Aventuri în grădina de hârtie

Iluzii şi irosiri

Politica se face la televizor. Unor juzi nu le place. Justiţia se face la televizor. Unor politicieni nu le place. Telesocietăţii îi place. Îi dă iluzia de participare. De libertate democratică. Fabricile media ţin loc şi de una şi de alta. Ele lucrează, de regulă, cu criterii impuse de interese private. Asta se cheamă manipulare dar deja termenul e uzat. Mulţi lucrători din media jupânilor se poartă de parc-ar fi politicieni. Sau juzi. Sau ambii la un loc. Adesea joacă în roluri de victime ale presei ca politică-justiţiară. Sau viceversa. În dosul sticlei, regia împarte rolurile iar tehnicienii pun spectacolele- n scenă. Obişnuit cu imagini confecţionate, spectatorul nu mai are nevoie de ochii minţii. Obişnuit cu claxonul, n-are nevoie nici de urechile minţii. Obişnuit să fie minţit, nu duce lipsa adevărului. Ce vedea ieri în alb şi negru, vede azi în negru şi alb. Despre senzorii pentru nuanţe, nu merită să vorbim:  e lipsă cronică. Pentru unii comentatori, efectul de domino, logic, al evenimentelor care au dus la situaţia de azi n-are nici o relevanţă. Ceva insignifiant faţă de propria lor vanitate. Nu ei trebuie să se adapteze la realitate ci realitatea trebuie să se supună vrerii lor. …Subiect tratat în câteva din recentele mele postări, din diferite unghiuri. Adaog concluzia lui Andrei Cornea din rev.22:  „Dacă admir inflexibilitatea în cazul magistratului, o privesc cu îngrijorare în cazul omului politic, dar și al formatorului de opinie, atunci când el îl îndeamnă pe omul politic în această direcție. În primul caz, inflexibilitatea e imperativă; în al doilea, e rețeta unei catastrofe”.

13 aprilie 2013 at 18:20 noradamian 85 comentarii