Posts tagged ‘Sebastian Lăzăroiu’
Câteva observaţii din fugă
În ianuarie 2012, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu identifica trei direcţii politice posibile pentru perioada următoare loviturii de stat în curs atunci:
1. -O grupare autoritară să preia în continuare întreaga energie şi să spulbere sistemul democratic.
2- Violenţele să apară iar în stradă cu o amploare şi mai mare şi să provoace costuri enorme întregii societăţi.
3- Apariţia unei noi forţe politice care să absoarbă întreaga energie şi să o canalizeze spre un alt tip de politică.
După un an şi jumătate de la evenimentele de atunci se poate observa că niciuna din direcţii n-a ajuns să le excludă sau să le domine decisiv pe celelalte două. Altfel spus, situaţia politică nu a intrat pe un canal unic, ireversibil, deşi suntem în zodia USL.
1. Gruparea USL continuă-n forţă preluarea energiei politice consolidându-şi dominaţia prin acţiuni concertate de anulare a democraţiei cu mijloace aparent democratice. Mai mult sau mai puţin previzibile, cele câteva elemente de rezistenţă i-au diminuat, însă, avântul şi nu dau semne că vor ceda. Preşedinţia, Justiţia, o serie de condiţionări politico-financiare din partea instituţiilor UE, noile reglementări europene JAI, funcţionează ca factori activi care reuşesc să apere încă, statul, de scopurile totalitariste ale USL. Îmbătaţi de uşurinţa cu care au îmbrobodit boborul, atacatorii nu dau înapoi, însă, ci se adaptează. Gândită în spiritul puciului de acum un an, elaborată în regim de urgenţă, centrată pe un parlament discreţionar, în chestiunea democraţiei şi a statului de drept, constituţia USL, acum în stand-by, ar însemna „soluţia finală”.
2. Dacă manevrele prin care USL şi-a croit drumul la putere au reuşit să-ntoarcă ţara pe dos, ca „victorie” a unor făcături uselist-mediatice, revoltele actuale care mocnesc acum ici-colo împotriva celor care i-au tras pe sfoară nu vor mai atinge, nefiind susţinute de vreo forţă obscură, pragul critic- chiar dacă vor lua amploare.
3. N-a apărut nici o forţă nouă, ci doar nişte bobâlne politice în jurul unor lideri de carton care fie au resuscitat vechea meteahnă bolşevică epuratoare sub lozinca „meritocraţiei” (şefului!) fie au resuscitat fantome politice sub lozinca „altfel de politică”. Cum n-au reuşit nici măcar să respecte un pact de alianţă între ele într-un moment crucial, nu prea e de crezut că-şi vor depăşi arivismul, egoismul, fariseismul şi, nu în ultimul rând, idiosincraziile, la nivel de şefi mai ales- că-şi vor căuta cămeşile albe din vara trecută şi se vor îmbrăţişa. După ce şi-au ratat şansa unificării, ameninţate cu dispariţia, acum, micile formaţiuni aflate în derivă nu fac decât să caute formule salvatoare umile prin arealul munţilor de steril fesenişti, adică să recurgă la practicile politice comune de rebrenduire numărându-şi procentele precum Pristanda, steagurile. Din păcate, acolo unde înglobările de resturi politice şi lipituri la „vechii inamici” ţin loc de criterii meritocratice şi etice”, s-a isprăvit cu înnoitul clasei politice…
Dacă Fundaţia&viitorul Partid Mişcarea Populară vor reuşi să absoarbă o cantitate de energie socială suficientă şi să o canalizeze în timp util spre un alt tip de politică, calitativă, rămâne de văzut. Deocamdată, nişte oameni cu altfel de viziune de acolo, confirmată de proiectele şi realizările lor anterioare, bazându-se din capul locului pe un sistem de criterii sănătoase, încearcă să pună-n mişcare un motor politic nepoluant.
Schimbare de accent
Zgomotoase şi colorate, bătăliile verbale pot lesne să treacă drept divertisment, dacă n-ar lua locul, treptat, a tot ceeace e serios. Ca să ne poarte, ca-ntr-un vârtej din care e foarte greu de ieşit, într-o direcţie nedorită. Obişnuiţi de decenii cu „claxonul” comunist al propagandei, criteriile noastre civice, în bună parte, se rezumă la impactul vorbelor rareori căutând dincolo de acest înveliş zăngănitor. Nu odată m-am întrebat de ce accentul aprecierii cade atât de rar pe fapte, acţiuni, pe temeiul celor spuse raportat la scopul lor? Să fie, oare, pentru că asta presupune un efort intelectual ieşit din obişnuit? Să nu uităm că efectele şcolii comuniste, a rosului de documente, a lipsei gândirii critice, a tocirii de texte, în fine dar nu în ultimul rând, a copiatului & plagiatului, se fac simţite mult timp după ieşirea din sistem. Indispensabile într-o societate autoreglabilă, operaţiile mentale de analiză, sinteză, de creativitate par a fi şi acum o barieră greu de trecut pentru readaptarea intelectuală, mai ales a celei care presupune onestitate.
Nefericită eticheta pusă recent de dl. Sebastian Lăzăroiu asupra d-lui Sever Voinescu! Nu pot, însă, să nu remarc diferenţa între accentul pe vorbire al d-lui Sever Voinescu, bun purtător de cuvânt al PDL, desigur, şi accentul pe fapte şi pe acţiune, al d-lui Lăzăroiu. Deşi stilul său de comunicare, mai puţin obişnuit, uneori cam eliptic, nu se bucură de aceeaşi apreciere,socotesc că e mai puţin încărcat de steril politicianist. Poziţia reţinută a d-lui Lăzăroiu, de exemplu, într-un moment trecut şi uitat acuma, nu foarte important dar semnificativ, faţă de efemera victorie a lui Teo Trandafir, o atenţionare pentru PDL, de fapt, a cărui popularitate era în scădere, s-a dovedit una mai onestă, mai demnă de încredere decât cea a d-lui Sever Voinescu, consultant, tot atunci, a junelui Prigoană.
Nedorită de greii PDL şi pare că nici de dl. Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al partidului, Mişcarea Populară încă mai poate deveni o mişcare de curăţare şi înnoire a mucegăitei clase politice autohtone. Dar nu în orice formulă. De fapt tocmai asta e problema acestor zile- în grupa celor puţini, a acelora pe care-i recomandă faptele, fiind imperios necesar să-i regăsim pe Macovei, Funeriu, Boagiu, poate şi alţii mai puţin vizibili. Probabil şi a altor persoane, din zona unor ONG-uri care pot fi apreciate în primul rând prin acordul între fapte şi atitudini. Din perspectiva aceloraşi criterii cred că pragmatismul şi dinamismul actualului premier pare exact ce trebuie pentru schimbarea accentului de care vorbim.
Soluţii politice, dincolo de „Jos”
JOS! Nici mai mult, nici mai puţin, decât un mod de a trăi politic dintr-o lozincă! Cu un „jos” ameninţător, strident, sirena opoziţiei anunţă, neîntrerupt, bombardamente. Asta e politica parlamentaro-mediatică de ani buni la noi. Pe asta îşi motivează ei câştigurile exorbitante, evident, tot din banii noştri. S-a muncit şi mai-nainte pentru „reformatorul program politic”, căruia acum i s-ar putea spune „JOS USL” după această necontenită strigătură ultraşă cu care se identifică uniunea respectivă. Un manifest-puşchea, nevindecabil,de pe limba opoziţiei, nemaiîntâlnit în vreo ţară democratică, cu care au reuşit să contamineze parte din populaţie. Mult sub ce calculaseră, însă! Pierderile se văd deja cu ochiul liber. Asta în afară de timp, finanţ, nervi. Un punct de unde merită să fie speculată, analitic, situaţia creată. Mai întâi, e posibil să regrete că au deschis cutia pandorei. Tot jucându-se cu şerpii din ferma de partid, e foarte probabil să se trezească muşcaţi. S-a mai întâmplat.
Dar ce cărări de ieşire din actuala stare de lucruri declanşată de şerpărie, se prefigurează? Sebastian Lăzăroiu identifică trei posibile direcţii: (Lovitura de stat – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-lovitura-de-stat-962720.html#ixzz1kHTUD6io)
1-O grupare autoritară să preia în continuare întreagă energie şi să spulbere sistemul democratic.
2- Violenţele să apară iar în stradă cu o amploare şi mai mare şi să provoace costuri enorme întregii societăţi.
3- Apariţia unei noi forţe politice care să absoarbă întreaga energie şi să o canalizeze spre un alt tip de politică.
Este însă aceasta posibilă? Se-ntreabă autorul şi continuă: Din punctul meu de vedere, mai bine o „lovitura de stat” în interiorul fiecăruia din partidele existente, decât o lovitură de stat la nivelul instituţiilor naţionale.
Vreau, nu vreau, înclin să-i dau dreptate. Am mai zis asta când nu bănuiam ce pun la cale, politicienii lui „Jos” dar se întrezăreau semnele unui posibil moment de criză politică. Apariţia unei forţe politice competitive, adică a unui partid politic nou, e o şansă a înnoirii de mult aşteptată. Însă ceea ce e normal într-un climat politic obişnuit devine riscant într-o situaţie neprevăzută. A-ţi lua dorinţele drept realizări, devine o periculoasă lipsă de viziune într-un context de criză politică ca acela în care ne aflăm. Ideea de a da cioara din mână pe vrabia de pe gard, acum, ar fi calea aproape sigură spre 1 şi 2, adică spre cele două ieşiri la scara de incendiu. În asemenea conjunctură e nevoie ca personalităţi de încredere care se simt responsabile, indiferent de orientarea civic-politică, să iasă din turnuleţe şi să caute un drum, drumul cel mai puţin riscant spre normalizare. Ajutată de un minuscul grup politic reformist şi cu susţinere civică în creştere, Monica Macovei e singura, avant la letre, care nu s-a lăsat până n-a dat o astfel de lovitură de stat în partid forţând acceptarea criteriilor de integritate şi punerea lor pe rol. În PDL. În situaţia de acum, neîndoielnic, e exact persoana pe care se poate conta într-o astfel de întreprindere cu viziune realistă, corectivă, pentru un viitor cu potenţial de înnoire politică. Un drum viabil, cred, şi pentru ca formaţiuni tinere şi nepătate politic, de aici plecând, să acceadă cu şanse certe, la o competiţie normală. Lăsând în seama istoriei, evaluarea critică a programului „jos” şi a efectelor sale.
Dar, aceeaşi spinoasă problemă: poate fi aşa ceva posibil- întreb şi eu- într-un ţinut al orgoliilor, al ambiţiilor de supremaţie care nu odată, ne-au dus în înfundături?
Crescent şi descrescent
Are dreptate d-l Lăzăroiu? Privind spre istoria Europei occidentale de după revoluţia franceză, s-ar spune că are. Are dreptate d-l Dan Tapalagă? Aici nu-i de stat pe gânduri, degradarea politică autohtonă sărind în ochi: da, categoric are. Strict algebric, într-o democraţie cosmică, demonstraţia de pe HotNews n-ar avea sens. În algebra deformată de la noi însă, în care, relativizat de interese private, raportul dintre morală şi justiţie e abuzat politic de peste două decenii, din disputa respectivă rezultă nevoia de reaşezare a celor două categorii, fiecare pe palierul propriu. Că de aici provine inadecvarea sistemului democratic românesc la valorile europene, nu e o noutate. Că de aici pleacă „revoluţiile antidictatură” din ultimul deceniu ale lui felix, patriciu, vântu, crin, ponta fără a mai socoti şi grupul bvb plus TRU o arată chiar jurnalele de campanie ale mediei lor îndobitocite de atâta făcătură. La ce performanţe a ajuns această clocitoare de revoluţii oligarhice se-nţelege şi fără translator din etichetările &manevrele stil grivco ale facţiunii bevebiste. Prin urmare intervenţia grupului Macovei într-un moment în care degradarea politico-socială a devenit aberantă nu va fi fără efecte. Asumarea unei grile de integritate de către o formaţiune politică ar da semnalul aşteptat public: politicului, ca scut al potlogăriilor trebuie să i se pună stavilă. A durat prea mult şi a produs daune incalculabile. De aici rezultă rostul statutului Macovei, ca formă capabilă să genereze un conţinut sănătos. Un fond în care integritatea morală şi lipsa unei vini juridice nu-s neapărat acelaşi lucru. Cum monopolul politic-bizz-ului original e-n pericol de a fi decuplat de la ţâţa statului, patronii corupţiei reacţionează previzibil. Într-o concurenţă reală, dar pe o piaţă mai ofertantă şi cu un electorat mai exigent e de aşteptat că nu va mai fi înghesuiala de mai an la mizerii oricât s-ar investi în ambalaj. Şi odată ce-şi pierde credibilitatea orice „firmă” politică are „garantat” şi declinul financiar. Cu raiul fesenist cu tot. Calendarul cosmic nu minte:cu un cincinal înainte de a atinge frumoasa vârstă de un pătrar şi echinocţiul de primăvară, blocată din crescent, blocada bolşevic-totalitară intră în descrescent.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii