Aventuri în grădina de hârtie

Panică în curtea producătorilor de simulacre

Acuma ştim bine că:

• N-am trăit o revoluţie victorioasă anti-comunistă ci un simulacru sinistru pus la cale de înşişi comuniştii cu aparatul lor securist cu tot -care au făcut din ţară, moşia lor şi din cei sacrificaţi în decembrie’ 89, legitimaţii pentru  şobolănimea profitoare.

• Nu trăim în democraţie ci într-un simulacru, permanent revizuit, ultimul care  l-a pus pe rol fiind însuşi reprezentantul penelist al „prodemocraţiei„, ca tehnician al procedurii legale de falsificare a voinţei votanţilor prin legea votului aşa-zis  uninominal.

• Nu trăim în social-democraţie ci într-un simulacru pus în operă de edificatorii ei oficiali ca moştenitori ai corupţiei comuniste pe care au dus-o pe cele mai înalte culmi de huzureală  pentru jefuitorii aleşi legal, printr-un simulacru democratic.

• Nu trăim într-o societate liberală ci într-un simulacru caricatural sub sigla liberalismului prin care travestiţi politici & susţinători după ce l-au compromis golindu-l de conţinut, l-au făcut un adăpost al imposturii, grobianismului, corupţiei.

• Nu trăim într-un stat de drept ci într-un simulacru, atât timp cât justiţia poate fi  la mâna politicienilor cu afaceri penale- unii încârdăşiţi cu interlopimea dar şi a unor indivizi certaţi cu morala şi cu legea din interiorul sistemului juridic.

Trăim, în schimb, într-o societate a urii şi a imposturii reale. Ne indignăm la fiecare  nouă mizerie dezvăluită public. Nici nu mai contează că deconspirările  sunt adesea, doar reglări de conturi dintre grupuri politico-media-mafiotizate.  Luptăm văicărindu-ne şi urându-ne în vreme ce se dărâmă mai totul în jurul nostru.

În fine, încă  o observaţie care cântăreşte, poate, mai mult decât toate cele dinainte: totuşi, ura asta patologică cultivată din ce în ce mai intens, mai mult decât orice altceva în cele peste două decenii de libertate, nu se metabolizează în sentimente pozitive faţă de elaboratorii ei în ciuda succesului lor pe linie de manipulare. Adicţia la sursele urii n-are corespondent valoric într-o atitudine pozitivă a consumatorilor faţă de ofertanţi. În afară de bănet, de o armată de slugi cumpărate plus nişte amărâţi de postaci plătiţi şi-n ciuda imperiului media, Felix-Voiculescu e unul din cei mai lipsiţi de popularitate şi simpatie  barosani ai vremii. Să ne gândim că n-a reuşit să-şi ridice la nivel eligibil nici măcar partidul pe care-l lipeşte de atâţia ani cu purcoi de bacnote, pe ici-colo. Iar comportamentul panicat -ca al animalelor care presimt un cutremur-  al curvelor lui de curte anunţă că sursa de agoniseli prin malversaţiuni infecte e în pericol. Un semnal că şi în cazul varanului ca şi al lui năstase, vântu, patriciu şi al altor celebrităţi slinoase din seria producătorilor de simulacre cu ascendent în ceauşism, soarta nu le e tocmai pe măsura averilor, omagiilor şi făcăturilor. Indiferent de cât de vicleni şi de atotputernici s-ar crede.

17 ianuarie 2013 at 16:27 noradamian 60 comentarii