Posts tagged ‘societate imunizată’
Oligarhie şi oligofrenie
Tablou cunoscut: de o parte grupul oligarhilor dezvoltat din nucleul nomenclaturii comuniste, de cealaltă, cel al oligofrenilor politici rezultat al tehnicilor cunoscute sub numele de „spălare a creierului”. Un segment indispensabil acaparatorilor puterii din primele zile post ’89, care încă se aciuieşte pe lângă gardurile politicului. Anticipând că pe măsura formării unei societăţi normale segmentul cu „mintea puţină” se va reduce considerabil, reţeaua îmbogăţiţilor pe seama statului a schimbat din mers macazul. O nouă generaţie de manipulatori băgată-n pâine a produs efecte şi încă mai încearcă! Şi nu se poate spune că nu şi-au făcut treaba, menţinerea societăţii în derivă şi antagonizarea diferitelor segmente sociale şi individualităţi culturale demonstrându-le „succesul”. Cheia descifrării acestor vămi „strategice” se găseşte tot în defunctul regim, în lumea aceea aparent uniformă, în fapt, chinuită de suspiciune, frică şi alte asemenea stări induse anume spre dezbinare şi întunecare. Totuşi, în afara unor cazuri notorii, între cei care slujeau regimul soldăţeşte, cei care o făceau „pragmatic” şi ceilalţi, care-şi slujeau semenii pur şi simplu, detaşaţi de regim, sau în ciuda lui, diferenţele nu păreau operante. Când apăreau zvonuri privind persoanele cu „sarcini” prin anturaj, unii se baricadau în tăcere, alţii, puţini, nu se fereau să-şi spună păsul, uneori plătind greu curajul. Dar aceia care au muncit neştiuţi, în condiţii adesea mizerabile, dăruindu-şi priceperea binelui semenilor? Şi-a amintit cineva de eroismul lor nespectaculos după „eliberare”? …O descâlcire a îmbâcsitei ţesături pline de noduri, rupturi, cârpăceli şi petice ar fi şi acum necesară, doar că utilitatea ei a fost deturnată. Mirosită din vreme de clanurile de pradă, această nebuloasă le-a servit perfect ca sursă de vrajbe, de „oligofrenizare” secundară pe negativul modelului dinainte. Însă fitilele duşmăniei, explozive până mai ieri, dinspre cei care n-au făcut bine semenilor, nici atunci şi cu atât mai puţin acum, devin anacronice. Se vede limpede acum că metoda de indus discordie bazată pe selecţia arbitrară de inamici, eventual personali, şi politizarea chestiunii eludând dreptul legii s-a făcut în folosul oligărhimii şi al acoliţilor lor, inclusiv al unor făcături lansate pe post de „societate civilă”. Întreţinerea urii între grupuri sociale şi între indivizi pierde din intensitate, vizibil, pe măsura imunizării societăţii faţă de valurile de viruşi de „laborator” politico-oligarhic. Cu tot oportunismul care le ţine loc de conştiinţă, fabricanţilor de schisme &comp. li se restrânge pe zi ce trece zona de influenţă.
up-date
Instituţiile statului ies din hibernare:
http://www.actualitate.ro/social,stiri,ani-sesizeaza-parchetul-in-cazul-deputatului-pnl-eugen-nicolaescu,1579
http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri§iune=online&idcat=1&idstire=92798&title=Mircia-Gutau–trei-ani-si-jumatate-de-inchisoare-pentru-luare-de-mita
http://www.mediafax.ro/politic/geoana-reclamat-de-ani-la-parchetul-iccj-pentru-fals-in-declaratii-5455846
http://www.ziare.com/actual/evenimenthttp://www.mediafax.ro/politic/sesizarea-ani-privind-averea-sotilor-geoana-inregistrata-la-parchet-5456106/
01-29-2010/dna-a-pus-sechestru-pe-casa-din-zambaccian-a-lui-adrian-nastase-991323
ultimele comentarii