Posts tagged ‘valul naţionalismelor şi extremismelor’
Destabilizare identitară şi globalizare
Niciodată în istorie nu s-au produs schimbari mai dramatice pentru popoarele lumii. O multitudine de cauze produc o multitudine de mutaţii care tind să devină un factor de destabilizare identitară globală cu efecte greu de evaluat. Vorbind de mutaţii ne gândim de obicei la exodul generat de războaie, de cauze economice, politice sau, mai nou, climatice, al unor populaţii, mai mult sau mai puţin numeroase. Dar nu numai fenomenele de migrare în alte spaţii şi medii intră în categoria „mutaţiilor” ci, în general, orice desprindere dintr-un sistem de valori. Trecerea, mai ales când se produce brutal, dintr-o epocă istorică într-alta, dintr-un regim politic la altul, este exemplul tipic de mutare de acest fel. Mai putem adăuga şi mutaţiile valorice în cazul reconfigurărilor, regrupărilor statale, precum formarea Uniunii Europene. Dezrădăcinarea, cu alte cuvinte, o agresiune nevăzută asupra crezurilor şi mentalităţilor unei comunităţi, a nevoii oricărei fiinţe de a trăi cu un rost, produce slăbirea, pierderea sau alterarea identităţii. Reînrădăcinarea poate duce la altfel de identitate, vulnerabilă, slab definită, adesea receptivă la oferta generoasă de nonvaloare din largul lumii. Rareori în cazul unor persoane sau colectivităţi cu o rădăcină puternică şi rezistentă axa valorică rămâne la locul ei. Sigur că există şi multe „abateri” de la regulă. Dacă ne gândim, însă, la urmările dramatice în ce priveşte valorile spirituale ale comunizării poporului român, la efectele colectivizării forţate de după al doilea război mondial, apoi ale dizlocării masive de populaţie rurală în România lui Ceauşescu şi strămutarea treptată a populaţiei rurale în cartierele dormitor ale marilor oraşe, înţelegem mai bine dramatismul mutaţiilor care se petrec în prezent. De o amplitudine şi de o gravitate infinit mai mare, dezrădăcinările identitare masive de toate felurile modifică azi ireversibil, pretutindeni, harta valorilor locale şi globale. Produc deculturalizare, depresii colective cărora nici o reţea de socializare din lume nu le poate ţine piept. Paradoxal, în această mare agitată a lumii, digurile de rasism şi xenofobie, de naţionalism extremist şi fundamentalism, reprezintă forme de identitate bolnavă şi autodistructivă a unora care-şi închipuie că, în acest fel, şi-o păstrează.
ultimele comentarii