Posts tagged ‘test’
Dormi liniștit, guvernul lucrează pentru tine
Prosperitate fără înmulțirea resurselor nu se poate. S-au prins de oportunitatea asta super-capitalistă, din primul moment, toți cei care și-au însușit constant resursele nației devenind peste noapte elita politico-economică a statului, prin speculații, corupție și furt, în mare măsură cu ajutorul legilor făcute tot de ei; relaționarea cu cetățenii fiind de la stăpân la serv, „susțineți-ne ca să vă dăm”, contrară celei democratic- oneste „susțineți-ne ca să vă susținem munca creatoare, unica sursă de prosperitate socială”. Cum, însă, obișnuința generează a doua natură, am ajuns să considerăm normală politica lipsită de morală. Da, știm, politica-i curvă și politicienii nu-s absolvenți de pension! altfel spus, în numele interesului național tot mai mulți creștini acceptă orice… Nu-i de mirare că, în decembrie, votanții, majoritatea dintre ei, au preferat niște stăpâni atotputernici care să-i omenească cu câte ceva, așa cum le-au promis. Un rezultat care dovedește că, în loc să fi evoluat spre o masă socială responsabilă, matură, doritoare de reforme și justiție, am regresat spre o zonă de acceptare a compromisului înșelător. Cu toate astea, nu un guvern cu miniștri aleși pe criteriul obedienței și afilierii la rețele de corupție transpartinică e cel mai straniu aspect, ci faptul că ștacheta a coborât la nivelul în care răul reacțional rezonează cu criteriile unei mase substanțiale de alegători; ceea ce presupune că politicienii practicanți n-o să mai fie nevoiți să fure voturi.
…Și totuși, în ciuda titlului ironic, un singur an de guvernare responsabilă și onestă, deși insuficientă, a demonstrat ce uriașă schimbare în bine s-ar produce prin politici întoarse spre motivarea implicării cetățenilor! E adevărat, ceva de neconceput pentru feudalismul politic autohton, dar, în același timp, un test care a relevat filonul cetățenesc liber de machiavelismele degradante, motivate partinic sau doctrinar. De fapt, mai mult decât un test! Sabotată din plin, partinic, orientarea politic-civică a tehnocraților spre realizarea condițiilor indispensabile unei societăți participative, creatoare de resurse în toate domeniile, capabilă să protejeze segmentele defavorizate economic, fără obișnuita greblare de foloase dosnice, a produs neîndoielnic, semințele necesare unei culturi politice de care avem mare nevoie.
Zona de referinţă
2012, an electoral cu miză uriaşă pentru drumul pe care va merge ţara de-aci-nainte ne găseşte mai debusolaţi, parcă, decât niciodată. Dacă ne gândim la actualele şanse de întremare a ţării, din păcate, punctele tari par slabe, cele slabe par întărite de ameninţări iar oportunităţile, volatile. Zona de confruntare pe frontul preelectoral deschis încă din ianuarie aduce ştiutele partide-alianţe gata de luptă, dar niciuna limpede delimitată. Plus nişte iniţiative- promisiuni de formaţiuni. Din punctul de vedere al şanselor de care vorbeam, prioritatea priorităţilor nu poate fi alta acum decât împiedicarea USL-ului de a accede la pârghiile puterii. Orice socoteală responsabilă şi onestă a celorlalţi insurgenţi ca şi a susţinătorilor lor ar trebui să plece din acest punct. De la garanţia continuării mult-puţinului reformelor intrate pe rol până acum, mai ales în materie de justiţie.
Chestiunea e cu atât mai sensibilă cu cât masa electorală pe care contează useleul adunată, în mare parte, printr-un program mediatic-manipulator de o toxicitate dincolo de orice limite, funcţionează, aproape integral, sub impulsul primar al urii temeinic încuibărite până la inducerea unor forme de paranoia acolo unde a găsit teren uman potrivit. Privite prin această prismă, poziţionările din sfera civic-politică faţă de evenimentele din ianuarie pot fi considerate un test, unul greu de infirmat prin declaraţii sau schimbări de atitudini ulterioare.
Uzat de guvernarea-n vreme de criză&recesiune, demonizat de media varanului, şubrezit de propria corupţie, PDL-ul are de-nfruntat noxele useliste dar şi sabotajul unor aliaţi şi duşmănia multor boboreni. Arestările unor pedelişti de seamă, spectaculoase, produse de ceva timp încoace demonstrează, fără echivoc, că ravagiile corupţiei se datorează şi unei tabere şi celeilalte. Dar nu-i mai puţin adevărat că sub şefia opoziţiei, arestări ale camarazilor de partid ar fi de neconceput. Revenirea la normal a justiţiei, prin urmare, e un rezultat exclusiv al reformelor actualei puteri. Corupţiei clasei politice, infecţiei infernale indusă de aceeaşi clasă politică în societate i s-a dat de hac, că place sau nu place, chiar sub pavăza pedeleului cel corupt. Se poate şi asta! Prin urmare, dacă e absolut necesar a denunţa corupţia din structurile politic- partinice, indispensabil şi corect ar fi să nu se omită acest aspect, esenţial, privitor la contribuţia politică pentru funcţionarea instituţiilor. Aspect pozitiv de netăgăduit în evaluarea actualei puteri.
În timp ce curăţarea corupţiei din interiorul PDL cu suportul PDL însuşi, e, dacă nu o garanţie, cel puţin, semnalul că acolo are loc un proces înnoitor, denunţarea corupţiei pedeliste de pe poziţii useliste vizează, mai mult decât evident, tocmai stoparea procesului de reformare a justiţiei. Adoptând o poziţie ofensivă similară cu a celor care voiau “anticipate”, prin acuzele aduse PDL într-un moment critic cu posibile complicaţii primejdioase, în ianuarie, luna revoluţiei usele & comp., Noua Republică a picat neaşteptat şi regretabil la acest test ad-hoc. În locul unei atitudini conştiente de pericolul escaladării situaţiei create pentru viitorul politic al societăţii, noua aspirantă la rezolvarea problemelor naţiei a optat pentru soluţia politicianismului de duzină. A vedea o şansă în pescuitul în ape tulburi n-are a face cu responsabilitatea şi onestitatea. Şi nici cu o viziune politică credibilă.
ultimele comentarii