Aventuri în grădina de hârtie

Calfe călătoare, ucenici zburători, meşteri rătăcitori şi licenţiaţii peste plan la hectar

Ca-n fiecare vară, de câţiva ani încoace, la Sibiu şi-au făcut apariţia calfele călătoare. În general băieţi, uneori şi câte o fată, în costume tradiţionale, diferenţiate pe bresle după croială şi colorit (cămăşi albe, romantice, veste, cravate asortate, unele accesorii specifice, pantaloni evazaţi din postav sau catifea, pălării) vin să practice ce au învăţat şi să deprindă lucruri noi. Îi vezi ridicînd ziduri, reparând porţi, acoperişuri, scări,lucrând în miniateliere mobile de dulgherit, fierărie sau olărit prin oraşul istoric, mai cu seamă. Absolvenţi din Germania, Austria, Franţa şi din alte ţări europene, după cei trei ani de şcoală de meserii mai fac încă trei de practică la ei acasă şi abia după aceea, în urma unui examen serios, pot deveni calfe călătoare. Urmează alţi trei ani pe care-i petrec în lumea largă lucrând oriunde găsesc ceva interesant legat de meserie, neretribuiţi în alt fel decât cu un adăpost şi hrana zilei. O pregătire indispensabilă pentru a primi titlul de „meşteri” şi dreptul de a-şi deschide ateliere la ei acasă. În tot acest timp n-au voie să se apropie mai mult de cincizeci de kilometri de casa părintească. Duc la bun sfârşit treaba aici, îşi iau sacul în spate şi pleacă mai departe în locuri unde-şi oferă disponibilitatea de a lucra. Sunt interesaţi în special, de restaurări, de refacerea clădirilor de patrimoniu, de artizanat, lucrări unde au ocazia să probeze cunoştinţe mai puţin obişnuite.
…  Ca-n fiecare vară, o serie de elevi români au obţinut medalii  prestigioase la olimpiadele internaţionale cu deosebire la matematică, fizică, informatică. Excepţii, desigur. Ca şi predecesorii lor, cei mai mulţi vor alege însă,ca în loc să se plafoneze, să supravieţuiască într-un sistem corupt blocat în birocraţie şi neperformant, să zboare în alte zări, să ucenicească la universităţi adevărate cu respect pentru anii de trudă intelectuală şi diplomele care o validează.
…Ca-n fiecare vară, aflăm din întâmplare de intelectuali români de elită care trăiesc şi muncesc prin diferite ţări ale globului. Cercetători prestigioşi şi specialişti de top îşi mai aduc aminte uneori de ţara mamă şi o salută nostalgic de departe. Meşteri rătăcitori care nu îndrăznesc să revină pentru că nu concep să lucreze într-un mediu haotic lipsit de  respectul pentru valoare. Meşteri cu realizări excepţionale recunoscute şi recompensate. Acolo, nu la noi.
…Ca-n fiecare vară aflăm de potlogăriile incalificabile ale sistemului nostru de învăţământ producător de licenţiaţi la hectar, validaţi la grămadă precum oile ştampilate la stână. Un sistem corupt într-o societate coruptă în care reforma învăţământului a fost exmatriculată înainte de a fi dată la şcoală. Ca şi altele.  Confecţionate uşor, prin tehnologii simple cu brevet de partid, diplome, certificate, titluri, permise, autorizaţii au devenit mărfuri râvnite, accesibile  într-un shopping înfloritor validat politic. În loc de reforme, o  revoluţie a pustiirii permanente în toate domeniile cu resurse, înscrisă în documentele programatice ale mamei ei de „mare revoluţie capitalistă din decembrie” a vânzătorilor politici de toate şi de orice! De orice şi mai ales de ţară! Fiindcă ţara e proprietatea lor. Cu acte-n regulă. …Sau nu? Parcă are vreo importanţă! „All rights reserved” !
…Desigur,  într-un sistem prost se găsesc şi excepţii după cum şi într-un sistem bun nu lipsesc rebuturile cu şteif. Cei mai defavorizaţi într-o asemenea plajă, paradoxal, sunt excepţiile de bună calitate din sistemul degradat. Pentru că ei vor fi primii ţintiţi, atacaţi, marginalizaţi, mai ales dinspre cealaltă extremă şi, în cele din urmă, dacă nu zboară, ajung să fie evaluaţi după calitatea sistemului (E nevoie să exemplific cum a ajuns să fie percepută chiar şi calitatea de român?)…

23 iulie 2009 at 10:13 noradamian 118 comentarii