Posts tagged ‘Scânteia’
Mătuşa (2)
Seniorii din anul trei munciseră, nu glumă, la surpriza asta. Dar se şi distraseră pe cinste, pregătind scenariul, deşi, aflasem, aveau ceva emoţii privind reuşita parangheliei. Numa’ de ar şti, boboceii şi ceva mitologie. Asta fiindcă evenimentele urmau să aibe loc în Troia, fireşte dacă bobocii reuşeau s-o cucerească. Juriul era format din zei. Zei curioşi să vadă cum ţopăie aheii. Costumaţi adecvat, Ulise şi Penelopa prezentau programul. Primul număr, un concurs pe teme mitologice, nu prea stârnise entuziasm. Nimeni nu fusese-n stare să reproducă vreun fragment, măcar, din cântecul sirenelor, probabil din respect pentru Penelopa, ea fiind de faţă. Plictiseală curată, zise cu vocea ei răsunătoare, Viki. În costumaşul bleumarin, sobru,”de comandă” pe care-l purta în ocazii deosebite şi la examene, era clar că Viki nu se simte-n largul ei. Se foia, nu-şi găsea locul, voia să iasă la aer să fumeze. Probabil rămăsese cu gândul la calculele neterminate ale proiectului. Păi, de ce să piardă vremea cu prostii de astea când…
– da’ unde-i Doruţa? se nelinişti dintr-odată. Chiar aşa, unde-o fi dispărut Doruţa? Sala era deja plină ochi, unde s-o fi rătăcit?
– Nu m-aş mira s-o fi luat somnul, bombăni Viki.
– Uite-o, ne făcu semn Stelică.
În calitate de observatori şi critici ai evenimentului ar fi trebuit să ne bucurăm de surpriză, dar, cel puţin pe moment, am rămas fără grai. Îmbujorată, cu gura până la urechi, senioara Doruţa se dezlănţuise într-un dans sălbatic pe ringul din faţa juriului.
– Asta a dat în mintea bobocilor, ia priviţi! Cu ochii lucind ca două lame, Viki izbucni într-un râs homeric şi cam isteric. Mai calm, Stelică zâmbea şi el, deşi se vedea că e surprins:
– Las-o, dragă, parc-ai fi mătuşă-sa!
Simţindu-se în centrul atenţiei, fericită, Doruţa uitase de orice reţinere. Partenerul ei de dans, un aheu mustăcios, grămadă de muşchi într-un veşmânt zdrenţuit, în mare formă şi stare de agitaţie, o arunca şi o rostogolea, încoace şi-ncolo, în chiuiturile spectatorilor. Ca pe un sac, aprecie sec, Viki. Cercul se lărgise, reprezentaţia atrăgea din ce în ce mai mulţi curioşi, asta şi din şoldurilor late ale dansatoarei şi a fundului ei cât o baniţă, credea Viki. Se posomorâse de tot. Atmosfera entuziastă, electrizată de numărul de dans al celor doi, glumele, veselia, o lăsau indiferentă. Fără-ndoială că pe Doruţa o aştepta o dăscăleală serioasă la cămin. Deocamdată, însuşi întunecatul Hades le înmânase premiul pentru cea mai mortală pereche. Majoritatea aplaudaseră decizia juriului, doar vreo doi ahei (nu se poate să mulţumeşti pe toată lumea, nu?) veniseră cu contestaţii (nici măcar nu sunt boboci, bă, păcăleală, ce naiba). De aceea, premiul de popularitate, care li s-ar fi cuvenit tot lor, după cum voiau mulţi, nu fusese acordat. Eros se abţinuse. Căci cu a vicleniei artă poţi deschide orice poartă, fredona, fericit şi el, aheul lui Doruţa, prins iremediabil de farmecul lumii antice şi de ideea cu iapa troiană. Culturism, ce mai.
Mie-mi plăcuse, drept să spun, ce se petrecuse. Doruţa fusese o revelaţie. Dar asta nu schimba cu nimic lucrurile chiar dacă şi Stelică era de partea ei. Adevărul e că Doruţa, aproape tot timpul (în afară de cel pe care-l petrecea dormind), era tot o spaimă. Seminariile erau îngrozitoare, examenele, cumplite și toate la un loc nu făceau cât mătuşă-sa. Ce te-ai îngălbenit aşa, ce ţi-o mai fi scris, ia dă-o-ncoace, intervenea, energic, Viki, de fiecare dată când venea câte o scrisoare de la Mătuşa. Şi scrisorile veneau săptămânal, ca un abonament, obligatoriu, la Scânteia. Orfană de mică, Doruţa rămăsese în grija Mătuşii, asta ştiam. Fără să scoată o vorbă, ghemuită-n pat, cu genunchii la gură, încerca să zâmbească, privindu-ne, în timp ce noi citeam scrisoarea-n grup. Ce mama nabii îţi făcea, te bătea? Cu fiecare rând, în faţa noastră creştea masivă, mustăcioasă, cu palma grea, Mătuşa. Doruţa, îi striga în scrisoare cu glasul ei gros. Vezi să nu faci prostii, că aflu. Să n-aud că te plimbi seara. Să nu te culci după zece. O să vin pe neaşteptate şi o să trec şi pe la decanat. O să-ţi controlez dulapul. Ai grijă ce faci cu curcanul! Mănâncă-l singură. Nu care cumva să-l împarţi! Roade bine de pe oase. Vezi că ţi-am pus şi un articol de ziar. Bagă bine la cap ce scrie acolo. Luam articolul, era vârât cu scrisoarea-n plic, şi-l citeam rar, nuanţat, silabisind în cor. Aplaudam la sublinierile făcute de mătuşa cu roşu. Angajare fermă şi deplină responsabilitate pentru înfăptuirea… … hi, hi, hi…
– Gata, las-o, hai mai bine să punem masa.
– Doruţa, unde ai pus cuţitul ăla?
– Da’ vin, vin de ce n-o fi trimis?
– Oho, în schimb avem şi prăjituri.
– N-auzi? Doruuuuţa! Ce ai rămas ca o momâie acolo?
– Hai la masă! Azi avem curcan.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii