui Adrian Năstase. Prin HG 118/2003 datoriile de 600 de milioane de dolari erau reesalonate pe o perioada de 7 ani! Astfel, sărăcind cu câteva sute de milioane de dolari bugetul României, Dinu Patriciu ajunge rapid multimiliardar reuşind, prin dedicaţiile amicului Tăriceanu, să le vândă cazacilor tezaurul Rompetrol cu datoriile neplătite, nici la această oră, statului român.
…Dar mai e cineva care n-a aflat toate astea şi atâtea altele, ori a uitat?
„Peste acest trecut trebuie sa punem nisip, sa uitam. Vreau sa propun o amnistie fiscala cu plata catre stat a unui impozit fix – 3,5 sau 7% din avere” a precizat cel mai bogat om de afaceri din Romania. (DP, HotNews.ro Sâmbătă, 8 mai 2010)
„Coane Costache aici la tine acasă unde ai ajuns miliardarul miliardarilor până acum ai scos-o la capăt. Dar criza financiară mondială nu vine numai şi numai cu rele. Se aude că organisme internaţionale au pornit la depistarea banilor unsuroşi în vederea repatrierii. După agitaţia matale şi a altora se pare că nu-s numai zvonuri”
Contabila Puşa ţine cură de slăbire
Înainte să-nchidă jaluzelele contabila Puşa aruncă o privire intrigată la cei doi care fumau jos, lângă poartă. Gicu, şeful cu aprovizionarea îi explica ceva celuilalt, unu’ bondoc cu o vestă plină de buzunare şi fermoare care se-nvârtea de câtva timp pe acolo, încă nu reuşise să afle cu ce interese. Tare ar fi vrut să audă ce povesteau. După ani de zile de lucrat împreună, acum, de la o zi pe alta îşi pierdea încrederea-n Gicu. Asta o enerva groaznic. Până acum trei luni Gicuţu nu făcea o mişcare fără să o consulte, împărţeau toate câştigurile şi treburile mergeau strună. Da’ se isprăvi, cine ştie cu ce-l momise bondocu’, dracu’ nu doarme. Contabila Puşa trase storul, se aplecă cu greutate după sticla de votcă de sub birou şi trase o duşcă. Deobicei făcea asta o dată cu cafeaua, acum, însă, simţea că-i plezneşte capu’. …Să-l cheme la o discuţie „prietenească”? Să-l puie pe Ciucurel de la magazie să-l spioneze? Dar dacă o trădează şi ăsta? Mai poţi avea încredere-n cineva în lumea asta plină de hoţi? O apucă o foame năpraznică plus durerea asta groaznică de cap. …”Nu ştii, fată, că ţin cură de slăbire?” o repezi pe Chivuţa care îi adusese o dată cu cafeaua şi o gustare cu de-ale porcului. „Ia-o de aici, să n-o văd”. De trei zile Puşa nu mănâncă decât zarzavaturi fierte şi bea numai apă plată exceptând votca zilnică, două, trei, reprize de energizare. O persoană hotărâtă, cu autoritate. Încuie uşa după Chivuţa şi se privi în oglindă: parcă, parcă dăduse jos ceva dar tot rămăsese cât dulapul. Se rujă strident. Hmm, cu faţa fără pic de rid şi părul vopsit „aubergine” nu-i prea rău (ce frumoasă sunteţi, îi spusese mai an ticălosul de Gicuţu, chiar aici în birou, la cafea). Încercă să-şi alunge gândurile negre. Votca îşi făcea efectul. Era timpul s-apară Ciucurel cu inventarul şi propunerile de casare. Jumate din cele de pe listă, ca-n fiecare an, o să rămână la locul lor dar cu alte numere de inventar. Instituţie serioasă, achiziţii de calitate. Tot ce se va cumpăra în loc, mobilier, covoare, calculatoare, lenjerie, lămpi, veselă, o să le-mpartă oamenilor ei, însă cu mai multă chibzuinţă. Pentru ea personal găsise ceva special. Fetele de la contabilitate îi lăsaseră bileţele cu doleanţe şi plecaseră ca de obicei „pe teren” cu treburi personale. (Putori, le gratulează Puşa, dacă ar fi ştiut meserie ca mine şi-ar fi luat să lucreze o contabilitate, două, de la o „privată” că vreme aici au destulă, Chivuţa le face mai toată treaba şi eu nu le ţiu de rău. Da’ poţi să ştii ce au în cap și astea de au ajuns aşa secretoase?) Contabila Puşa se încruntă. Cum să treacă pe lista achiziţii „mobilă pentru camera copilului”? Fata asta ori e proastă, ori face pe proasta, se face că nu ştie cine aranjase concursul ca s-o bage în post. Oof, era să uite! Mai are de rezolvat şi o angajare din pix la „vânzări” pe care i-o ceruse directorul ieri când o invitase jovial la separeul de la cantină (ticălosul, ce locşor ascuns de beţivăneală şi întâlniri de taină). Ar fi fost frumos să-i spuie nesimţitu’, de ce şi pentru cine! Da’ nu-i bai. Cu chestia asta îl are pe prăpădit la mână cu totul. Puşa mai dădu pe gât o duşcă de votcă. …”O fi inspectoru’? Păi ăsta iese la pensie. Înseamnă că o să-l pună pe omul nostru în loc! Că-i uns cu toate alifiile şi corespunde politic!” Puşa se înveseli. Îi trecu instantaneu durerea de cap. „Alo, Chivuţa, umple farfuria şi hai cu ea încoace, că mor de foame!”
1 mai corupt ca pesede, tot în pesede găseşti…
– Don’Voicu, scuzaţi, Victor, sunt atât de nervos şi de supărat de ce l-au băgat la zdup care aveam tot ajutorul de la el, că vedeţi, am obsesie şi vorbesc decât administrativ. Da’, ascultă la mine, îl scoatem noi din pârnaie, îl scoatem şi pe marinar din politică, care m-a scos şi el pe mine din sărite. Io-s om pământean, mă ştii, vreau Bucureştiu’, vreau s-ajungi la Cotroceni, să-ţi ţiu scaunu’, dacă tre’, pentru asta mă bat şi cu..
– Texte, Marean, i-ai promis-o şi lui Geoană, cine nu ştie, îl întrerupse plictisit liderul aruncându-şi discret o privire uşor admirativă în oglinda de lângă tabloul de pe peretele biroului în care purta cu mândrie o cravată roşie şi basca a la Che.
– Am zis, recunosc, da’ m-am scârbit de greaţă când am văzut că-şi vinde şi femeia, a dracu’ maimuţoi implementat, numa’ ca s-apuce…
– Să vorbim de ale noastre, deci ştii ce ai de făcut…
– N-avea grijă, Şefu, soarta mea a fost hotărâtă de destin, toate e bune între membrii de partid, ne înţelegem din priviri, prin telepatie, deci prezenţa mea e datorită stării Bucureştiului, deci care avem grijă de el. Şi ne ajută unii şi alţii, că avem oameni şi doamna Cati, care am tot respectul din punctul meu de vedere.
– Texte, Marean, i-ai promis-o şi lui Geoană, cine nu ştie, îl întrerupse plictisit liderul aruncându-şi discret o privire uşor admirativă în oglinda de lângă tabloul de pe peretele biroului în care purta cu mândrie o cravată roşie şi basca a la Che.
– Am zis, recunosc, da’ m-am scârbit de greaţă când am văzut că-şi vinde şi femeia, a dracu’ maimuţoi implementat, numa’ ca s-apuce…
– Să vorbim de ale noastre, deci ştii ce ai de făcut…
– N-avea grijă, Şefu, soarta mea a fost hotărâtă de destin, toate e bune între membrii de partid, ne înţelegem din priviri, prin telepatie, deci prezenţa mea e datorită stării Bucureştiului, deci care avem grijă de el. Şi ne ajută unii şi alţii, că avem oameni şi doamna Cati, care am tot respectul din punctul meu de vedere.
(postare scrisă la 1 mai 2010)
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii