Aventuri în grădina de hârtie

Rinocerii au totdeauna dreptate. Și anti-rinocerii, la fel.

Văzută prin ochelari ideologici, realitatea își pierde dimensiunea umană. Despre credință nici să nu pomenim. Politizat, creștinismul devine un simplu instrument. Individul e o piesă oarecare dintr-un colectiv, iar colectivul are aceeași culoare. Indiferent de culoare, tot roșul dictează. În faza calmă vorbim de turmă, la extreme, de rinoceri. Iar rinocerii au totdeauna dreptate. Și anti-rinocerii la fel. Lucrurile stau ca în „total war” sau alte jocuri de acest gen: noi sau ăilalți. Ori invers! Conținutul devine coajă, conștiințele se eliberează de istovitoarea gândire autonomă, se dizolvă în neantul tiparelor. Colectivismul de masă și, nu mai puțin, sectarismul de grup, fie ideologic, fie cu pretenții doctrinare dar cu comportament tipic ideologic, devin consumatori fanatici și, totodată, automate de distribuit prefabricate, prejudecăți, pretexte. Până și teoriile anti-ideologice ajung prin ei, practic, să fie folosite în manieră ideologică. Dacă solitudinea e creativă și solidaritatea în forma ei superioară e spațiul valorilor fundamentale împărtășite, colectivismul produce exclusiv robotizare și falsificare valorică. Empatia nu poate funcționa în afara conștiinței individuale.

Referirile la Grecia și greci din aceste zile pun perfect în evidență gânditul prin ochelari ideologici și posibilele efecte. Faptul că necesarele analize politico-economice sunt folosite, uneori chiar de către cei care le emit, ca pretexte pentru însămânțări cu ură e deja alarmant! Oile încep să semene cu niște rinoceri. sau anti-rinoceri? Ganz egal! Acolo, ca și în Europa. și-n România. Personajele însă, ca și situațiile, diferă. Ajuns la putere pe fondul unei disperări populare de înțeles (situație în care nici nu era nevoie de vreun laborator de manipulare) premierul grec e o consecință și nu o cauză, spre deosebire de cel român cocoțat și ținut de câțiva ani la șefia guvernului prin manevre abuzive. Nici măcar paralelele ideologice între cei doi nu-s realiste, Tsipras fiind un extremist de stânga aliat acum cu extrema dreaptă, în timp ce Ponta e doar un clovn sinistru subordonat și controlat de oligarhia autohtonă așa-zisă de stânga.

Cupiditatea politico-bancară, birocrația excesivă în ofensivă, lipsa unor mecanisme de responsabilizat și ținut în frâu factorii de decizie-  vulnerabilizează pe zi ce trece democrația europeană. Incontestabil, victoria extremismului e rezultatul unor politici greșite de sus până jos- generatoare de riscuri în conjunctura globală a momentului.

10 iulie 2015 at 13:46 noradamian 23 comentarii