Posts tagged ‘zoe’

Reculul

Hotărât lucru, varanu’ &comp. nu s-au antrenat destul în lovituri de stat. Altfel, după ce instituţiile statului ochite la rând şi lovite trăznet, una după alta, fără pauză, în câteva zile, au fost atât de grav avariate, n-ar fi ajuns să continue cu descalificantul spectacol post-referendum, cu acrobaţiile aritmetice la abacu’ lui Şova. Dovadă că năravurile nu pier: cei care „au prelucrat cifrele” tragediei din ’89  înzecind din pix numărul morţilor pentru a stârni mila occidentului şi a primi „ajutoare” nu uită-n veci să folosească aceeaşi aritmetică a neruşinării. Mai ales că, perpelită la foc mediatic continuu, partea societăţii care se complace ostatecă, o grotescă armată de fanatizaţi, pare a duce dorul de cozile pentru o sticlă de lapte şi un kil de făină.

Înainte ca parchetul să dea publicităţii câţi sunt de fapt în realitatea fizică şi legală, cei 7,4 milioane rezultaţi din aritmetica cu pricina, trebuie precizat că votanţii corecţi pro-demitere, indiferent din ce raţiuni au făcut-o, se-nscriu în cadrul democratic normal. Problema e cu „aranjorii” fraudelor susţinuţi de  o serie de personaje titrate care se dovedesc acum a fi  la fel de specialişti la istorie, politică, etica publică, ca şi la tabla înmulţirii. Gogomăniile rostite cu voce dogită de istorica Zoe Kosmovaranskaia, de pildă, trimit la miştourile postului Vocea Rusiei în tălmăcirea  istoricului Dogaru. (Wow, ce cuplu de istorici revoluţionari ar ieşi de aici! :))  Dacă-l punem şi pe Paul Abraham şi pe alţi colonei şi ghenerali în rezervă, pe Ghişe şi liota de turnători din politică şi media secu’ în misiune, avem cea mai naşpa societate civilă din câte există. Să vă spuie dom Pârvulescu dacă nu-i aşa!

Lovită rău de pucişti, România zace cu coastele statului fisurate la marginea drumului european, fără ca românii ei să conştientizeze destul ce va-nsemna asta pentru ziua de mâine şi ce şanse de redresare mai are. Asta o absolvă de orice milă, ca şi de încredere, mai ales că dinspre est se aude discret: „ridică-te usele, netrebnikule, degeaba te-am susţinut şi sfătuit? Sus, nevolnikule, că ne faci de râs, hai, matolule, că eşti numărat… „. Reculul referendumului invalidat e mai dureros decât modul în care s-a făcut de râs interimarul şi prostovănia hoaţă a miniştrilor celui mai cinstit guvern postdecembrist, decât stupefiantele molestări ale realităţii în care se dovedeşte expert premierul cu doctorat în plagiarism. Reculul doare, dar nu şi ticăloşia. Şi nici prostia. Dovadă felul în care puciştii, aripa penelist-varanică mai cu seamă, îşi expun post-referendum, „valorile„, în văzul ţării şi al lumii.

3 septembrie 2012 at 12:56 20 comentarii

Moştenitorul

Mefistofelix e trist. S-ar retrage undeva departe de lumea dezlănţuită degeaba de antenele sale. Acţiunea intensă a paraziţilor de la instalaţiile acelea a smintit boborul dar nu destul: socoteala de la Grivco iar nu s-a potrivit cu cea din târg. După calculul pitbulilor lui devotaţi plus al lui Ober Lt. Şova, revoluţia în noua ediţie, reeditată minuţios, ştiinţific, cu planuri de rezervă, ar fi trebuit să fie un supertriumf.

…Şi poftim: doar dureri de cap şi pierderi. Phiii, ca să vezi în ce anarhie a băgat Suspendatu’, biata ţară! Până şi roşul vertical al Jurnalului naţional pare ruginit şi a prins miros de beci. Istoria lumii nu duce lipsă de moştenitori putrezi de bogaţi pe care-i trădează norocul! …Dar să i se-ntâmple şi lui? Lui Mefistofelix?   Cum naiba? S-a lăsat dus de haita gudurătoare? Cu reţelele verificate şi versate de supuşi prin politică şi administraţie mai avea un pas şi justiţia era cu laţul de gât. Că de-aia a şi făcut acum cerere la instituţie, convins că validarea o să-i aducă şi decizia asortată cu semnificaţia momentului. Dar, vai ce dezamăgire: să înhaţi averea diavolului, să-ţi pui moştenirea la adăpost de curioşi, s-o înmulţeşti prin bunătatea infinită a statului, s-arunci bani peste bani, să faci din anti-băsescism doctrina fundamentală, să-ţi aduci toţi dalmaţienii la picioare şi toate astea să n-ajute…

Mefistofelix are greţuri şi coşmaruri. Şi o poftă nebună de răzbunare. Ce se va-ntâmpla cu imperiul lui văzut şi nevăzut? În cine să se-ncreadă? În doamna Mona?… În ăia ai casei cu dosare puturoase, în interlopii politici? Oameni de nădejde, grupul ăsta infracţional, dar şi-au cam  jucat partitura şi au ajuns aproape de gratii. Lui i-au plăcut grozav recitalurile lor veninoase, cum îşi proiectau turbaţi, nemernicia -asupra duşmanilor, dar ce folos? Că acum şi aliaţii încep să mârâie! Ce ţi-e şi cu resursele astea umane!  …Judecători ai cinstitului Ilici? …Unu-i Predescu, fie-i lupta uşoară! Şapte milioane patru sute de draci!… Cu numărătorii lor cu tot! Azi mâine o să-i vedem votând cinstit. Până şi pe  Şova (că titirezul de Ponta nu se pune, va fi ocupat până peste cap  cu lucrarea de doctorat)

Oi, oi, uite-o şi pe  Zoe! E în fruntea unor intelectuali de calibru. Talentaţi scriitori de informări, de telegrame pentru Ceauşescu, rapsozi celebri laureaţi la „Cântarea României„, autori geniali de materiale, istorici fără operă, dizidenţi cu damf de butoi, plagiatori şi coordonatori de plagiatori, etc. Creatori care se confundă cu opera! Pe ăştia, zic unii mai răutăcioşi, nu se poate conta, că-s prin natura lor, laşi. Nu mai mult, însă, decât tinerii lor urmaşi spirituali, mai ales maeştrii specializaţi în snobism şi decadenţă. Oricum, cât timp mai capătă câte ceva sau speră să capete,  mustesc de inspiraţie. Ca şi armata de popotari în rezervă. Ca şi revoluţionarii, plagiatorii revoluţiei, cei moşteniţi de la săracu’ Ilici! Ghinion, prostie, nenoroc? Totuşi, încă mai există ceva resurse de exorcizat plebea. De indus niţică agitaţie dincolo de sticlă. Pe urmă, gata, vine retragerea. Eventual la Tanacu.

29 august 2012 at 19:51 58 comentarii

Varanus emerittus

Discursurile standard din lemn putregăit, iliescean, un material anost, indigest perpetuat inovator în politicul post’89,  se diferenţează totuşi în funcţie de emiţător. Din gura lui Dan Voiculescu răzbate, pe lângă parşivenia grosieră, şi vechea deprindere secu’ de a pune lacăt vocilor deranjante. O amprentă a personajului.
Poate v-amintiţi de apelul lui don profesor postat la-nceputul lui februarie 2011 pe blogul său personal, urmat de adunarea sub steagul usele: “Dacă acest lucru nu se va întîmpla şi opoziţia va rămîne ezitantă şi relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS şi DNA să transforme România într-un viguros şi vajnic regim monopartidist. Că prea vorbesc mulţi neîntrebaţi în ţara asta.”

După doi ani de implementare, planul ajunge, în fine, şi la legitimare prin referendum, prilej cu care, în interviul din JN, 15 iulie, 2012  bossul reia leit-motivul:  „Traim astazi intr-o societate marcata de ura, de violenta, de intoleranta, de scandal. Traim intr-o societate in care s-a impus cultul demolarii. Se vorbeste mult, se munceste putin. Obsedati de conflict, uitam sa construim impreuna.”
De data asta, pe vectorii ştiuţi şi din alte intervenţii ale acestui constructor de valori civice, unul privitor la eticheta  de coruptibili pusă concetăţenilor săi, şi, celălalt, la cea de delatori prin tradiţieeminenţa sa e gata să ocupe statul.  Definitiv.
Patronul cultului urii şi vorbelor grele ne-ndeamnă să-i construim, împreună, încă un rând de bunkere, imperii media, întreprinderi şi companii, prin acceptarea spolierii statului! Şi toate astea cu cât mai puţină vorbă şi totală ascultare pentru programul de predici  susţinut de gâdea şi de alte voci autorizate. Trecerea din proprietatea statului în cea personală se face pe şest, fără gălăgie, prin subterane. Un principiu sfânt deprins de la locul de muncă dinainte de 89′.  Că prea vorbesc mulţi neîntrebaţi în ţara asta„, cum  aminteşte, din reflex, din când în când, don profesor. Încă nu ştim dacă cei care-i împărtăşesc viziunea şi principiile sunt la fel de numeroşi. Om vedea peste trei zile. Sigur că atât interlopii din reţelele de crimă organizată prinşi ca şobolanii prin ganguri, cât şi puşcăriabilii din parlament care au votat fericiţi, cu camerele de luat vederi pe ei şi cu ambele mâini pentru suspendare – direct a preşedintelui ales şi indirect, a statului de drept, fac tot ce pot ca să-l ajute pe varanus la îndeplinirea arzătoarei sale dorinţe. …Dar, numai ei?

Ce-i poate aduce la acelasi numitor cetăţenesc pe un interlop cum e Voicu şi pe un domn Iohannis, primar cu notorietate al unui oraş cu prestigiu cultural? Ce-i drept, fost candidat grivco pentru funcţia de premier din partea partidelor care formează useleul?  „Schimbările din ultima vreme sunt bune pentru România” spune primarele Sibiului într-un interviu pentru un ziar local. „Eu cred că lucrurile au decurs constituțional, după cum și Curtea Constituțională a constatat. Lucrurile care au fost contestate s-au dovedit fi constituționale, schimbarea președinților camerelor, suspendarea președintelui, lucrurile au mers constituțional, dar foarte repede.(…) Din acest motiv au apărut temeri că nu ar fi constituționale. Cred că USL a jucat cărțile foarte bine și a jucat în limita constituționalității și din acest motiv nu cred că trebuie să fie cineva îngrijorat, dar trebuie cineva să explice lucrurile acestea, care au fost motivele USL-ului, de ce s-a procedat așa și nu altfel și faptul că România nu este în nicio dificultate constituțională și atunci lumea se va liniști(aici)

Şi ce-i poate uni în pornirile smintite, antistatale, sub masca anti-băsescismului, pe acest varanus emerittus cu patalama oficială de veteran în munci de securitate si poliţie politică şi un energic istoric angajat exact în investigarea fărădelegilor securităţii? …Sau pe pârnăiaşii parlamentari amintiţi mai sus,  cu reţelele de crimă organizată şi  proxenetism dar şi cu respectabile comunităţi on-line, cultural-literare? …Ori pe borfaşi mărunţi deopotrivă cu professori emerittus  şi laolaltă cu prea-supuşii de la catedrele lor sau cu nişte respectabili primari din provincie  plus un cerc de vipuri locale din juru-le? Cum de au ajuns să se complacă  în  iresponsabilitate şi prostituţie morală personaje cu nume sonore, cel puţin unele dintre ele? Aruncaţi-vă ochii pe istorica listă a emerittei Zoe (aici)   şi o să-l zăriţi, prin Moartea citeşte JN, cum rânjeşte satisfăcut, pe însuşi Varanus Emerittus.

„Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990 sau, ulterior, al lui Tudor Chiuariu în 2007: Habar n-aveţi voi de ce suntem în stare, la noi acasă facem ce vrem, iar voi sunteţi buni doar pentru a fi mulşi de bani.

Românii şi în special tinerii trebuie să se mobilizeze urgent dacă doresc să mai aibă parte de un destin european la ei acasă. Doar de ei depinde, în aceste clipe de răscruce, viitorul ţării şi al lor personal. Pentru că jocul de-a suspendarea a luat o turnură dramatică pentru România, miza fiind între timp cu totul alta. Din nefericire pentru români, una incomensurabilă.” (Tom Galagher – RL, 16 iulie) (aici)

În trei săptămâni, sub ochii noştri ţara a fost împinsă într-o ambuscadă politică de ale cărei consecinţe încă nu pare să-şi dea seama, anesteziată de eforturile celor amintiţi mai sus şi ale altora care le seamănă. Devenită obsesie maladivă, spaima de prizon, de înţeles  la o adunătură de penali care nu concep să piardă  puterea& influenţa politică enormă şi averile pe care au pus mâna în câţiva ani de rapt  e transferată, sistematic, unei întregi societăţi ameninţată cu decăderea şi alienarea.

up-date, post-2015
După două mandate duse la capăt cu sprijinul milioanelor de concetățeni care s-au opus puciștilor pentru a apăra nu doar instituția prezidențială ci și stabilitatea statală, iată că a venit momentul adevărului și pentru Traian Băsescu. Ce l-a determinat tocmai pe el, supraviețuitorul celor două două puciuri varanice,
să întoarcă armele împotriva justiției și, implicit, împotriva statului de drept?

25 iulie 2012 at 16:03 220 comentarii


noradamian

noradamian

Nora Damian, scriitor Sibiu, Romania

Vezi profil complet →

Arhive

Categorii

Protected by Copyscape Originality Checker

Blog Stats

  • 936.328 hits

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 1.456 de abonați.
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Add to Google

all blogs

Urmărește-mă pe Twitter Follow @noradamian1

Statistici blog

  • 936.328 hits
Follow Aventuri în grădina de hârtie on WordPress.com

Fluxuri


%d blogeri au apreciat: