Posts tagged ‘udrea’
Băse
Sub președinția lui Băsescu, Romania a avut parte de o înviorare de-a dreptul euforică. Greu de uitat perioada zbuciumată 2004-2012, în care, asemenea unui erou mitic, președintele a jucat, cu o abilitate desăvârșită, rolul de om politic reformator al statului de drept, puternic motivat, susținut, cu încredere și speranță, de milioane de concetățeni din toate categoriile sociale, având și suportul sincer al multor intelectuali de valoare. Probabil că Băsescu a dorit sincer să reformeze statul, a crezut că e singurul care poate, oricum pe susținătorii săi i-a convins că e eroul providențial care va pune capăt sinistrei ocupații securisto-comuniste în plină edificare a propriului regim de furăciune. A dat independență justiției, asigurând condițiile de creare a DNA și ANI. S-a înconjurat cu specialisti pregătiți pentru reformarea sănătății, învățământului, a administrației publice.
Apoi și-a adus-o pe Nuți Udrea la Palat.
Au crezut însă c-o luase razna și-i trădase, și vechii săi tovarăși, care n-au stat pe gânduri, s-au mobilizat, și-au adunat securiștii, politrucii, turnătorii, toți nostalgicii vechiului regim și, cu tehnici de demolare deprinse în anii de formare la școala vechii securității, au declanșat motorul urii, și au lansat operațiunea ”Suspendarea”.
Bârfele cu bețivăneala și relația nepotrivită cu consiliera blondă, renunțarea la funcții a unor consilieri de elită, ș.a, nu împietau cu nimic încrederea celor care-l creditau pe președintele Băsescu cu îndrăzneala de a schimba fundamental statul. Mai ales de când, în ciuda unor potrivnici agresivi, reușise să demaște oficial, comunismul și legiferase eliberarea de documente din arhiva CNAS! Cu acest gest din urmă a dat foc cohortelor de informatori-turnători, susținători furioși ai celor două tentative de suspendare, din 2007 și 2012.
N-au reușit să-l alunge de la Cotroceni în 2007, așa că au organizat a doua tentativă, încropind adunătura USL, monstruozitatea politică legalizată de patronul de presă Voiculescu-Varanu, cel mai notoriu securist, stâlpul regimului cleptocratic al moștenitorilor lui Ceaușescu, în România democratizată. Tot de ei. N-au reușit nici a doua oară, dar oroarea moșită de Varan, deși oficial e desființată din 2013, funcționează și acum.
Dar cine erau înfuriații care s-au înregimentat degrabă în fortăreața Varanului și cine erau înfierbântații din Societatea Civilă, susținători ai malversațiunilor aruncate de două ori cu praștia securității pe piața politică națională și la Bruxelles?
Documentele o spun! O adunătură pestriță de culturnici vechi și noi, de pseudojurnaliști supraviețuitori din curțile lui Ceaușescu, de intelectuali cărora încă li se mai vedeau urmele de bere de la bufetul Securității pe musteți, de politruci amețiți din încropita dreaptă românească, de țărăniști năuci ștampilați de noua putere, de liberali rapace spoiți în galben de-ai lui Tăriceanu, Patriciu etc. Și scribalăi de-ai casei care au sărit ca broaștele din cazanul pus pe foc. Au întocmit scrisori indignate de înfierare a nebunului, parcă dictate de fosta securitate, le-au semnat și le-au trimis la UE; adevărate dovezi de filo-securism de rit varanic.
Cineva zicea că *cine a dat odată cu subsemnatul la Securitate nu mai are nicio șansă să scape de ei. Iar dovezi au rămas destule, nu doar cazul de notorietate al Monăi Muscă. O mulțime de semnatari ai acelor scrisori oribile, condeieri de pe la rețele literare, monarhiști cu stagiatură de securiști, indivizi ștampilați sau voluntari în căutare de angajament la noii stăpâni. Personaje publice și nu numai.
Încă mai funcționa atunci însă, presă cu adevărați profesioniști, pe lângă fițuicile scoase pe piață de patronatul politic în alertă. România Liberă, Evenimentul zilei, Cotidianul, vreo două posturi TV încă neachiziționate de clienți ai USL, de diverse cozi de topor cu „carieră” în jurnalism, de generali veterani de securitate, Presa din teritoriu părea însă, cu foarte puține excepții, în serviciul vechii secții de propagandă de la CC! Doar mutra cârmaciului și odele zilnice lipseau de pe prima pagină. În unele ziare, din cele sănătoase, apăruseră liste cu turnători. Pe una din ele, de la Ev. Zilei, dacă rețin bine, figura (postmortem) și d-na Zoe Petre, consiliera președintelui Constantinescu, mentora lui Crin Antonescu. Liste lungi, personaje cunoscute sau mai puțin, cu numele reale și cele conspirative. Se publicau dezvăluiri teribile, despre metodele de închis gura ale noii securități (Scoala de la Băneasa , de la Bran) despre mega jafurile în desfășurare ale rețelelor securisto-interlope în ascensiune, ca de pildă, ”Cupola” tot în Ev. Zilei, înainte să fie cumpărat, ca și B1 TV, de generali de securitate. Investigații serioase erau publicate și la Romania Liberă, Cotidianul, Cațavencu, înainte să li se impună temele. N-a ținut mult și au ajuns și ele pe mâna unor parveniți cu buline roșii, pentru care nu prețuiau mai mult decât hârtia igienică.
Venise vremea jurnaliștilor-slugi la o presă cu felinar roșu.
Așa cum s-a trezit Titania, personaj central din comedia lui Shakespeare, „Visul unei nopți de vară” din somnul erotic cu Poponeț, ins de joasă condiție, transformat, din greșeală, printr-o poțiune magică, în măgarul ei adorat, așa ne-am trezit și cei care-l credeam mare om de stat pe Poponeț- Petrov! Săracu, probabil n-avea altă vină decât că-și construise o clonă ca-n filme, socotind că o dublură a personalității n-are schelete în dulap, nu sifonează bani publici de campanie prin intermediari și nu a turnat pe nimeni la securitate.
Justiție vs. justițiarism- 2015
Cu un figurant la Cotroceni și cu aceeași uriașă figurație parazită pe scena politică, mediul politico-social pare în prezent mai incert, lipsit de identitate, de personalitate și de orizont decât pân-acum. Asta explică nevoia, clamată sau negată, de prezența publică a ex-președintelui care a marcat un deceniu prin personalitatea lui atât de controversată. Fiindcă de Băsescu au nevoie și băsiștii și anti-băsiștii. Nu reușesc nici unii nici alții să se desprindă de el. N-au cu cine să-l înlocuiască. Tot ce spune și face e materie primă de bază pentru dispute, bârfe și postăceli.
Milică a plecat de la Cotroceni ca și cum n-ar fi fost. Nu l-a regretat nimeni. Împins de jetul de noroi roșu, Iliescu a mai aterizat odată și-n anul 2000 pe scaunul prezidențial, ca să consolideze pe deplin, „revoluția și reforma” sistemului ticăloșit. Băsescu l-a dat pe brazdă întrucâtva dar nu destul ca să nu recidiveze. Cetățeanul Băsescu pare mai abrupt decât ex-președintele. Solidarizarea sa cu Udrea amplifică antipatia de care are parte din plin atât el cât și grupul apropiaților lui.
De altfel, orice lider de opinie care nu-l desființează devine sancționabil. Un jurnalist pune chiar în circulație scenariul că s-ar teme de posibile denunțuri sub presiune ale Elenei Udrea. Preluat pe loc, cu satisfacție, între alții, și de justițiara Macovei. Un scenariu pe care stilul smuls, preventiv, pus pe rol de vreo 3 luni la DNA fiind o practică juridică diferită de cea de pe vremea lui Daniel Morar, îl face verosimil. A susține însă, că fostul președinte a dat în judecata varanului e ceva tot atât de slinos ca și a flutura blatul Băsescu-Ponta! O justiție sensibilă la dorința de răzbunare politică sau la antipatia publică se declasează. Devine instrument. Ca și jurnalismul mercenar angajat în asemenea practici nocive. Justițiarismul tinde să ia locul justiției. Corupția se reformează. Arbitrariul se ambalează în codul penal. Insuficient reformat, statul de drept e amenințat de restaurație prin refuzionarea puterilor statului.
up-date
Exact după 2 ani, în aprilie 2017, fostul președinte, reformator și apărător al statului de drept, devine justițiar în nume propriu și propune, fără jenă, amendamente cu dedicație la proiectul legii grațierii… Ce decădere!
Meștere, pe când o nouă academiciană?…
satiră trist misogină
Preiau o idee dintr-o postare mai veche în noul context al încercărilor nereușite ale feminismului autohton de a se afirma în politică. Dacă despre modele gen grevista anghel, angrosista birchal, gestanta firea, vanghelista kati, lingvista grapini, etc, în politica post-pingelică nu merită discutat, de observat că nici cele de pe o platformă mai cool n-au șanse să impună prestigiul politico-matriarhal în țara Meșterului.
Așadar, ce se-ntâmplă cu filonul feminin din politica țării Meșterului Manole ? Ce putem spera să ne mai ofere doamnele? Că pân-acum a proliferat nestingherită doar specia aceea toxic-buruienoasă al cărei parvenitism de grotă maimuțărește eleganța țopârlănismului domnilor. Există spirit acolo câtă autenticitate e în teza de doctorat a premierului. În top, profesionistele care mărșăluiesc sub steaguri useliste.
Observăm, fără mirare, că și ascendența politică a Elenei Udrea pare a unei trecute vedete de variete de succes care speră ca noul șampon blond-cenușiu marca -„Călugăru” să-i redea un pic din fosta strălucire. Și că desantul de la prezidențiale al Monicăi Macovei nu se vede a fi urmat de ceva de mare viitor. (Când la „un samurai” se simte o undă de politicianism, e semn că iese din legendă). În fine, carmenismul, acest val politic izvorât din inima Cotroceniului a atras deja balerinii de la klausopera, frizeri și maseuri, plutași de presă dâmbovițeană și nu numai, boboreni sărmani de la curtea miracolelor, mușchetari profesioniști și curtezane de ambele sexe, slujitori ai cultelor politico-religioase unite într-unul singur. destul ca să înțelegem ce va urma…
Exerciții de surpare
Campania prezidențială din 2009. Reporterul Vlad Ursuleanu intră incognito în echipa de hăitași politici activi pe internet a candidatului Crin Antonescu. Rezultatul e un „autodenunț” spectaculos, cu valoare de document, care n-a avut nici un efect. Nici moral, nici juridic. Departamentele de reacție rapidă ale partidelor și-au văzut mai departe de „treabă”, plătindu-și „militanții”. Managerii de la pompe fiind și ei răsplătiți pentru devotament și efort cu funcții înalte în stat care presupun o responsabilitate pe măsură. Cel mai sus poziționat politic acum, consilierul Mihalache a ajuns șeful cancelariei prezidențiale. Și tot acum, la aproape șapte ani de atunci, procurorii DNA au găsit că îndeletnicirea ar putea fi un cap de acuzare viabil în 2015 pentru Udrea care în 2012 tutela o echipă de postaci. Că până la urmă, din strădania de a justifica cumva, prezumția de multiple învinovățiri în variante combinate compuse a anchetatei care concentrează acum forțele DNA în jurul ei, poate tot le va ieși lozul câștigător.
Manipulare, denigrare, delaţiune, diversiune. puci. În continuă ofensivă și adaptare. În decembrie`89, la mineriade, în campanii electorale. Tactici conservate, ca şi dosarele, spre a fi reintroduse în meniul noului regim. Reformat prin metode moderne de marketing, comerţul cu conştiinţe merge șnur și în libertate. Regenerat rapid, putregaiul se-ntinde voios şi tembel în toate părțile. Cumpărarea de funcţii politice şi de voturi multiple de către potentații politici a devenit motorul democrației postdecembriste- odată cu formele de anihilare a adversarilor care proliferează cel puțin de un deceniu proiectate, organizate și finanțate de personaje politice sus-puse.
Generate de corupţia partinică cu tehnică securistică modernizată, intervențiile hărțuitorilor pe net par rupte din practicile informatorilor poliției politice ceaușiste combinate cu stilul bandelor de interlopi actuali. Achiziţia, cu bucata sau la kilogram, a conştiinţelor de duzină care acceptă, unele cu plăcere, să facă munci înjositoare, fiind “militantism de partid”. Dacă nu s-ar știi că fac obiectul unor joburi de rețea plătite la negru și controlate de granguri politici, ar părea opera unor psihopați. Asociată unor canale TV de aceeași factură dedicate deranjamentului mental de masă, această iresponsabilă formă de parazitare a mediului politico-social degradează grav relaţiile interumane, împiedică solidarizarea socială şi blochează constant formarea conştiinţei civice. Chiar dacă găștile rivale în bună parte se neutralizează reciproc pe unde nimeresc, imprimă o stare psiho-socială negativă care tinde să devină cronică. Generează fie spirit defensiv și lehamite, fie extremizarea atitudinilor. Ură sau idolatrie. În extremis, dispariţia gândirii critice și a proactivismului. Orice forță politică ar ajunge la putere, dacă societatea nu iese din starea asta, nu se va schimba mare lucru.
Unfair games
Ce firesc ar fi fost ca la predarea mandatului din decembrie 2014, noul președinte să-i fi mulțumit lui Băsescu pentru intervenția decisivă din ajunul turului doi. Ar fi fost un simplu gest de fair-play. Doar am fost martori la declarațiile live de atunci, ale ex-președintelui, cu mult timp înainte să fie readuse în conștiința publică (atâta câtă mai e) de scrisoarea europarlamentarului Ioseph Daul! Gestul fiind cea mai exactă autocaracterizare, neîntrecută de propaganda slinoasă din campanie.
*
Ce binevenită, ce utilă, ar fi fost intrarea d-nei Udrea în PMP, dacă nu și-ar fi adus și instalat direct pe cai mari o suită de bănoși, niște personaje cu pete vizibile, (Florin Popescu, Gheorghe Ștefan, etc). Sau, măcar, dacă se abținea să-și impună dizgrațios șefia cu ajutorul lor.
*
Și ce benefic în acel moment de răscruce politică ar fi fost ca, oricât de prins cu treburile statului și de asaltat de mizerabilele atacuri useliste, președintele Băsescu să-și fi găsit puțin timp să-i dea EU niște sfaturi utile pentru viitorul PMP și s-o lase-n pace pe MM.
*
Ce integră s-ar fi dovedit d-na Macovei dacă nu sărea la gâtul lui Băsescu! Și dac-ar fi arătat o cât de mică îngrijorare față de recentele acțiuni decredibilizatoare ale DNA, instituția-steag pentru traseul ei în politică. Să fi fost în stare să treacă peste ostilitatea cunoscută față de ex-președinte și mai ales, față de d-na Udrea. Și fără ca, într-un moment de slăbiciune, să-și arate parti-pri-ul ciudat pentru legile Big Brother.
*
Și ce prestanță ar fi dovedit dl Papahagi, ce caracter nobil, de adevărat bărbat politic, dacă nu s-ar fi complăcut în postura de acuzator vitriolant al d-nei Udrea (neluînd în calcul măcar, cât de păguboasă e o asemenea atitudine pentru el ca și pentru noul partid M10).
*
Din nefericire, lipsa de fair play, de onestitate politică, de integritate, indiferent de împrejurare, nu mai reprezintă demult calități politice importante pentru votantul român. Idolatria oarbă, fără îndoieli și întrebări, ca și ura tâmpă, indusă de aceiași politicieni, pentru care interesele lor le bat pe ale țării, devine normală în țara lui Păcală.
*
Demarată imediat după alegerea președintelui Băsescu, în 2005, ofensiva Grivco asupra justiției își găsise „întâmplător”, prin 2008, și premierul, ideal pentru „ideea care avea să-l îngenuncheze pe Băsescu”. Neîngenuncheat după suspendarea din 2007, rebelul le-a râs în nas și după alegerile pierdute de aliați în 2009 când „premierul Grivco”, icoana oferită la pupat boborului, a șters-o iute la Sibiu. După ce a stat la cutie un timp, cât să se șteargă amintirea neplăcutei întâmplări (contând pe memoria scurtă a românului) revine în 2011 sub comanda varanului gata pentru o nouă acțiune de suspendare la Cotroceni. Nereușită și asta. Ca pilon al USL și susținător declarat al lui Crin Antonescu- președinte, Iohannis declarase public, atunci, că noua ofensivă anti-statală a USL e oportună (doar „un pic prea grăbită”). Reușind în fine, s-ajungă la Cotroceni în noiembrie 2014, inclusiv cu ajutor din partea hulitului Băsescu, alesul n-a abandonat linia uselistă. Drept urmare, după nici trei luni de președinție, și-a definitivat garnitura de puciști fideli instalați în diferite funcții. După muncă și răsplată.
*
Anticorupția? Utilă, cum nu, cu condiția ca DNA, ANI&DIICOT, să n-ajungă unde nu-i voie. Prin urmare, nimic surprinzător în lipsa de fair-play a noului președinte. Nici în faptul că a preluat și adaptat, fără scrupule, scopul puciului din 2012: debăsificare& preluarea totală a puterii odată cu apelurile la tăcere &liniște (obsesie comună cu a varanului-”că prea vorbesc mulți neîntrebați în țara asta”) și oferirea de funcții fidelilor puciști. Păstrându-l chiar și pe Ponta un timp oarecare, pentru contribuția lui neobosită în efortul comun de „debăsificare”.
Aventuri în grădina de hârtie 
ultimele comentarii