Posts tagged ‘Traian Basescu’
Spume toxice
De cum s-a isprăvit bâlciul electoral, spuma fesenistă a reumplut paharul dreptei. Reluate, într-o formulă mereu mai toxică, manevrele care mimează coalizarea „împotriva răului comunist” (fesenist, pedeserist, penelist, vadimist, pedelist, udemerist, uselist, pesedist) şi chiar „dizidenţa”, domină de un sfert de veac politica autohtonă asigurând continuitatea răului comunisto-securist cu integrarea pe parcurs a mulţime de alte rele într-o formulă de neînvins a prăpădului naţional. De fapt spuma asta tinde să nu lase nimic neacoperit până când infernala formulă „toţi sunt la fel” devine de necontestat. Suntem mai aproape ca niciodată de acest moment: cu măşti revopsite şi uniforme schimbate de sub care duhneşte jegul depus şi nespălat în timp, duşmanii de ieri se pupă din nou, în acelaşi stil ipocrit. Ştiind că nu există alternativă la perenul uselism, jocurile se reiau periodic la aceeaşi masă a imposturii. şi pe stânga şi pe dreapta.
Din spuma asta au evadat, totuşi, o mână de oameni de care ne-am legat speranţele. Departe de a fi perfecţi, prin tot ce au realizat în timp au depăşit fesenismul dar nu l-au învins. Dac-ar fi rămas alături în acest crucial an 2014, prin ei, ţara ar fi avut altă perspectivă. Motive minore i-au îndepărtat unii de alţii exact când statul de drept avea cea mai mare nevoie de ei. Împreună. Am dorit ca Monica Macovei să ajungă europarlamentar, mă bucur c-a ajuns dar, nu pot să nu spun, în preţul acestei victorii intră şi victoria tristă a refesenizării. Am sperat ca PMP să fie partidul care, în fine, îngroapă fesenismul dar, nu pot să nu spun, în preţul eşecului său intră şi efectul viruşilor fesenişti pe care-i poartă, chiar dacă stă mult mai bine cu imunitatea decât celelalte. Per total, o victorie a la Pirus în care rolul principal, de departe, l-a jucat cu asupră de măsură, URA. Dacă M.Macovei a dus o campanie pozitivă de mare impact prin contrastul cu găunoşenia roşie, o cohortă-ntreagă de susţinători au făcut, în schimb, o furibundă campanie anti-PMP& anti-TB. Cu efect instant de ridicare a PSD&FSN. Şi un impuls dat URII.
Nu trag concluzii, departe de mine să spun ce-ar trebui făcut. Ce vor decide de aici încolo protagoniştii va fi la fel de vizibil ca şi ce au lăsat în urmă. Un singur lucru aş adăuga: dacă vor continua să trudească pe drumul URII, vor dărâma tot ce-au construit.
Vagoane, căutăm locomotive
O catastrofă electorală ca aceea petrecută în România 2012, ale cărei urmări asupra fundamentului statului şi axiologiei valorice a societăţii se amplifică cu fiecare zi, ar fi trebuit să inducă nevoia de reformare rapidă a dreptei în interiorul său. Mai necesară decât demonizarea duşmanului, ar fi fost analiza neputinţelor proprii, urmată rapid de reconstrucţie şi relaţionare activă cu electoratul. Să intervină specific şi solidar pentru a limita efectele atentatelor demolatoare la ordinea constituţională. Să conlucreze sinergic pentru a apăra statul de drept. Să acţioneze pentru a preveni repetarea unor asemenea situaţii. Cum contracarează, însă, în realitate, partidele de opoziţie, presa, societatea civilă, declinul instituţional economic fără precedent, într-un an electoral crucial?
Pe post de opoziţie, continuă să fie, pentru încă vreo 11 luni, preşedintele. În urma lui, peronul de pe dreapta ar putea rămâne relativ pustiu. Nici nu e nevoie s-o afirmăm, o face useleul menţinând josbăsescismul ca obiectiv nr.1 de atac de la un cap la altul. Vina de a fi pus justiţia în libertate, în cazul lui, nu e prescriptibilă. Măcar Monica Macovei, autoare a reformei justiţiei, şi-a găsit o linie funcţională de interes juridico-politic, ceva turistic, un fel de „mocăniţa”. N-a trecut mult de când TB şi MM erau locomotivele de necontestat ale trenului democraţiei. Dacă opţiunea politică a MM, legitimă din punctul ei de vedere, fracturează electoratul dreptei, baricada penibilă ridicată de nişte oengişti&jurnalişti care aruncă cu petarde în numele ei ori e pură prostie, ori are scopul să transforme diferendul între cei doi într-o deraiere nefericită. Asta-n timp ce PMP, cu sau fără anexe pufăind ca locomotivele lui Watt, mai are mult până a a deveni forţa capabilă să absoarbă energia publică şi să o canalizeze spre un alt tip de politică. Iar pedeleul lui blaga îşi (re)confirmă statutul de partid-SRL cu organizare internă eficientă exclusiv pentru membrii lui şi aproape nul ca voce critică.
Mai rămâne o-ntrebare în pustiu: Unde e legătura cu societatea? O întrebare tabu pentru pseudo-opozanţi. Normal ca nici zona numită societate, greu accesibilă de la înălţimea suficienţei şi intereselor lor, să nu fie câtuşi de puţin interesată de ei. Nu au fir direct cu populaţia nici măcar cât aveau activiştii PCR chiar dacă discursul e la extrema opusă. Ca şi elita comunistă, consideră că onorurile li se cuvin şi că la un moment dat, poporul păcălit de usele o să fie fericit să le pupe poala pentru teoriile, ideologia şi, mai ales, pentru statutul lor de intelectuali politici. Iluzii! Lumi paralele într-o ţară captivă aceleiaşi gândiri de castă unde bătăliile ideologic-doctrinare ale dreptei se manifestă- dacă nu prin batjocuri directe la adresa prostimii, prin dispreţ implicit. Ţânţărimii arogante de pe dreapta extremă, ca şi usl-ului, pare chiar a-i prisosi poporul. Ameninţările la adresa drepturilor cetăţeneşti, abuzurile şi lipsurile materiale care au scos deja oameni în stradă aruncând ici-colo, sămânţa revoltei sunt mai puţin importante pentru ei decât atacurile personalizate şi micile lor interese de partid. Nici faptul că în 2014, potrivit The Economist, România intră-n clasa ţărilor cu un risc ridicat de revolta alaturi de tari ca Brazilia, Belarus, Turcia, Bulgaria, Ucraina, China, Croatia, Spania, Iran. Probabil, în trufia lor îşi închipuie că alegerile vor fi câştigate pentru ei de lobby-ul din partea RMGC &CHEVRON & ura faţă de jandarmii lui ponta. Sau, că pot să se aleagă singuri.
Legende şi capcane
„Greu îi va fi dlui Ponta dacă va ajunge premier! Dorinţa, nerăbdarea de a ocupa, prin orice mijloace, locul lui MRU, e mai mare decât chibzuinţa” O presupoziţie, logică, încă dinainte de a cădea cortina la comedia „Moţiunea” jucată-n parlament. De aici până la povestea cu capcana, însă (vai, săracu’, a picat ca prostu’ după ce de două ori i-a rezistat maleficului preşedinte) a fost doar un pas. Pe alături. A prins rapid, însă, fiind genul de legendă care include clişeele vânturate de ani de zile de televiziunile arondate politic. Capcană, au sărit indignaţi suporterii d-lui Ponta după ce s-a aflat, în martie, că respinsese oferta „dictatorului„, în ianuarie. Capcană, normal c-a refuzat-o, a zis şi dl. Geoană după a doua ofertă, cea publică cu demisia la pachet, de acum câteva săptămâni. Refăcut, întrucâtva, după jupuielile declanşate de dezvăluirea ruşinoasei sale vizite la sponsorul Vântu din noaptea cu capcane dinaintea alegerilor din decembrie 2009, fostul lider PSD identificase în martie, încă o capcană pusă la cale de „dictator„! (aici) (ca ofrandă de recunoştinţă pentru cheghevarismul asasinului său politic?) „Cred ca i-a intins o capcana domnul Basescu domnului Ponta. Nu avea de gand sa-i dea functia de prim-ministru cum nu are de gand sa i-o dea nici dupa alegerile parlamentare„.
Victoria, smulsă cu greu, la trocuri, în urma înfricoşatei bătălii a grupărilor de interese parlamentare private în numele intereselor publice anulează orice trimitere la „machiavelismul prezidenţial„. Mai costisitoare decât o înfrângere, izbânda ori capcana, e clară. Punct ochit, punct lovit, pe pofta stăpânului antenelor &comp. Don Felix a biruit. Urmează (mai mult…)
Politica, între asumare şi somare
Contrar cutumei politice autohtone, Traian Băsescu nu şi-a făcut din funcţia sa în stat, umbrelă. Altfel nu renunţa la imunitate în toiul unei dezlănţuite ofensive împotriva sa a clasei prădăcioşilor şi nici n-ar fi promovat-o pe incasabila Monica Macovei la Justiţie. Din păcate, locatarii subteranelor politico-financiare au reuşit mai tot ce-au vrut: ruperea Alianţei, îndepărtarea Monicăi Macovei, suspendarea preşedintelui şi o degradare a climatului public pe termen lung. Statul de drept se isprăvise înainte de a se naşte. Totuşi, de ceva vreme, încep să se vadă efectele temeliei judiciare puse atunci de Macovei. Sistemul dă semne că începe să se primenească, că e capabil de autoreglare. Asta-nseamnă că statul de drept nu-i departe de a se pune pe picioare. Dar nu-i departe nici de recădere în starea dinainte de DNA Şi ANI. Asemenea imaginaţiei unui bolnav imprudent care crede că poate răstoarna munţii când simte că-i scade febra, o insuficientă evaluare a forţei adverse poate folosi reţelelor politice de gang întorcând mai rău, boala. Asumarea unei reforme a sistemului din postura de ministru al justiţiei înseamnă altceva decât a soma în întregul lui un partid aflat în stare de corupţie avansată, de pe poziţia de simplu membru. (Asta o putem face noi, electoratul, care suntem datori să punem presiune pe cei pe care i-am ales şi ne-au tras clapa). Nu vorbesc de nevoia imperioasă de curăţenie ci de strategia prin care s-ar putea schimba o stare de fapt. Oricum, mica grupare reformistă nu pare a deţine încă, abilităţile anticipative şi strategice de leadership pentru partidul domnilor berceanu&comp. O deschidere de pe o poziţie de forţă acolo n-are şanse de reuşită. Nu va avea nici în mai. Chiar dacă preşedintele e în mod cert de partea lor (dovadă pirueta lui Boc) victoria morală a Monicăi Macovei e inoperantă dacă nu devine şi victorie politică. Din partidul celor trei bevebişti (fără a-l socoti şi pe TRU) dacă-l cerni cu sita Macovei, nu rămâne mai nimic. Cristian Preda ar trebui să-şi dea seama că nici pentru cinci milioane de haine, domnii bevebişti nu-şi vor da cămeşile de pe ei (mai ales că, la nevoie, pot oricând să facă schimb de costume cu domnii uselişti).
Leapşă de la theophyle, via codex: un motiv să-i votez…
Traian Basescu: da, am sa-l votez pentru că în condiţii de adversitate maximă, de război de uzură inegal şi nedrept şi-a asumat responsabilitatea scoaterii ţării din zodia „revoluţiei şi reformei” lui Iliescu conştient că preţul va fi un mare risc pentru el personal. Pentru că a suportat şi suportă, fără să cedeze, atacul continu, de o injusteţe greu de imaginat la care nu cred că ar fi rezistat alt om politic, fie el oricât de capabil, de onest şi de puternic. Pentrucă s-a dovedit în stare să demonteze făcăturile cele mai groteşti, să desfiinţeze manipulări „profesioniste” îndelung pregătite de experţi de şcoală veche cărora li s-au alăturat cadre tinere cu vocaţie în materie. Pentru modul în care vede şi se ocupă constant de priorităţile politico-sociale ale României, justiţie, educaţie, cu precădere, în vreme ce partea adversă e preocupată aproape exclusiv de persoana lui.
Mircea Geoana: nu, categoric! Pentrucă nu pot asocia lipsa dumnealui de consistenţă umană şi politică cu nici o funcţie de responsabilitate reală. Pentrucă vorbele lui sunt total lipsite de greutatea faptelor ca şi de fundamentul integrităţii şi a capacităţii de a se impune, convingător, măcar în propriul partid. Pentrucă parcursul său politic s-a dovedit a fi al unui individ folosit de o grupare sau alta a partidului în funcţie de dinamica intereselor private care au contat într-un moment sau altul, în prezent fiind purtătorul de interese al grupului Vanghelie.
Crin Antonescu: nici vorbă! De ce aş alege un personaj ales de Patriciu în locul celui de dinainte retrogradat pentru vina de a nu fi fost destul de performant în protejarea „afacerilor” dumisale de nasul justiţiei? Înaintea oricăror calităţi, presupunând că ar fi demonstrat în vreo împrejurare că are ceva comun cu interesele ţării, principalul său atu a fost si mai este discursul acuzator la Băsescu! Dacă lipsa de aplauze îl va sili să schimbe foaia, va poza hamletian în prinţul plictisit de zarvă dornic de aduce ţara la normalitatea dorită de patron şi clica lui, antrenând şi o serie de distinşi suporteri în incăierări mai mult sau mai puţin elegante, pentru linişte. Linişte patriciană, din linişte iliesceană.
Sorin Oprescu: o, nu! Oricât şi-ar căuta acest mim histrionic halatul politic cu care să sară din primărie la preşedinţie, nu-l va găsi pe aici. Şi oricâtă publicitate de hopa-mitică i se va asigura de către tovarăşi hârşiţi în munci de partid, cu toate reţelele acelea reactivate precum ale mascaţilor din decembrie prin cotloanele ţării, nu va stârni decât, poate, ceva curiozitate, şi aceea pe plan local. Cât despre jongleriile electorale cu şosele suspendate, cârnaţi şi torturi pentru poporul pesedist( la concurenţă cu micii şi berea pentru acelaşi popor), s-or consemna şi astea pe undeva, la capitolul ciudăţenii, rubrica „aşa vă place politica?”
Becali? Pentru Becali nici adversităţile nu-şi au locul! Cum nu te poţi supăra pe un cumătru care înjură aşteptând la o poartă nouă, de biserică, de stadion sau de tribunal, făcându-şi cruce!…Doar, doar i-or arunca unii, în schimbul valizelor cu bani, o minge de preşedinte.
up-date
cu putina intarziere transmit leapsa mai departe lui gabhryel si lui murfi
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii