Posts tagged ‘Tăriceanu’
Neîntrerupta ofensivă asupra justiției
Regresul politic, moral, cultural, degradarea vieții din ultimii șapte ani desfășurați sub lozinca prezidențială „altfel de politică”, toate astea au fost permanent acoperite, de către scutierii înaltului personaj cu scuze hilare:
– are consilieri slabi (de parcă i-ar fi impus cineva!)
– are un plan B, veți vedea (l-a văzut cineva?)
– e un om corect, respectă legea (fărădelegea!)
– vinovată de fraudă e nevastă-sa, el, săracu, n-a știut ce semnează.
– și ce atâta vorbă, se compară căsuțele lui cu palatele lui Dragnea?
– e prost (scuza asta duioasă a funcționat cel mai bine)
Felul brutal în care coaliția a fost făcută praf și țara împinsă în criză nu-i ceva nou. Precedentul s-a petrecut în 2007 când premierul Tăriceanu s-a „răzgândeanu” și a exclus miniștrii PD spărgând coaliția pentru a scăpa de Monica Macovei, considerată persona non grata de mafioții politici.
Rămas minoritar, executivul Tăriceanu a guvernat țara până-n 2009 cu sprijin la două capete, PNL și PSD (cum recunoscuse cu cinism, mentorul lui, Patriciu). În 2007, ca să vezi întâmplare, au intrat bani grămadă în primăria Sibiului, devenită, în tandem cu Luxemburgul, capitala culturală europeană. Premierul Tăriceanu a fost răsplătit cu titlul de cetățean de onoare al urbei. Cu trei luni înainte de încheierea mandatului, invincibilul Tăriceanu și-a mituit clienții din teritoriu cu niște milioane din vistieria guvernului.
Și, ironie a destinului, azi, 7octombrie când scriu textul ăsta, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu poate fi judecat în dosarul în care este acuzat c-ar fi primit 800.000 de dolari mită.
Criza din 2007 însă n-a fost girată de președintele în exercițiu. Asta e marea diferență față de ce se petrece acum. Că după al doilea mandat Băsescu s-a răzgândit și el intrând în plutonul anti-justiție (anti Macovei, anti Kovesi) nu era previzibil la data aceea și nici în următorii 5 ani.
Iar L.C. Kovesi a reușit de una singură să parcurgă un drum extrem de dificil la capătul căruia, spre stupefacția faunei politice din țară, în 2019 a fost confirmată drept prima procuroare șefă europeană.
10 ani după scoaterea din cărți a Monicăi Macovei de Tăriceanu, 3 ani după demiterea d-nei Kovesi, președintele Iohannis l-a executat la fel de brutal și pe Stelian Ion, ministrul USR al justiției, adăugând încă un act de supunere mafiotă față de comandamentele corupției sistemice.
Elementul comun al acestor crize sistemice, limpede ca lumina zilei, e respingerea prin orice mijloace a reformei&reformatorilor Justiției.
––––––––––––––-
https://www.reporteris.ro/iasi/justitie/item/109527-%C3%AEccj-c%C4%83lin-popescu-t%C4%83riceanu-poate-fi-judecat-%C3%AEn-dosarul-%C3%AEn-care-este-acuzat-c%C4%83-ar-fi-primit-800-000-de-dolari-mit%C4%83.html?fbclid=IwAR3aKUTBjljQ_ZPNlxAhzf7VbTjaECSX-M41bSgWQSvLwhkKiUJAjrfWs8I
Linia
Oamenii obosesc și uită. După 26 de ani de așteptări zadarnice, decembrie, luna sărbătorilor, aniversărilor de paradă și comemorărilor ipocrit-festiviste devine de la an la an și un prag temporal al resemnării și al îngropărilor de memorie. Poate nu mulți au priceput în anii ’90, la momentul zero al noii republici, că suntem tot în cea veche întoarsă pe dos și vopsită multicolor. Confundând comunismul, ca boală ideologic-socială, cu milioanele de cotizanți din care mulți nu erau nici purtători de „viruși”, am căzut în plasa vicleanului Iliescu ratând șansele timpurii de a da alt curs noului stat. Dând bruma de solidaritate pe răfuielile interpersonale, ne-am pomenit pe linia strategică a emanaților care astfel și-au împărțit liniștiți scena politică („dreapta, ia-o tu, stânga, lasă-mi-o mie”) Societatea s-a fărâmat în găști antagoniste care o țin în războieli perdante și acum, efecte asemănătoare cu încăierările milițiilor rivale din Orientul Mijlociu sau cu ale triburilor africane, decise să se extermine reciproc, după asasinarea unor dictatori. aici, măcar, nu fizic.
De altfel, cei mai zeloși propagandiști ai capitalismului timpuriu s-au reîntors în barca structurilor după ce au înțeles că puterea e tot în mâinile lor. Vârfurile de lance s-au dovedit a fi liberalii radicali, divizia de anti-comuniști feroce din anii ’90, cei care au avut de interpretat un rol decisiv în comedia asta. și le-a ținut! După victoriile timpurii prin care au pus astfel, bazele „anti-comuniste” ale capitalismului de pradă, modelul original inițiat de „robesperrienii” Radu Câmpeanu, Patriciu, Tăriceanu s-a adaptat și perfecționat non-stop asigurând, pe de o parte, accesul celor din clan la prădat statul, iar pe de alta, fidelizarea prin mită și promisiuni a populației sărace, lesne de adus în plasa roșie…
Corneliu Coposu a fost singurul om politic vizionar care a încercat să dea o turnură autentic democratică dezorientatei societăți de atunci. Uimitor! un martir al închisorilor comuniste care a îndrăznit să promoveze politic foști membri PCR înțelegând că decomunizarea societății nu putea avea loc marginalizând milioane de simpli cotizanți.
Linia însă, era deja trasată. Securiștii- nomenklaturiști pe o extremă și radicalii- justițiari pe cealaltă erau la posturi. Prinși în răfuielile lor meschine n-au văzut țara. Și n-o văd nici acum. Ce șanse de a schimba o societate poate avea un vizionar într-o lume de vanitoși orbiți de dușmănii ideologice? Vanitatea nu e compatibilă cu viziunea. Face, în schimb, casă bună cu duplicitatea, minciuna și parvenitismul politic.
Coposu a trecut la cele veşnice înainte să vadă prăpastia dintre consideraţiile lui asupra celor care se bucuraseră de încrederea și respectul său şi dureroasele efecte generate de nevrednicia acestora. A plecat înainte să vadă nimicnicia lui Milică, preşedintele fără umbră, cel care, excedat de propria lui importanţă, şi-a încheiat misiunea predând ţara (cu acel rușinos „m-au învins” imposibil de uitat) lui Ilici&Vadim. A plecat înainte să-și vadă partidul intrat în hora prăduitorilor prin domnii Remeş, Mureşan, Ciuhandu șamd. Și nu-i trecea prin cap că de numele lui vor profita veleitari mărunți ca să parvină politic. N-a apucat s-o vadă pe Lucia Longin, realizatoarea (şi maculatoarea) „memorialului durerii” trecându-l între martirii neamului pe bombonel sinucisul. Şi n-a apucat să-l vadă pe „alteța sa”, ginerele securist al majestăţii sale, preluând casa regală.
De regulă, nicio piesă din mecanism nu se pierde. La nevoie, e scoasă din uz, până i se găsește alt rol. Iar mecanismul trebuie permanent „uns” și rețelele refăcute. Ei știu asta. Chiar și cei din închisoare.
Noi pagini de curaj
Să nu ne îngrijorăm c-a dispărut curajul din țara asta! Nu doar că s-a înmulțit (de cel puțin de 7,4 milioane ori, după cifrele dintr-un dosar al d-lui Dragnea) dar pe zi ce trece îmbracă forme noi și mai ales, originale. Ce să apreciezi mai întâi: curajul nebunesc al d-lui premier Ponta de a lăsa guvernarea în izmene și țara sub praporele animat al d-nei Cristianei Anghel? ori curajul d-lui procuror Nițu de a ancheta magistrații incomozi ai CCR? curajul d-lui Tăriceanu care a depășit și curajul istoric al neuitatului domn Crin Antonescu, ambii foste embleme glorioase ale prestigiosului PNL? ori al d-lui Chiliman, eroul zilei? neasemuitul curaj al parlamentarilor care-și votează pensii de Ali-Baba, ori al legiuitorilor care aprobă hăcuirea a ce-a mai rămas din păduri și din patrimoniul natural al țării? sau al d-lui Bombonel care-și flutură fularul ca să insufle curaj adulatorilor copilotului de formula zero barat?
Curajul tăcerii prezidențiale instalată la Cotroceni pare a fi elementul cheie de retrezire a curajului național. Boborul e din nou fericit. Cu ochii lipiți de viața de lux a cuplului prezidențial nu-l mai doare nimic. Curajul președintelui de a-și urca consoarta pe podiumul revistelor glossy a făcut din presa tabloidă o instituție atât de serioasă, încât și presa zis serioasă a devenit tabloidă! Ca urmare, veșnicii oameni de bine din boborul- de jos ori de sus, ganz egal- au curajul să-i huiduie pe domnii contra ale căror gânduri îi supără. Sincerele sentimente pentru cuplul cu cel mai mare dormitor din Europa par a fi cel mai mare câștig pentru sufletul nației devastat de deceniul băsist. În acest ocean al iubirii patriotice încap laolaltă toate personajele care i-au arătat dosul ex-președintelui. Până și d-l MRU, fost lider de partid plin de curaj devenit cariatidă a tronului cotrocenist. În fine, în fața curajului fustiței cu paiete aurii a d-nei președinte, chiar și josbăsismul devine istorie.
Reactivări
Penelismul n-a reprezentat nimic mai mult decât braţul ex-securist al pesedismului ex- comunist. Trăind în simbioză politică, cele două specii de pradă plus excescenţele lor, cu rădăcini adânci în subteran, rezistă. Şi nu numai că rezistă dar întreţin astfel aparenţa multipartitismului democratic. De-aia nu se pot despărţi nici după aproape un sfert de secol. Supravieţuiesc urându-se, căţărându-se una pe spinarea alteia, înlocuindu-se una pe alta, după caz. În aceeaşi carapace rapace. Ontologic şi genetic, rostul lor politic e demonstrat: să-mpiedice evoluţia socială, să pustiască spaţiul în care şi-au făcut cuib conservându-şi dominaţia. Relaţia conjuncturală cu alte specii care se aventurează în habitatul lor sfârşeşte de regulă, prin acaparare ori prin alungare. Secretul longevităţii e selecţia de personaje defecte, şantajabile dar cu discurs şi aparenţă fizică potrivită pentru rolul din distribuţie. Dacă dau greş, sunt ţinuţi în conservare şi reactivaţi când e nevoie. Între timp, conform aceleiaşi legi nescrise a contraselecţiei, se cresc cadre noi. Năstase, Tăriceanu, Ponta: modelele de top ale contraselecţiei din ultimii zece ani! Fiecare din ei cu o contribuţie „inestimabilă” la raptocraţie şi deconstrucţie socială.
În treacăt aş aminti, între alte isprăvi ale manechinului care a lăsat după el potopul dar vrea iar la oala cu smântână, de episodul concesionării pe şest a petrolului din zona Insulei Şerpilor lanţului de firme Sterling (Canada)- Melrose (Edinburgh) via Media Resources Romania, parteneră a Rompetrol prin HG 1446 din 12. 11. 2008, a gloriosului său guvern! Hotărâre precedată de altele, din septembrie, ale aceluiaşi trădiceanu prin care au fost cedate şi sursele de gaze ale ţării. Ca-n orice mediu mafiot însă, au loc şi pierderi. Unii, ca Năstase de pildă, sfârşesc politic la zdup (ce-i drept nu pentru Bechtel şi nici pentru Rompetrol- alea fiind „decizii politice”) iar alţii mai norocoşi, precum cei doi raptozauri clociţi de dreptaci-stângaciul patriciu (care săracu’, o fi fost pedepsit pentru ceva nereuşite prin subterane) continuă „revoluţia şi reforma”…
Efecte ale separării belelelor în stat
Dincolo de efectul emoţional, în general pozitiv, declanşat de recenta schismă politică, raţiunea ar spune că e nevoie de niţică prudenţă. Buboiul uselist care tocmai s-a spart puroind în cloaca politică dominantă a societăţii ar putea avea ca efect reinfectarea prin apariţia aceloraşi conserve postcomuniste toxice care au ocupat spectrul politic imediat după’ 89. Reapariţia intempestivă a unor fantoşe ridicole, expirate politic, experte în malversaţiuni şi versate în diversiuni, consemnate ca unelte în manipulata istorie a României post ’89, dovedeşte că hienele sunt la post! Un mercenar e mereu pregătit. Hârşit în manevre oculte, gata să jure credinţă pe orice blazon- de penelist, pedelist, pesedist, monarhist, uselist, peselist- veteranul tăriceanu s-a angajat instantaneu, în clocirea internă de forme post-comuniste recondiţionate, în timp ce şacalii udemere, categoria vechituri iliescene s-au şi instalat la tejgheaua politică. Totuşi, spre deosebire de eldorado-ul din anii ’90 prelungit până prin 2005, acum statul are o justiţie cât de cât normală în stare să poprească infractorii politici.Prin eforturile de curăţare a societăţii justiţia se dovedeşte a fi elementul responsabil de prim rang în asigurarea unui zid în faţa belelelor. indiferent că-s aliate ori se păruiesc. Iar spectacolul colcăielilor useliste poate avea un efect benefic de transparentizare a şobolănelilor mafiilor partinice, de responsabilizare a electoratului şi, implicit, de creştere a implicării sociale. Din păcate, cu excepţia unor voci singulare, opoziţia mult aşteptată – capabilă să urnească statul spre binele ţării, încă nu se arată. Tupeul logoreic al crinelistului vine exact pe acest gol.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii